SEFUL STATULUI A DESFASURAT PRIMA SEDINTA A COMISIEI NATIONALE PENTRU ORGANIZAREA ACTIUNILOR CONSACRATE ANULUI LUCRATORULUI MEDICAL

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a desfășurat astăzi, în format online, prima ședință a Comisiei Naționale pentru organizarea acțiunilor consacrate Anului Lucrătorului Medical. Din comisie fac parte specialiști din domeniul sănătății, academicieni, conducători ai instituțiilor medicale, responsabili din cadrul administrației publice centrale și locale.

În cursul ședinței interlocutorii au discutat situația din domeniul sănătății. Părțile au fost unanimi în opinia că pandemia cu care se confruntă Republica Moldova a pus în evidență mai multe lacune ale sistemului de sănătate din țara noastră. În context, șeful statului a menționat că despre problemele existente în sistem discută frecvent cu medicii din spitalele raionale, în cadrul vizitelor pe care le întreprinde în teritoriu.

Igor Dodon a subliniat că prin declararea anului 2020 - Anul Lucrătorului Medical, se dorește majorarea salariilor tuturor lucrătorilor medicali, reducerea exodului cadrelor medicale, sporirea calității serviciilor prestate, dotarea spitalelor, elaborarea unor măsuri suplimentare de protecție socială a lucrătorilor medicali, sporirea autorității și prestigiului profesiei.

Planul de acțiuni privind desfășurarea Anului Lucrătorului Medical urmează să fie elaborat pînă la data de 10 iunie curent.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova