Din istoria NSA - protagonistul scandalului global al interceptărilor totale

Este subordonată administrativ Pentagonului, dar independentă în ceea ce priveşte realizarea atribuţiilor sale specializate, care constau în operaţiunile de spionaj electronic global şi protejarea comunicaţiilor şi codurilor secrete ale SUA.

NSA s-a constituit în urma unei directive a preşedintelui Truman, din 24 octombrie 1952, cu aplicabilitate din 4 noiembrie 1952, imediat după alegerile prezidenţiale. În legătură cu înfiinţarea noii agenţii, nu a avut loc nici o dezbatere în Congres şi nu i s-a făcut vreo publicitate. Ea a preluat şi dezvoltat atribuţiile Serviciului de Informaţii al Trupelor de Transmisiuni.

Activitatea NSA, destinată spionajului tehnic, este protejată de reguli de secretizare foarte drastice, fiind, pe bună dreptate, considerată un "membru misterios al comunităţii serviciilor de informaţii".

NSA este cel mai dezvoltat centru de spionaj electronic din lume cu sucursale în mai multe puncte ale globului.

Sediul agenţiei este la Fort Meade, o bază amplasată la jumătatea drumului dintre Washington şi Baltimore. Clădirea NSA se întinde pe o suprafaţă de 637.300 mp, egală cu cea a Congresului SUA şi a CIA. Personalul a crescut de la cca. 10.000 în 1952 la aproape 70.000 în 1978.

Specialiştii estimează că numărul celor care lucrează pentru NSA – pe teritoriul SUA şi în afara lui – depăşeşte cifra de 200.000 de oameni. Cuvântul de ordine al acestui personal este acela de a supraveghea orice semnale electronice, scop în care interceptează şi stochează toate comunicaţiile telefonice, şi dintre ordinatoare, semnalele radar şi transmisiile sateliţilor.

Satelitul “Rhyalile” înregistrează, de pildă, toate transmisiunile (microunde) de pe teritoriul Rusiei şi Chinei.

Tot acest impresionant volum de materiale obţinut din sursele şi zonele cele mai diferite, înainte de a fi prelucrat de cele mai performante ordinatoare, este transmis cartierului general al NSA. Se estimează că numărul bazelor de ascultare de care NSA dispune în întreaga lume depăşeşte cifra de 450.

Există însă specialişti ce adaugă acestei cifre alte câteva sute. Alţi autori care au în vedere existenţa unui număr însemnat de baze secrete sau ultrasecrete precum şi a altora mobile, pentru a fi mai realişti propun multiplicarea numărului de baze (450) cu zece. Cifra rezultată (4.500) include atât bazele proprii, cât şi bazele altor servicii secrete americane (CIA, DIA etc.) la care NSA are acces.

Pe teritoriul SUA agenţia dispune de 86 de baze importante, în Germania de 32, în Marea Britanie de 15, în Japonia de 14, în Coreea de Sud 8, în Cipru 6, în Australia 5 etc.

Mărimea bazelor de ascultare este variată. De pildă, una dintre cele mai mari – de la Chicksand (Marea Britanie) –, ce dispune de mai multe antene gigantice, tip “Wullenweber”, se întinde pe o suprafaţă de 16 hectare. Peste tot în lume unde agenţia colaborează cu alţi parteneri, personalul NSA ocupă toate posturile cheie în bazele de ascultare, transmiterea informaţiilor efectuându-se în sens unic, numai către americani. Se respectă astfel, cu stricteţe, o dispoziţie a preşedintelui Eisenhower, semnată în anul 1953, care reglementează accesul străinilor la informaţiile secrete.

În baza datelor culese de bazele de ascultare, ale NSA, în aprilie 1987, preşedintele Reagan a luat decizia de a fi bombardat cartierul general de la Tripoli al colonelului Ghadafi. Informaţiile respective puneau în evidenţă implicarea Libiei într-un atentat comis la data de 04.07.1987 la Berlin. Bomba ce fusese plasată într-un local de noapte frecventat îndeosebi de soldaţi americani a ucis o persoană şi a rănit alte 250.

