UN REGAL MUZICAL CUM NUMAI GERMANII STIU SA NI-L OFERE

Concertul de Vară oferit de Ambasada Germaniei în R. Moldova
Devenit deja o tradiţie, şi anul acesta, în seara zilei de 05 Iulie 2015, Concertul de Vară oferit de către Ambasada Republicii Federale Germania i-a delectat, timp de două ore, pe melomanii din Chişinău, care au umplut aproape întreg spaţiul Teatrului de Vară din parcul Valea Morilor. În debutul concertului, după intonarea Imnului Europei – Odă Bucuriei, simfonia nr. 9, final – Excelenţa Sa, doamna Ulrike Knotz (în imagine), ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova, a adresat un salut călduros şi generos tuturor spectatorilor şi moldovenilor, în general.
Concertul de anul acesta a avut o tematică mai aparte, iar asta în sensul că în program au fost incluse suite, aranjamente, fragmente şi piese din coloanele sonore ale unor filme devenite deja celebre. Aşa cum deja ne-am obişnuit, de-a lungul anilor la acest concert tradiţional, spectatorii au fost vrăjiţi de acompaniamentul şi interpretarea magistrală a colectivului Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, condusă impecabil de către maestru dirijor Mihai Agafiţei.
Ca şi la concertele similare din ultimii ani, şi de această dată am fost plăcut impresionat de apetitul moldovenilor pentru o astfel de muzică. Pe de altă parte, însă, am remarcat surpriza unora puşi în situaţia de a audia şi altceva decît binecunoscutele sau celebrele opere simfonice. O parte dintre spectatori, cei care au văzut filmele a căror coloană sonoră au ascultat-o, au regîndit, în espectativă, poate, şi genul muzical care se incumbă definitoriu într-un film sau chiar o piesă de teatru. La concertul de anul trecut, de pildă, am remarcat iscusinţa cu care gînditorii acelui concert au ştiut să-i introducă pe spectatori în ABC-ul muzicii clasice, oferindu-le arii interpretative lesne de receptat. La cel de anul acesta, însă, a fost făcut un pas iniţiatic, ca să zic aşa, iar asta în sensul că le-a oferit spectatorilor noi valenţe de concentrare, de deschidere spre înţelegerea acestui gen muzical.
Nu voi trece acum în revistă toate ariile interpretate, din simplul motiv că este posibil ca cititorul să nu-i fie chiar interesat, dar, totuşi, voi puncta faptul că am avut satisfacţia de a audia arii interpretative din coloana sonoră a unor filme ca „Dansînd cu lupii”, „Indiana Jones. Arca pierdută”, „Titanic”, „Masca lui Zoro”, „Luminile oraşului”, Poveste din cartierul de Vest”, „Piraţii din Caraibe” etc. Cu o deosebită încîntare şi pricepere, spectatorii au ascultat entuziasmaţi „Tandra şi gingaşa mea fiară” a celebrului compozitor Eugen Doga.
Nu în ultimul rînd, a surprins plăcut interpretările solistei Cristina Scarlat („Titanic”), Radu Răţoi, Valeriu Moruz, ale excelenţilor naişti Marin şi Alexandru Gheras, tată şi fiu.
În fine, superlativele sînt parcă insuficiente atunci cînd rememorez clasa interpretativă extraordinară a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, în fruntea căreia se află extraordinarul prim-dirijor şi vrăjitor al sunetelor Mihai Agafiţei.
Mulţumirile adresate Ambasadei Republicii Federale Germania, în numele celor care, timp de două ceasuri, au plutit pe culmile înălţătoare ale „altor lumini şi lumi trăite”, sînt, parcă, un grăunte într-o lume zguduită de prezentul atît de zbuciumat! Marea Germanie oferă, şi moldovenilor, nu doar sprijin economic şi politic, ci şi deschidere spre universalitate prin literatură, filosofie şi, acum, muzică!
Mihai CONŢIU












