Citesc în presă o ştire despre Alain Delon, unul dintre actorii mei preferaţi. Vedeta de 81 de ani a anunţat că îşi încheie cariera cinematografică. „Filmul la care lucrez în prezent va fi ultimul din activitatea mea în cinema. Acesta va fi finalul pentru că asemenea unui boxer care nu vrea să participe într-un meci de prisos, nici eu nu vreau să mai apar într-un film de prisos”, şi-a explicat maestrul decizia.

Alain Delon demult a reuşit să-şi transforme numele într-un brand de mare succes. Prin toată lumea sînt la mare căutare parfumul, ochelarii, îmbrăcămintea, ţigările, vinul şi coniacul „made in Delon”. Toate acestea i-au permis renumitului artist să adune o avere considerabilă care-i va permite celor trei copii ai săi să nu se deranjeze de viitor. Toate acestea însă au venit în urma prestaţiei sale în filme, unde a reuşit să convingă publicul de irepetabilul său talent.

În pofida faptului că este o notorietate, Alain Delon duce o viaţă retrasă şi tihnită la vila sa de la Lacul Geneva. Acolo maestrul şi-a găsit refugiul, departe de presă şi camere, cu amintirile şi ridurile sale, alături de cîinii săi care, potrivit actorului, au mult mai multe calităţi omenești decît înşişi oamenii. Or, acest detaliu face şi mai amară pentru fani retragerea sa, pentru că apariţia în filme era singura ocazie de-al mai vedea în spaţiul public. Pentru că un actor de talia lui Delon nu mai are nevoie să iasă la televizor ca să-şi confirme şi menţină valoarea.

Acesta este apusul vieţii unui mare om, unui arhitalentat actor şi din cîte se vede şi de o înţelepciune pe potrivă. Deţinătorul celor mai faimoase trofee de specialitate, marele îndrăgit al milioanelor de spectatori nu a dezamăgit şi pleacă, în aşa fel ca să lase un gust de nostalgie şi dor, nu silă şi acreală în suflet.

Acum stau şi mă gîndesc la alte „stele”, nu neapărat din Moldova, dar care ne sînt foarte bine cunoscute. Am în vedere aici exemple de artişti, care cred că şi-ar vinde sufletul diavolului, numai să rămînă în atenţie. Ce numai nu se face ca să se menţină „pe apă”. Operaţii estetice care deja sînt mai mult decît jenante (dar care nu-i fac mai frumoşi, căci fără „tencuială” arată ca dracu’ înainte de lăutoare), se mărită/însoară cu perechi de anii nepoţilor, nasc copii din eprubete la 65 de ani, adoptă ţinute şi comportamente ridicole sau caracteristice pentru vîrste adolescentine, cîntă piese noi care sînt o ruşine pentru faimoasa carieră de altădată. Epatări penibile care cred că au efecte absolut inverse decît cele scontate.

Să zici c-o fac din sărăcie sau pentru a supravieţui, nu poţi. Mărturie sînt castelele şi desele informaţii despre bogăţia exorbitantă, care iese din maluri, care te îneacă cu lipsa de bun-simţ şi elementar gust. Şi asta în timp ce talente mult mai mari şi mai autentice chiar se pierd, uitate de toţi, sub povara marilor greutăţi ale timpului, numai pentru că nu ştiu a se impune în mod obraznic, a face comerţ din propriul nume. Comerţ nu întotdeauna justificat moraliceşte.

Mai pe scurt: a fi domn e o’ntîmplare, a fi om –e lucru mare. Dar şi mai mare lucru este talentul şi capacitatea de a pleca la timp. Şi care trebuie învăţat nu numai de artişti. Sau cum zice un unchi de-al meu – să pleci ca să-mi pară rău că pleci şi să nu regret că în genere ai venit.

Lilia GRUBÎI