„Anexarea obraznică a Crimeei de către Rusia a provocat un val de propuneri în sensul consolidării şi extinderii NATO, dar aceşti paşi ar slăbi America”, afirmă Doug Bandow, comentator la Forbs.

Pînă la cel de al doilea război mondial SUA se ţinea mai departe de “alianţe, care ne pot implica în ceva”, după cum spunea George Washington. America se apăra altfel – pur şi simplu nu se implica în conflictele din Europa. Dar în anii celui De-al Doilea Război Mondial şi în perioada războiului rece SUA şi-au schimbat tactica, temîndu-se de dominaţia statelor din Eurasia.

După căderea regimurilor comuniste a dispărut pericolul pentru vechea Europă,

iar aliaţii SUA puteau să facă faţă de sine stătător riscurilor rămase, se afirmă în material.

Însă politicienii americani au transformat alianţele SUA în scop în loc de mijloc, au început să caute destinaţii noi pentru vechile organizaţii. NATO s-a aliat UE în efortul de a consolida relaţiile dintre fostele regimuri comuniste şi Occident. Iar în plan militar Alianţa şi-a focusat activitatea “în afara regiunii sale” – s-a implicat în conflicte care nu prezentau pericol pentru nici unul din membrii alianţei, mai menţionează Doug Bandow.

Admiterea în rîndurile sale a statelor Tratatului de la Varşovia de asemenea a schimbat radical NATO: alianţa s-a extins teritorial în regiunea care era foarte importantă pentru Rusia. Însă, după cum presupune autorul, SUA, pentru propria securitate, nu trebuie să rişte un război, pentru a proteja statele din sfera de influenţă a Moscovei.

Este şi mai rău faptul că în multe dintre aceste state au apărut “focarele viitoarelor conflicte”. Odată cu terminarea războiului rece, au încetat conflictele evidente dintre Moscova şi adversarii occidental. “Dimpotrivă, foştii aliaţi ai Moscovei aveau hotare comune cu Rusia, mulţi ruşi etnici în componenţa populaţiei, altfel interpretau experienţa istorică şi la modul direct influenţau securitatea Rusiei, afirmă Doug Bendow. Însă Washingtonul a invitat în NATO o duzină de noi membri, împărţind carnete de membri ai alianţei ca bomboanele din hoteluri, consideră autorul.

Din partea NATO a şi răsunat promisiunea de a invita Georgia şi Ucraina, însă europenii au avut o atitudine rezervată, temîndu-se de probleme politice pe arena internă şi în relaţiile cu Moscova.

Însă, ce e de făcut acum, cînd, după intervenţia în Crimeea, se aud chemări la intervenţia SUA şi a altor state NATO? În luna martie alianţa a decis să ia măsuri pentru consolidarea securităţii statelor est-europene, se afirmă în articol.

Secretarul general NATO, Rasmussen, a comunicat că alianţa „îşi va activiza cooperarea militară cu Ucraina, inclusiv va ajuta la modernizarea armatei@. Washingtonul a mai anunţat că în luna iulie, sub conducerea sa, în Ucraina vor avea loc aplicaţii militare. Unii politicieni americani recomandă să asigure Ucraina cu armament, iar analistul Steev Metz – să pregătească Ucraina şi alte state ne-membre NATO de lupte de partizani cu Rusia.

Răsună o mulţime de propuneri în sensul lărgirii NATO, continuă autorul. Senatorii McCain şi Graham au propus extinderea conlucrării şi sprijin în relaţiile cu Ucraina, Georgia şi Moldova, şi cu alţi parteneri care nu fac parte din NATO, de asemenea să fie admise în alianţă Georgia şi Moldova. Se vorbeşte despre o posibilă admitere în NATO a Ucrainei, Finlandei, Suediei, Macedoniei, Muntenegru etc.

Este încă o soluţie – mărirea bugetelor pentru apărare (Obama încă din luna martie a cerut membrilor NATO să contribuie fiecare).

Autorul comentează: „fiind în NATO, europenii în continuare parazitează, - dacă nu gratis, înseamnă că ieftin, şi nu au motive să-şi schimbe politica atît timp cît Washingtonul le asigură securitatea”. În ultimii 20 de ani bugetul de apărare al SUA a crescut cu 37%, iar cheltuielile colective ale celorlalţi membri NATO au scăzut cu 3,4%. Oricum, Europa are o superioritate colosală faţă de Rusia: în anul 2012 cele 27 de state europene NATO au cheltuit pentru forţele armate 319 miliarde dolari, în timp ce Moscova - 91 miliarde.

Se consideră că rolul NATO e de a nu permite conflicte. Însă autorul materialului atenţionează: istoria e plină de exemple cînd alianţele nu evitau, ci se transformau în transportatoare de război (Primul război mondial, al doilea, şi chiar cel Peloponez).

În realitate, alianţele pot stimula confruntările, deoarece partenerii slabi şi iresponsabili pot prinde la curaj. În anul 2008 Georgia a considerat că Washingtonul o va susţine în confruntarea cu Rusia. Un efect similar poate avea şi propunerea ajutorului militar Ucrainei. Este forte periculos, mai ales într-o regiune care e mult mai scumpă Rusiei decît SUA, se afirmă în material.

În consecinţă, se poate întîmpla ca SUA, practic în singurătate, să lupte cu imperiul nuclear rus pentru un cîştig geopolitic neînsemnat, concluzionează autorul. El propune Washingtonului „să interzică extinderea NATO, atît de jure cît şi de facto, iar în perspectivă – să propună apărarea Europei de către însăşi Europa”. Ajutorul militar sau garanţiile de securitate acordate Kievului din start contravin scopului iniţial al NATO – consolidarea securităţii SUA.

„Astăzi Washingtonul nu trebuie să intre în război cu Rusia, care e un imperiu nuclear, în poziţie de apărare, dar şi cu apucături paranoidale”, conchide autorul.

Sursa: inopresa.ru