În scopul atingerii obiectivelor propuse... ”NSA interceptează toate mesajele diplomatice şi militare ale aliaţilor săi”... şi în egală măsură, toate telexurile şi telegramele care sunt expediate din SUA. Dezvăluirile făcute în presa americană în 1975 au condus la concluzia că suportul legal al acestei măsuri îl constituia operaţiunea “Shamrok”, de existenţa căreia nu fusese însă informat decât preşedintele Truman în anul 1950. O altă operaţiune ce a stat la baza unui exces de zel a fost “Minaret”. În cadrul ei, după războiul din Vietnam, pentru identificarea unor “inamici interiori” au fost ascultate sistematic 12.000 de convorbiri telefonice ale unor persoane considerate suspecte. N-au fost cruţate nici personalităţile (cazul actriţei Jane Fonda).

Eforturile agenţiei pentru modernizarea tehnologiei şi pentru pregătirea personalului de care dispune sunt cu totul deosebite. Acestea răspund unui obiectiv de cea mai mare importanţă, acela al... ”interceptării comunicaţiilor altor naţiuni; protecţia propriului sistem de comunicaţii, descifrarea mesajelor secrete transmise prin orice mijloace de comunicaţie” etc. NSA poate controla 24 de milioane de activităţi (prezenţe-emisii) de telecomunicaţii şi este în măsură să identifice orice convorbire telefonică, receptori radio ultrasensibili izolând frecvenţa respectivă.

Ambarcaţiunile marine echipate cu tehnologie corespunzătoare pot intercepta convorbirile telefonice şi radio efectuate de pe zone întinse. De regulă, se poate aprecia chiar şi tipul şi dimensiunea echipamentului emiţător.

Atunci când situaţia o impune şi îndeosebi în momente de tensiune sau de beligeranţă, “navele spion” pot transmite mesaje sau informaţii false pentru “intoxicarea” adversarului sau pot bruia transmisiunile acestuia, precum şi staţiile radar.

Mişcarea submarinelor este în întregime monitorizată. Trecerea lor la orice adâncime este reperată, datorită căldurii radiate şi turbulenţei apelor, de echipamente cu raze infraroşii. Cabluri submarine dotate cu asemenea tehnologii transmit “amprentele” submarinelor către staţiile NSA.

Faţă de această soluţie, constructorii de submarine, pentru contracarare, au introdus o serie de noutăţi: submarine ce nu transmit zgomote; (silenţioase) cu noi modele (profile) de carcase care posedă sisteme de bruiere electronică etc.

Cu ajutorul sateliţilor spion se poate pătrunde în băncile de date ale serviciilor de informaţii... ”furtul de date computerizate reprezentând un real pericol”.

Un alt obiectiv esenţial al NSA este acela al identificării tehnologiei adversarilor, a mijloacelor şi sistemelor acestora. Pe această direcţie s-a înscris şi zborul KAL 007 al avionului sud-coreean “Boeing ‘747” cu 249 de pasageri la bord, doborât la 01.09.1993 pe când zbura în spaţiul aerian al fostei URSS. Yoshiro Tanaka, fost şef al unui important departament din serviciul de informaţii militare japoneze şi fost şef al serviciului de ascultare electronică a obiectivelor militare ruseşti (sediul bazei respective se află la Yakanae – insula Hokaido), în cartea sa “Adevărul despre zborul KAL 007”, precizează cu date clare că avionul îndeplinea o misiune secretă de spionaj pentru serviciile secrete americane.

Staţia Yakanae a interceptat convorbirile piloţilor sovietici din care rezultă între altele că aceştia l-au somat pe pilotul de pe Boeing să aterizeze (pilotul deviase de la ruta obişnuită întrând circa 500 km în spaţiul URSS, pe o zonă din peninsula Kamceatka în care se aflau mai multe baze secrete ale armatei sovietice). Avionul a fost doborât cu o lovitură de rachetă. SUA au declanşat o vastă campanie de presă calificând – pe bună dreptate – doborârea avionului drept act de barbarie.

În baza datelor şi documentelor pe care le deţine, Tanaka subliniază faptul că... ”serviciile secrete americane au trimis în mod deliberat Boeing-ul civil sud-coreean în spaţiul aerian al URSS pentru a crea panică în sistemul apărării antiaeriene şi a testa reacţia ei”. El menţionează totodată că, la acea oră... ”SUA făceau eforturi deosebite spre a strânge informaţii privind apărarea antiaeriană sovietică din Extremul Orient, despre care se aflase că în 1982 se modernizase şi se întărise în mod spectaculos”.

