Decesul moral al unui simbol

Autor: Octavian CATANĂ

Moto fals: „Orice ar spune cîrcotaşii cu simbrie, care au sărit imediat cu critici şi atacuri, Vlad Plahotniuc a meritat Ordinul Republicii. Fără contribuţia esenţială a lui Vlad Plahotniuc, nu ar fi fost posibile nici AIE-1, AIE-2, CPE, şi nici semnarea şi ratificarea Acordurilor istorice cu UE. În ultimii cîţiva ani, sculele antieuropene au lovit cu înverşunare în Vlad Plahotniuc, încercînd să-l şantajeze şi să-l determine să scoată PD din AIE/CPE, astfel ca RM să abandoneze cursul de integrare europeană.” (Roman Mihăieş, avocat, ong-ist şi comentator politic prosper al lui Plahotniuc)

Spre deosebire de alţi comentatori politici sau jurnalişti ai clanului oligarhic, Roman Mihăieş, spre cinstea sa, după cum aţi citit în textul său de mai sus, îl apără pe faţă pe controversatul Vladimir Plahoitniuc. El nu-i la fel ca alţi supuşi ai oligarhului, aşa cum, de pildă, este jurnalistul Constantin Tănase. Acesta din urmă, crezînd că-i mai şmecher decît toţi cei înrolaţi în serviciul lui Plahoitniuc, îl apără pe acesta prin ricoşeu, la fel ca şi Mihai Ghimpu, bumbăcindu-l permanent pe Vlad Filat în gazetuţa sa, „Timpul”, folosindu-se de cele mai ridicole motive.

Apropiaţii lui Tănase simt cît de mult se urăşte acesta în sinea lui pentru că este nevoit să se poarte atît de slugarnic, dar, de, banii n-au avut niciodată miros pentru această categorie de ziarişti! Pînă prin 2009-2010, Tănase era obsedat de Voronin. Acum liderul comunist nu i se mai pare un pericol pentru ţară, ci Vlad Filat. Ca să-şi mai păstreze aparenţa de aşa-zis independent, Tănase îi mai cîrpeşte cîteva palme publicistice şi socialistului Igor Dodon din cauza publicităţii de partid pe care şi-o face. Este de mirare oarecum, iar asta pentru că, din cîte am citit într-un articol al d-lui Conţiu, am aflat că Tănase i-a făcut publicitate electorală plătită lui Dodon în campania electorală pentru alegerea primarului Chişinăului.

Cine-i acest Plahoitniuc ca să merite cea mai înaltă distincţie a statului?

Dacă este să ne raportăm la valorile umane de tip clasic, care definesc un cumul de merite ale unui individ demn de a fi decorat cu distincţia supremă a statului, Vladimir Plahoitniuc este un NIMENI, o nulitate absolută! Ce bine a făcut acest individ pentru ţară? Niciunul! Toate anchetele publicistice independente din ultimii circa cinci ani demonstrează că acest Plahoitniuc a furat ţara, nu a ajutat-o.

Ce invenţii de excepţie şi omologate are acesta, ce fabrici, uzine sau alte instituţii lucrative a creat de are o avere aşa de uriaşă? În ce alte domenii a creat locuri de muncă, în afara sferei serviciilor din hotelurile luate tot de la stat, a celebrei lui „trupe” operative „Argus” şi altele adiacente? Ce produce omul acesta în afară de şantaj?

Gestul preşedintelui Nicolae Timofti este cu atît mai dezonorant cu cît cel decorat de domnia sa, Vladimir Plahoitniuc, are în subordine întregul corp de magistraţi, inclusiv Procuratura, din care şeful statului provine. Oare şi pentru aceste „merite” l-a decorat? În cazul dat, fără a exagera, ci ţinînd seama exclusiv de fapte, inclusiv de întreaga sa prestaţie de cînd este preşedintele ţării, putem vorbi despre un deces moral al unui simbol, al cărui gropar, alături de Mihai Ghimpu, este şi preşedintele Nicolae Timofti. Uneori avem senzaţia că nici acum n-a reuşit să înţeleagă care-i rostul său în această înaltă funcţie. Probabil că va părăsi acest fotoliu la fel cum s-a şi instalat în el – la mica înţelegere şi pe nebăgare de seamă!

