SANATORIUL „MOLDOVA” DIN ODESA A FOST SCOS LA VINZARE

În pofida existenţei unui litigiu, sanatoriul „Moldova” din Odesa a fost scos la vînzare prin licitaţie publică.

Licitaţia electronică cu scăderea preţului lotului se va desfăşura la data de 5 martie. Preţul de pornire constituie 248,46 mil. grivne (aproximativ $10 mil.). Licitaţia este desfăşurată de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar din Ucraina.

Săptămîna trecută, Curtea de Apel din regiunea sud-vest a Ucrainei a acceptat cererea judecătorului Belyanovsky cu privire la retragerea din examinare a plîngerii Cancelariei de Stat din Moldova la decizia Judecătoriei Comerciale din Odesa.

Astfel, cazul încă nu a fost examinat, iar licitaţia a fost deja stabilită. Nu este exclus faptul că cererea reclamantului va fi examinată de către instanţă în timpul desfăşurării licitaţiei.

Foştii proprietari au cumpărat sanatoriul „Moldova” în cadrul licitaţiei. Cancelaria Guvernului Republicii Moldova a contestat decizia, dar instanţa de judecată a respins cererea şi a confirmat legalitatea noului proprietar.

Autorităţile din Odesa susţin că suferă pierderi, întrucît oraşul nu primeşte chirie pentru teritoriul aferent sanatoriului. Sanatoriul are o suprafaţa de circa 4,69 hectare, poziţionate într-o zonă de prestigiu Arcadia, lîngă mare.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37