Un element ce confirmă acest interes deosebit este şi acela că începând din 1982...”circa 30 de ofiţeri ai NSA, de la baza Misawa (Japonia), efectuau o misiune atât de secretă în legătură cu care nici chiar guvernul japonez nu fusese informat. Ei erau însărcinaţi să asculte în direct toate frecvenţele cartierului general sovietic şi al apărării aeriene”. Această operaţiune a NSA avea numele de cod “Cheia”.

Acelaşi interes special faţă de zona respectivă este demonstrat şi prin aceea că, anterior datei de 01.01.1973, mai multe avioane de recunoaştere americane survolează zona. O serie de date obţinute de ei evidenţiau faptul că în momentul respectiv... ”Armata Roşie preconiza să procedeze la încercarea unei arme secrete: o antirachetă menită să anihileze racheta MX americană” (se vorbea de SS-X-25 sau chiar de PL-5).

La ora la care KAL 007 îşi deviase ruta, americanii aveau desfăşurat în zonă un impresionant dispozitiv: Fregata “Badger” se afla în largul Mării Ohosk. Un avion R.C. 135 (varianta militară a Boeing 707) survola aceeaşi zonă. Spaţiul cosmic respectiv era, în acelaşi timp, survolat de satelitul militar “Ferrel-D”, iar naveta spaţială “S.T.S. 8” era poziţionată deasupra Pacificului.

Nu este încă suficient de clar ce anume a interesat în mod cu totul şi cu totul deosebit: noile rachete sovietice (SS-X-25, PL -5), noul radar sovietic de la Krasnioarsk ori alte sisteme tehnologice de ultimă oră. În mod cert, una dintre aceste noutăţi au determinat asumarea riscului doborârii avionului sud-coreean.

Odată cu apariţia NSA, a avut loc o deplasare a puterii şi influenţei CIA înspre noul organism de spionaj. Astfel, Richard Helms s-a exprimat că, în timp ce el, ca director al CIA, avea responsabilitatea integrală a activităţii informative, în realitate controla doar 15% din operaţiunile comunităţii, o mare parte din restul de 85% aparţinând secretarului pentru apărare şi Comitetului Reunit al Şefilor Statelor Majore".

Potrivit raportului Comitetului Senatorial pentru Informaţii din 1976, sub raportul bugetului şi al amplorii activităţii, "cea mai influentă personalitate (din spionajul SUA) este directorul NSA".

Disputele între Stanfield Turner, fost director al CIA în perioada 1977-1981, şi ministrul apărării Harold Brown, asupra primatului responsabilităţii faţă de activitatea de informaţii, au fost rezolvate prin Ordinul executiv al Preşedintelui SUA nr. 12036 din 24 ianuarie 1978, care a reorganizat comunitatea de informaţii. Ministrului Apărării i s-a lăsat conducerea generală asupra NSA şi serviciilor de informaţii militare, iar directorului CIA i s-a oferit posibilitatea exercitării unui control mai mare atât în distribuirea sarcinilor în întreaga comunitate, cât şi asupra bugetului comun.

Nu există vreo lege care să interzică NSA să desfăşoare vreo activitate. Există doar legi care interzic difuzarea oricărei informaţii privind agenţia.

NSA dispun de mijloace de ascultare şi supraveghere video care depăşesc orice imaginaţie.

După cum afirma Walter Mondale, fost vicepreşedinte al SUA, senator şi membru al Comitetului pentru Informaţii, NSA reprezintă "probabil sursa cea mai importantă, luată separat, a informaţiilor de securitate pentru SUA".

La rândul său, senatorul Frank Church atrage atenţia că "aceste posibilităţi pot fi orientate în orice moment asupra poporului american şi nici un american nu va mai dispune de drepturi asupra vieţii personale. Ele permit să se supravegheze orice: convorbirile telefonice, telegramele etc. N-ai unde să te ascunzi".

