TERMOELECTRICA SI INFOBON LANSEAZA SERVICIUL ONLINE „CONTUL MEU”

Termoelectrica, în colaborare cu Centrul de Calcul Infobon, lansează serviciul online „Contul meu”, un cabinet virtual cu beneficii multiple pentru consumatori. Prin intermediul serviciului, consumatorii au acces la informații actualizate și personalizate ce le oferă posibilitatea de a efectua o întreagă gamă de operațiuni fără a mai fi necesară deplasarea la Centrul Comercial de deservire și relații cu consumatorii al Termoelectrica sau la Centrul de Calcul Infobon și, totodată, eliminîndu-se necesitatea de a mai apela la Serviciul Call-Center al întreprinderii.

Potrivit comunicatului, accesînd „Contul meu”, sînt disponibile serviciile de recepționare a facturii electronice, de evidență a facturilor și consumului, de transmitere a indicilor contorului, de achitare a facturii şi de interacțiune cu gestionarul fondului locativ.

Totodată, consumatorii își pot accesa istoricul consumului, dar și achitările facturilor pentru consumul de energie termică. În plus, serviciul online „Contul meu” facilitează interacțiunea cu Gestionarul Fondului Locativ, în vederea corectării, completării și/sau actualizării datelor legate de facturare.

Pentru a beneficia de aceste facilități, este necesară crearea unui cont, accesînd butonul „Contul meu” pe site-urile www.termoelectrica.md sau www.infobon.md, folosind datele de pe factură și urmarea pașilor indicați.

Abonații la factura electronică devin automat utilizatori ai „Contului meu” și au primit primii parolele de acces la cabinetul personal, prin intermediul adreselor electronice personale.

Sursa: IPN