Dar cine-i Plahoitniuc ca politician? Tot un NIMENI, tot o nulitate absolută! A şti să tragi sforile în stil mafiot şi de business nu înseamnă a fi şi politician. În ciuda averii sale imense, a puterii mediatice pe care o are, a armatei colosale de slujbaşi plătiţi din presă şi din rîndul comentatorilor politici, a puterii pe care o are faţă de Justiţie, Procuratură, CNI, Economie, Protecţia Socială, sistemul bancar etc., figura şi faptele sale ce sînt percepute a fi de-a dreptul odioase au făcut din Plahoitniuc cea mai nepopulară şi dizgraţioasă persoană publică. Cu toţi banii lui şi cu toate pretinsele sale acţiuni caritabile prin intermediul fundaţiei sale, moldovenii nu-l iubesc dintr-un instinct firesc de autoapărare.

Plahoitniuc utilizează în politică aceleaşi metode şi principii din sfera businessului său tenebros. Este la modă acum termenul „rider”, care defineşte preluarea sofisticată şi ilegală a unor întreprinderi de stat sau private de către un individ sau o grupare infractoare. De o astfel de practică a fost învinuit şi Plahoitniuc în cazul unor bănci, sisteme de asigurare etc. Tot printr-un astfel de sistem procedează Plahoitniuc cu partidele sau cu membri marcanţi ai acestora.

Oare preşedintele Timofti l-a decorat pe Plahoitniuc şi pentru că şi-a transformat un fost deputat, Vitalie Nagacevschi, în avocatul lui personal, că pe Alexandru Tănase şi l-a făcut preşedinte credincios al Curţii Constituţionale şi că lui Mihai Godea i-a făcut cadou un partid, iar asta pentru ca să dinamiteze PLDM-ul al cărui membri au fost şi care i-a şi propulsat în prima linie politică a ţării? Oare Plahoitniuc a fost decorat şi pentru că „a sustras” deputaţi de la PCRM şi pentru că nici acum nu este despărţit de Voronin aşa cum cred unii? Oare Plahoitniuc a fost decorat şi pentru că a transformat PL în partidul său de serviciu, prin Mihai Ghimpu, cu sarcini concrete să-l atace consecvent pe Filat, să facă „anumite” sesizări la CC condusă de Al. Tănase şi să aibă „ieşiri” în aşa-zisa zonă a românismului?

Cine ştie!?, poate că preşedintele Timofti l-a decorat pe Plahoitniuc şi pentru „meritul” de a fi fost monitorizat de Interpol! Păi ca să ajungi să fii monitorizat de Interpol trebuie să fii bandit serios! Preşedintele Timofti, ca fost magistrat, ştie ce înseamnă să fentezi justiţia, aşa cum se demonstrează că o face Plahoitniuc şi, culmea, s-o şi aibă sub control, „calităţi şi isteţimi” pe care se vede că le apreciază la oligarh.

Cînd l-a decorat, nu avea cum să nu ştie că, pe 14 Iunie 2012, Înalta Curte de Justiţie din Londra a făcut nişte constatări extrem de dure în ceea ce-l priveşte pe Plahoitniuc. Prin urmare, s-a dat publicităţii faptul că Plahoitniuc este beneficiarul direct al atacurilor de tip rider asupra Victoriabank, Banca de Economii şi compania ASITO, că acest lucru a fost confirmat de documentele obţinute în urma percheziţiilor la companiile off-shore, implicate în atacurile rider din 2010 şi 2011 asupra instituţiilor financiare din Republica Moldova. Din documentaţie reiese că Plahoitniuc este acela care a avut de cîştigat de pe urma atacurilor asupra Băncii de Economii, Victoriabank şi ASITO.

„Meritele” lui Plahoitniuc în procesul de integrare europeană

La acest capitol, chiar îmi vine să rîd în hohote citind laudele deşănţate ale lui Roman Mihăieş, care face din Plahoitniuc un adevărat artizan al procesului de parafare şi semnare a celor două Acorduri cu UE, dar, prin ricoşeu, şi al liberalizării regimului de vize europene pentru moldoveni! În realitate, adevărul este diametral opus. Plahoitniuc este unul dintre cei mai mari inamici ai integrării europene. O Moldovă integrată în UE îl duce pe Plahoitniuc direct în boxa acuzaţilor de la Înalta Curte de Justiţie din Londra, dar îl face şi victima sigură a legii confiscărilor retroactive, aprobată în Parlamentul European. Nu este greu să ne imaginăm că Plahoitniuc şi-a negociat la sînge votul deputaţilor săi pentru ratificarea celor două Acorduri cu UE. Poate că medalia oferită de preşedintele Timofti a intrat şi ea în acest tîrg…! Oricum, Plahoitniuc ştie că mai are o şansă ca să nu cadă în prizonieratul UE, iar aceasta stă într-o posibilă alianţă cu comuniştii sau socialiştii, după alegerile din noiembrie, spre a denunţa cele două Acorduri sau, pur şi simplu, să blocheze parcursul pro-european al ţării.