Unul dintre cele mai importante sisteme de ascultare ale NSA, numit “Echelon” include, alături de SUA, alte patru state: Marea Britanie, Canada, Noua Zeelandă şi Australia. “Echelon” este un sistem de supraveghere globală şi are ca obiectiv principal sateliţii “Intersal” utilizaţi pentru “transmiterea celei mai mari părţi a apelurilor telefonice, comunicaţii prin Internet, poştă electronică, fax şi telex. Potrivit lui Alain Pompidou, preşedintele Comisiei pentru Evaluare Tehnologică şi Ştiinţifică, “Echelon” poate capta până la două milioane de convorbiri pe minut, misiunea sa fiind aceea de a urmări guvernele, organizaţiile şi firmele…”. Sistemul “Echelon” dispune de şase baze de ascultare: două în SUA (Sugar Grove şi Yakima), două în Marea Britanie (Menhilth Hill şi Morwenstow) şi câte una în Noua Zeelandă (Waihopai) şi Australia (Geraldton).

Uriaşa cantitate de date rezultate din interceptarea comunicaţiilor este prelucrată cu ajutorul calculatorului care o periază în baza unor cuvinte cheie ce include noţiuni ca: arme, droguri, bani etc. În mod inevitabil una dintre aplicaţiile de bază ale acestui sistem se referă la spionajul industrial. Unul dintre cazurile ample a ocupat spaţii ample în cotidianul francez “Liberation” şi în săptămânalul englez “Sunday Times”. Este vorba de furnizarea de către “Echelon” a unor date datorită cărora Franţa pierde un important contract în baza căruia ar fi urmat să vândă avioane “Airbus” Arabiei Saudite. Beneficiarul informaţiilor şi al contractului în valoare de 1400 de milioane de dolari: compania americană “McDonell – Douglas”!

Despre performanţele NSA, unii români s-au putut convinge personal atunci când, cu prilejul unei prime prezenţe a SUA la Târgul Internaţional Bucureşti, între exponate se afla fotografia unei monede reperate din spaţiul cosmic pe un trotuar din Bucureşti. Este adevărat că exponatul nu purta paternitatea NSA, ci a NASA, agenţia pentru cercetări şi explorări spaţiale. NSA are drept ţel permanent al profesionalismului său, acela de a fi cu cel puţin cinci ani înaintea nivelului tehnologic existent.

În scopul menţinerii unui înalt standard pentru specialiştii în comunicaţii şi criptografie, a fost pusă la punct o tehnică a recrutării de cadre minuţioasă şi de durată. Sunt aleşi licenţiaţi în matematică, fizică, limbi străine, cu minte ageră şi cu aptitudini pentru şah, cuvinte încrucişate etc. Cei care trec un sever test de cunoştinţe şi aptitudini sunt supuşi unor verificări specifice: mediul din care provin, cerc de prieteni şi cunoştinţe, convingeri politice. Testul psihologic va furniza date privind stabilitatea emoţională, normalitatea vieţii sexuale, loialitatea ş.a.m.d. Urmează un test detector de minciuni de lungă durată, care odată trecut, dă posibilitatea celui ales să urmeze cel mai elaborat curs pentru cifruri din lume şi să studieze în biblioteca NSA o colecţie unică de lucrări privind codurile şi cifrurile. De asemenea, acesta va mai adăuga o limbă străină la cele două trei pe care le ştie deja.

Volumul documentelor secrete elaborate anual este estimat între 50-100 milioane, ceea ce presupune un consum de circa 200 de tone de hârtie săptămânal.

Structura NSA include patru departamente operative:

1. operaţii de spionaj radio (decodificarea);
2. secretizarea comunicaţiilor (codificarea);
3. tehnică şi cercetări ştiinţifice;
4. telecomunicaţii şi servicii computerizate.

1.1. Departamentul pentru Operaţii de Spionaj Radio ("Cabinetul negru")

Se subordonează directorului adjunct pentru activitatea operativă.

Misiunile direcţiei privesc cercetarea întregului spectru radio, de la interceptare la analiza criptologică, de la analiza textelor în clar la analiza emisiilor radio cifrate, comunicaţiile diplomatice supracifrate sau cele simple pe radio-telefon şi, în acelaşi timp, analiza sistemelor de comunicaţii ale adversarilor, prietenilor, democraţiilor, dictaturilor, ministatelor sau superputerilor.

În structura direcţiei, principalele compartimente sunt 3 secţii analitice de cercetare radio şi 3 secţii de asigurare.

