Fără acest fenomen, Guvernele și divinitatea ar fi lipsite de conținut

Autor: Mihai CONȚIU

Majoritatea covîrșitoare a populației Pămîntului trăiește într-o sărăcie cruntă. Există Țări bogate, prospere în care sărăcia nu este predominantă ori chiar este asumată voluntar ca un mod de viață de către grupări minuscule de oameni, însă există numeroase State ale lumii în care sărăcia generală este ”un destin istoric”. În partea noastră de Europă, cu excepțiile de rigoare, firește, sărăcia este dominantă în Țările care s-au aflat în sfera de influență a fostei URSS. Una este ”sărăcia” din Germania, Franța, Marea Britanie, Țările scandinave, Italia și altele, alta-i sărăcia autentică și dominantă din România, Bulgaria, Republica Moldova etc.

Țările arătate mai sus, inclusiv SUA, Canada, Australia și alte democrații statale bogate au înțeles, în urma exercitării progresive, constante a unei democrații de-a lungul istoriei, că Puterea reală a unui Stat constă în prosperitatea individuală a majorității populației. De cealaltă parte, însă, există State autocrate cu populații aflate dincolo de limitele sărăciei individuale, în care se bucură de o opulență sfidătoare doar casta politică aflată la guvernare. Paradoxul în care se află Țările cu o populație extrem de săracă este acela că ele sunt extrem de bogate în multiple resurse, suficiente ca cetățenii lor să trăiască în belșug. Aici, spre exemplu, putem enumera Țări puternice politic ca Federația Rusă, China, Coreea de Nord, India, dar și altele din America de Sud, Africa etc.

După destrămarea fostei URSS, Federația Rusă, Republica Moldova și alte foste republici ex-sovietice, precum și State europene ca România ori Bulgaria au preluat modelul democratic occidental doar la suprafața unui pluripartitism și a unor alegeri democrate. În realitate, însă, cei care au preluat Puterea în aceste Țării au fost tot vechii nomenclaturiști comuniști, care au furat, au privatizat întreaga economie și au sărăcit astfel populațiile. Din considerente geo-politice și geo-strategice, UE și NATO au fost nevoite să accepte aceste realități, asumîndu-și însă rolul acceptat unanim de a monitoriza evoluția pe o cale dreaptă a tuturor exercițiilor democratice, politice, economice etc. în unele Țări admise în aceste structuri. Chiar dacă sunt membre ale UE și NATO, România și Bulgaria, căci tot am început cu aceste două exemple, sunt la o distanță teribil de mare de ”masa bogaților”.

Acum, efectiv, prin războiul declanșat de Rusia în Ucraina și cel din Orientul Mijlociu, ne aflăm la începutul celui de-al treilea război mondial. Pe de o parte există UE, SUA, Canada, Australia, Japonia, Coreea de Sud și alte cîteva Țări, iar de cealaltă parte există Rusia, Iran, Coreea de Nord și, într-o relativă neutralitate, China, India ori Africa de Sud. Autocrația a declarat război democrației. Să reținem că Statele autocrate antioccidentale sunt bogate în resurse multiple și uriașe, dar populațiile lor trăiesc la limita unei sărăcii cumplite. Pentru a înțelege mai bine cine are dreptate, este suficient să comparăm nivelul de trai al rușilor cu cel al americanilor ori al canadienilor, al coreenilor din Nord cu cei din Sud, al chinezilor cu cel al japonezilor și tot așa. Un alt element paradoxal este acela că autocrații care conduc aceste Țări au atras sub comandament politic și religia, ajungîndu-se la cele mai surprinzătoare ”alianțe confesionale” cum ar fi, de exemplu, ortodoxismul rușilor cu radicaliștii islamici.

Din absolut toate Țările sărace ale lumii oamenii emigrează cu disperare, dar nu în Țări ”democrate” ca Rusia, India ori Iran, ci în UE, SUA, Canada, Australia ori Marea Britanie. De ce? Pentru că oamenii sărmani visează la confortul economic și democratic din Țările occidentale, iar asta deoarece guvernanții acestora nu au nevoie de sărăcia populațiilor pentru a guverna și manipula oamenii.

În Statele autocrate, sărăcia finanțează războaie de agresiune, în cele democrate, bunăstarea generală a populațiilor asigură apărarea împotriva agresiunilor armate declanșate de către dictatorii invadatori.

La nivel mondial, începînd cu ONU, se vorbește permanent despre necesitatea eradicării sărăciei, dar, în fond, avem de-a face cu veritabile lozinci politizate. Sărăcia nu poate fi combătută cu containere pline de alimente ori hrană în zonele calamitate ori aflat în iureșul războaielor. Pentru autocrați, sărăcia este o necesitate globală. Fără acest fenomen, Guvernele și divinitatea ar fi lipsite de conținut. Sărăcia nu poate fi stîrpită atîta timp cît autocrații au nevoie de ea pentru a ține Țara în tiranie, iar ei să ”domnească veșnic” în cel mai inimaginabil lux. Fără sărăcie, ”credința triumfalistă și salvatoare în divinitate” nu ar mai exista. Fără sărăcie, n-am mai fi martorii unor ”acte caritabile generoase”, dar ipocrite ale marilor miliardari ai lumii. Numai aceștia din urmă, dacă s-ar uni, ar putea salva planeta de sărăcie. În acest context, nu-i mare diferență între ei și autocrații despotici.

Particularizînd, pentru eradicarea sărăciei în Țări ca România și Republica Moldova, nici n-ar fi nevoie de ajutorul unor State occidentale prospere sau al unor mari miliardari ai lumii, ci ar fi suficient ca cei care au furat România și Republica Moldova – politicieni, acoliții lor și marii mafioți –, începînd cu anii 1990-1991, să restituie bugetelor statale tot ce au prăduit, fie și prin intermediul Justiției, ceva în genul unor naționalizări de extremă urgență, în interes național și ca formă de autoapărare în fața unor îndelungate atacuri la economia și siguranța Statului. Firește că exagerez, că așa ceva nu se va întîmpla niciodată, dar credeți că am dreptate?