Plahoitniuc ştie că nu este compatibil cu UE, iar asta pentru că, în conformitate cu obligaţiile asumate, nu putem năzui să ne integrăm în UE atîta timp cît Justiţia, Procuratura, CNI etc. sînt la cheremul lui. Nu poate fi vorba nici pe departe despre o integrare în UE atîta timp cît, din perspectiva legislaţiei interne şi europene, Plahoitniuc are în subordine aproape tot spaţiul mediatic al audio-vizualului în subordinea sa directă sau indirectă.

Tocmai pentru a zădărnici semnarea celor două Acorduri şi eliminarea vizelor pentru moldoveni Plahoitniuc s-a aliat cu comuniştii ca să-l demită pe premierul pro-european Vlad Filat, folosindu-l pe Ghimpu pe post de acuzator liberal „independent”. Dar povestea deputatului presupus a fi fost cumpărat sau cea a banilor pentru cumpărarea altora a cui operă este dacă nu a lui Plahoitniuc?

Voturile deputaţilor conduşi de Plahoitniuc sînt doar o aparenţă pro-europeană de moment pentru acesta. Semnarea celor două Acorduri nu-l pun încă în pericol în raport cu justiţia europeană, căci despre cea naţională nici nu poate fi vorba. Plahoitniuc ştie prea bine că mai poate avea o şansă ca Moldova să rămînă încremenită cel mult doar în actualul stadiu în raport cu UE. El ştie prea bine să se „justifice europeneşte” în perspectiva unei „iminente” alianţe cu comuniştii sau socialiştii dacă intră în Parlament. Va şti să pozeze în „moderatorul pro-european” care, totuşi, „nu va avea nici o putere” ca să împiedice stoparea parcursului integrării europene a Moldovei.

Avem convingerea că orice om raţional înţelege prea bine că Plahoitniuc nu-i omul care să dorească o Moldovă europeană. Faptele sale spun totul. Îl înţelegem şi pe Roman Mihăieş. Omul trebuie să supravieţuiască într-un fel sau altul, indiferent de stîngăcia cu care o face, voluntarismul poate exagerat sau penibilul situaţiei în care trebuie să apere un astfel de individ. Pe de altă parte, dată fiindu-i inteligenţa indiscutabilă, sîntem siguri că gîndeşte diametral opus, dar serviciul este serviciu!

O „greşeală” care trebuie reparată sau rătăcită printre… altele

Mihăieş scrie următoarele: „Cred că ar trebui să mai urmeze un decret prin care să fie apreciaţi şi cei din societatea civilă, presa, mediul academic şi alte domenii, care au contribuit la succesul european al R. Moldova.” Nu ştim dacă s-a gîndit şi la sine ca un posibil beneficiar al unei medalii, deşi este posibil datorită faptului că-l sprijină pe puternicul oligarh, dar este posibil ca beneficiarii medaliilor oferite de-a valma de preşedintele Timofti să fi înţeles că au exagerat.

Prin urmare, nu este exclus să se întîmple exact ceea ce sugerează Mihăieş. În felul acesta, cred ei, medaliaţii, că mai pot atenua, mai pot face să se uite ridicolul, abuzul şi dezonoarea care au acoperit medaliile oferite de preşedintele Timofti.

Domnule preşedinte Timofti, n-o uitaţi pe Vitalia Pavlicenco, că tare mult se mai cere la „Ordinul Republicii”!

În încheiere, dată fiind situaţia arătată, nu pot să nu fiu de acord cu deputatul Sergiu Sîrbu, care este credibil cînd afirmă că ex-preşedintele Voronin ar merita şi domnia sa „Ordinul Republicii”. Dacă-i Ordin, Ordin să fie! Este cel de-al treilea preşedinte al ţării.