SAPTAMINA ACEASTA URMEAZA SA AJUNGA PRIMELE LOTURI DIN ASISTENTA PENTRU STATELE PaE

În următoarele zile, în țară, vor ajunge primele loturi de echipamente medicale din partea Uniunii Europene. Acordarea suportului, în valoare de 30 de milioane de euro, a fost anunțată în martie și este destinată celor șase state ale Parteneriatului Estic. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu după ședința de luni a conducerii de vîrf a țării.

Șeful cabinetului de miniștri a menționat că săptămîna trecută a participat la summitul conducătorilor statelor UE, conducătorilor și prim-miniștrilor celor șase state membre ale Parteneriatului Estic. Au fost discutate noile priorități pentru care Republica Moldova și-a exprimat acordul. Este vorba despre dezvoltarea economică, socială, drepturile omului, aspectul climateric etc.

În altă ordine de idei, premierul a declarat că marea majoritate a plăților sociale, salarii de care răspunde statul, au fost achitate. Potrivit lui, situația bugetară este un dificilă, dar satisfăcătoare în actuala situație. Guvernul continuă eforturile pentru identificarea resurselor suplimentare pentru acoperirea deficitului bugetar.

Ion Chicu s-a referit și la planul Guvernului de reconstrucție a infrastructurii rutiere, precizînd că se lucrează la reconstrucția traseului Chișinău-Giurgiulești, dar și a traseului spre Vulcănești. Companiile constructoare au asigurat că vor fi respectate termenele asumate. Azi va avea loc prima licitație în cadrul programului de reconstrucție a drumurilor în localități, „Drumuri Bune”, iar din iulie vor începe lucrările de reparație.

Sursa: IPN