Vineri, la Bratislava va avea loc summit-ul european – primul, fără participarea Marii Britanii după Brexit. Unda de şoc a acestui plebiscit iarăşi actualizează problema destrămării UE, problemă, pe care liderii Franţei şi Germaniei vor s-o ocolească. Însă acest lucru e destul de dificil pe fundalul divergenţelor partenerilor europeni asupra temelor principale.

În ultimul timp anumite personalităţi, cum ar fi George Soros şi Vladimir Bukovski au comparat UE cu Uniunea Sovietică. Oare există cu adevărat asemănări şi ar fi posibilă o destrămare a UE cum a fost cu URSS? La prima vedere o asemenea comparaţie pare absurdă. Însă pot fi diferite abordări.

Dacă ne uităm atent la situaţia actuală, devine clar că Europa traversează o stagnare economică, care pune la îndoială promisiunile despre bunăstarea generală. Capacitatea ei de a primi state noi în rîndurile UE a slăbit considerabil, iar birocraţii de la Bruxelles s-au împotmolit în discuţii, asupra valorilor care trebuie apărate. Ce este acum UE? O supra-birocraţie, după cum afirmă unii, sau calul troian al globalizării, după cum spun alţii? Ca şi în cazul URSS apare problema reformării sistemului european politic, însă nimeni nu propune nici un model realist.

Aşadar, UE este condamnată la destrămare? După cum spunea Paul Valéry, „acum am aflat şi noi că sîntem muritori…”. Uniunea Europeană ocupă un astfel de loc în mentalitatea birocraţilor de la Bruxelles, încît ei nu înţeleg fragilitatea ei. Uniunea Sovietică a existat trei generaţii şi destrămarea ei părea imposibilă, pînă a devenit inevitabilă. O asemenea turnură istorică neaşteptată este posibilă şi în cazul UE: după vîrsta sa se apropie de perioada, cînd URSS a început să se dezintegreze.

În plus, anii 2016-2017 vor fi ani electorali pentru Franţa ( alegeri prezidenţiale) şi Germania ( parlamentare), ceea ce va frîna orice proces de reformare a UE. Astfel, summit-ul european de la Bratislava va semăna cu o armată, împotmolită în mlaştina alegerilor şi calculelor tactice. Cum putem vorbi despre o strategie de dezvoltare a UE, despre sarcinile de perspectivă şi pericole cu nişte oameni, care sînt preocupaţi doar de propria lor realegere, cum ar fi Holland în Franţa şi Merkel în Germania?! E cu atît mai greu de a calcula consecinţele, cu cît procesele electorale de-abia au început. Rămîne doar de văzut, ce lideri vor reprezenta nucleul (dacă acesta va mai exista) UE după alegeri…

După Atlantico, Franţa