Secţiile de cercetare şi decriptare sunt organizate pe criteriul geografic (Grupa "A": Rusia şi foştii aliaţi; Grupa "B": China, Coreea, Vietnam, alte ţări din Asia; Grupa "C": cea mai mare parte a "lumii a treia" şi radio-semnalele internaţionale care intră şi ies din SUA).

Grupele de asigurare sunt constituite pe "criteriul atribuţiilor" (Grupa "S": prelucrarea automată a informaţiilor; Grupa "W": coordonarea şi conducerea operaţiunilor de interceptare; Grupa "T": telecomunicaţii şi servicii computerizate).

Principalele categorii de activităţi desfăşurate

a) analiza semnalelor radio (studiul oricărei emisii radio care ar putea conţine o informaţie);

b) analiza semnalelor electronice (cercetare electronică şi radar);

c) analiză telematică şi conversia radio-semnalelor (identificarea semnalelor radio mascate prin diferite procedee);

d) descompunerea pe spectru (separarea semnalelor de zgomote, schimbarea frecvenţelor, când semnalul trece cu o viteză uriaşă de la o frecvenţă la alta);

e) criptanaliza, decodificarea semnalelor cifrate;

f) analiză de voci şi texte necifrate prelevate din reţeaua telefonică.

Personalul acestui departament include oameni de ştiinţă, matematicieni, ingineri, analişti de radiocomunicaţii, specialişti în limbi străine şi lingvistică, informaticieni.

1.2. Departamentul pentru Secretizarea comunicaţiilor (COMSEC)

Asigură secretizarea întregului sistem al comunicaţiilor oficiale ale SUA (de la telefonul cu secretizare şi dispozitiv antiinterceptare din autoturismul preşedintelui până la maşinile criptografice).

Politica naţională a COMSEC este stabilită de Comitetul pentru Asigurarea Securităţii Mijloacelor de Telecomunicaţii ale SUA, compus din: ministrul apărării; secretarul de stat; comandanţii armelor; miniştrii finanţelor, comerţului şi justiţiei.

Comitetul se bazează pe grupe de lucru conduse de experţi ai NSA.

Fiecare nou sistem de comunicaţii implică un studiu şi un program de criptoprotecţie, pe durata câtorva ani şi cu costuri estimate în zeci de milioane.

1.3. Departamentul pentru Tehnică şi Cercetări Ştiinţifice

Desfăşoară o activitate preponderent de cercetare şi producţie de mijloace tehnice speciale, unele atât de miniaturizate încât li se fac probele sub microscopul electronic, iar altele gigantice - antene parabolice de mărimea a două stadioane de fotbal.

1.4. Departamentul pentru Telecomunicaţii şi Servicii Computerizate

În legătură cu obiectul activităţii acestui departament s-a afirmat că:

"(...) Discuţiile piloţilor aviaţiei civile sovietice, ultimul raport trimis acasă de ambasadorul Kuweitului la Alger, convorbirea unui comerciant chinez care comandă prin telefon piese de schimb unui furnizor din Kuala Lumpur (...)" ajung la NSA prin SPINTCOM – cercetarea specială prin mijloace de telecomunicaţii şi propria reţea ultrasecretă de comunicaţii. Toate comunicaţiile de pe glob pot fi captate de sateliţi sincronizaţi, pe o orbită la 22.311 mile deasupra ecuatorului, care preiau şi retransmit semnalele captate la două antene parabolice, iar de acolo – printr-un cablu cu 500.000 fire - ajung la Centrul de Telecomunicaţii, de unde le preiau analiştii.

Acest departament administrează şi sistemul informativ tehnic, "CRITICOM", o reţea de urgenţă, pentru informarea Preşedintelui SUA asupra iminenţei unor evenimente majore iminente sau consumate, asigurându-se ca acesta să cunoască în cel mult 10 minute dacă undeva în lume s-a produs o lovitură de stat sau un atentat.

