SANDU PREŞEDINTA ROMÂNIEI?

Ce-or fi fumat ori băut? Să fie de la Covid!?

Autor: Mihai CONȚIU

Riști să rămîi strîmb de atîta rîs cînd îi auzi pe unii jurnaliști și politicieni ce fel de idei ori inițiative emit pe cale bucală, nu anală! Una dintre ultimele inițiative-anticipări vizează varianta ca președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, să candideze la Președinția României și chiar s-o și cîștige. Ăștia cred, probabil, că ajutoarele oferite de România acestei Țări trebuie răsplătite de moldoveni prin trimiterea ”uneia de-a lor” ca să devină Președinta României! Te și miri că acești inițiatori s-au născut pe aceste două meleaguri, nu în Somalia!

Este adevărat că România a avut Președinți dintre cei mai contestabili, unul, Ion Iliescu, fiind chiar un criminal de Stat rămas nepedepsit. Apoi a venit Emil Constantinescu, cel mai slab și inoportun Președinte român, mai apoi hă-hă-itul Băsescu și, acum, mai lentul Iohannis. Ce-i leagă pe toți acești Președinți, însă, e faptul că ei îi cunosc bine pe români, cunosc ”alcătuirea” României și știu ce înseamnă Președinția României. De aceea au și cîștigat! Știu cu ce fraieri au de-a face!

Spre deosebire de ei, în Republica Moldova, Maia Sandu este o președintă aleasă majoritar, totuși, în chip de virtualitate, construită de experți străini, pe măsura iluziilor rupte de realitate cu care moldovenii preferă să se hrănească. Sandu nu îi cunoaște pe moldoveni la fel cum Președinții români își cunosc conaționalii. Pe români, Sandu nu-i cunoaște absolut deloc, ci doar din întîlniri sporadice cu unii, din auzite ori din filme, poate. Nu-i cunoaște pe români nici ea la fel cum nu-i cunosc marea majoritate al moldovenilor, la fel cum românii, pînă la cel mai înalt nivel, nu-i cunosc/înțeleg pe moldoveni.

Într-o astfel de perspectivă greu de imaginat, Sandu ar fi probabil votată de cîțiva moldoveni cu pașaport românesc, putînd fi extrem de mulțumită dacă acumulează maxim 3% din sufragii. Nici din milă sau ”dragoste fraternă”, românii n-ar vota-o pentru că este și va fi o străină pentru ei. Mai apoi, românii de rînd, presa și analiștii politici, în virtuala campanie electorală prezidențială, îi vor trînti în cap ”virtuțile și performanțele” ei ca președintă a Republicii Moldova. Totodată, presa și analiștii politici români o vor ”dezbrăca” de întreaga ei biografie, inclusiv sau mai ales în partea ce ține de ”devenirea ei prezidențială” în Republica Moldova.

Personal, nu cred că se va aventura într-o astfel de cursă pentru că visul ei suprem, cred, este încă un mandat prezidențial în Republica Moldova. Nu are cum să nu știe, cel puțin din sfaturile celor care o consiliază, că o lansare într-o cursă prezidențială în România ar transforma-o în cea mai penibilă, execrabilă figură politică, ștergîndu-și, singură, definitiv relativa imagine actuală de ”un președinte mai bun sau mai rău decît cei care au fost în Republica Moldova”. Repet: Nu cred că se va face chiar atît de rîs!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40