Direcţiile de bază ale activităţii departamentelor operative ale NSA pot fi rezumate la:

a)  captarea, analizarea şi valorificarea tuturor semnalelor electronice din afara graniţelor şi din interiorul acestora, apreciate că prezintă importanţă pentru interesele securităţii naţionale ale SUA

Un caz edificator, în acest sens, este şi acela al spargerii băncii secretelor vest-europene, mai exact ale Comisiei Europene şi a Parlamentului European. …”Comisia Europeană organul executiv al Uniunii Europene, a fost sistematic sabotată de Statele Unite”...(subl. n.s.) afirma “Sunday Times”, menţionând că specialiştii în spionaj de dincolo de Ocean...”au pătruns în banca de date a Comisiei şi în cea a Parlamentului European, preluând informaţii ultrasecrete din fişiere bănuite a fi “superpăzite” în computerele comunitare de la Bruxelles, operaţiuni ce au dat peste cap, în repetate rânduri, planurile delegaţiilor europene la negocierile economice bilaterale”... Acelaşi ziar arăta că, în acest mod, se puteau explica frecventele eşecuri înregistrate de partea europeană:...”În multe din întâlnirile în care urmau să fie stabilite acorduri comerciale, negociatorii americani se prezentau la dialog cu un singur răspuns, care, paradoxal, se încadra perfect pe ceea ce încercau să evite europenii”;

b) decriptarea cifrurilor de stat, a sistemelor de coduri şi a informaţiilor codificate ale altor ţări, paralel cu crearea de noi coduri şi cifruri pentru SUA;

c) înregistrarea comunicaţiilor majore de pe glob, stocarea şi analiza lor în computere, în vederea valorificării ulterioare;

d) elaborarea principiilor, instrucţiunilor şi procedeelor de securitate privind protejarea datelor şi comunicaţiilor secrete ale SUA pe linie de stat, administraţie şi armată;

e) organizarea şi coordonarea activităţilor de cercetare şi finanţare privind dezvoltarea NSA

NSA colaborează cu oficiile N.A.T.O. pentru Securitatea şi Exploatarea Comunicaţiilor (SELAM şi OACAN) din Washington, Distribuirea şi Controlul Informaţiilor ("W"), Securitatea Comunicaţiilor în Europa (ELSA – Paris, Bruxelles) etc.

NSA dezvoltă programe de spionaj electronic, subvenţionate atât de către stat, cât şi de companiile interesate în proiectarea şi construirea de noi mijloace şi tehnici de interceptare sau de război radioelectronic.

Programele de spionaj electronic ale NSA au ca principale obiective:

(1) Dezvoltarea şi diversificarea capacităţii sateliţilor spion în obţinerea de date privind:

a) parametrii sateliţilor "speciali" adverşi;

b) schimbările survenite în amplasarea unităţilor şi depozitelor militare terestre, subterane şi subacvatice;

c) rezultatele testelor efectuate pe linia perfecţionării armelor nucleare şi clasice;

d) natura şi profilul manevrelor militare, inclusiv rezultatele obţinute;

e) convorbirile purtate între organismele de stat, unităţile militare şi forţele de ordine şi securitate.

(2) Interceptarea conversaţiilor purtate de străini pe teritoriul Statelor Unite.

În acest scop, sunt folosite instalaţii mobile plasate pe avioane şi elicoptere. În raport de natura informaţiilor obţinute, se informează operativ factorii de decizie, inclusiv preşedintele SUA (în toate acele situaţii în care ţinta interceptării este o delegaţie oficială ce urmează a fi primită de preşedinte pentru ca acesta să fie cât mai complet informat asupra interlocutorilor săi şi a impresiilor formate în urma contactelor avute, astfel încât în tratative să se asigure iniţiativa şi o marjă de superioritate).

(3) Supravegherea cetăţenilor proprii şi a organismelor americane "vulnerabile"

(4) Decodificarea datelor cifrate transmise din SUA sau din alte ţări, de către serviciile de informaţii străine.

(5) Realizarea propriilor coduri prin metodele de dezomogenizare şi spargere a căilor logice de alcătuire a seriilor. Se apreciază că cifrurile şi codurile astfel realizate ar putea fi descifrate de computere numai dacă acestea sunt alimentate cu 1 milion de soluţii pe secundă, timp de 2.284 ani.

La momentul înfiinţării NSA, decizia preşedintelui nu a fost publicată în Monitorul Actelor Oficiale ale Guvernului SUA, iar agenţia nu a fost inclusă în Buletinul Departamentelor Guvernamentale.

Aurel Rogojan

Articol preluat din ziarul Cotidianul.ro