Cu treizeci de ani în urmă, în Uniunea Sovietică, cuprinsă de iureșul restructurării, au început dezbateri publice serioase care vizau aprecierile și rezultatele căii parcurse de această ţară necuprinsă. Tonalitatea în acele discuții furioase era dată de reprezentanții intelectualității, acea intelectualitate de creație care grație puterii sovietice a beneficiat de apartamente, onorarii, tiraje și case de odihnă. De menționat că în mare parte acești oameni de creație atacau agresiv fundamentele traiului socialist, insistînd pe faptele indiscutabile de eșecuri și tragedii, care în istoria URSS au existat din plin. Ce a fost, a fost! Însă cu aceeași certitudine se poate spune că tragedii și eșecuri au existat în toate statele mari, ale căror popoare de mai multe ori s-au ridicat pe valul istoriei, ori se sdcufundau în adîncurile haosului. În republicile sovietice tonalitatea discuțiilor era dată de către disidenții antisovietici, de cei care într-un fel sau altul au fost lipsiţi de atenția puterii sau cei care au avut de suferit moral din cauza acestei puteri. Acum treizeci de ani, Ion Druță, deja fiind un mare scriitor moldovean, care din cauza unor circumstanțe s-a mutat de la Chișinău la Moscova, a publicat o serie de articole în presa centrală unională. Meditînd despre soarta poporului moldovenesc obișnuit cu modul de viață agricol, despre partea ritualică a folclorului moldovenesc, atacînd critic conducerea partinică a republicii, Ion Druță a fost strălucit, convingător și emoțional. O rezonanță deosebită a avut articolul întitulat ”Pămîntul, apa și semnele de punctuație”. La schimbarea epocilor, în pragul destrămării Uniunii Sovietice, tonalitatea și argumentarea materialului au fost luate ca bază în discuțiile radicale de agitație ale Frontul Popular, apărut pe valul transparenței și care extrem de repede a crescut din mișcarea obștească ”Pentru restructurare”. Mișcare care încă nu se baza pe ”perspectiva unirii Moldovei cu România”, dar care a proclamat ideea ”Moldova suverană”. Ce anume a erodat această idee în direcția unirii cu România e lucru cunoscut. Conflictul de pe Nistru și separarea teritoriului țării timp de circa treizeci de ani.

Dar să revenim la discuțiile de atunci, caracteristice ținutului nostru. În publicistica sa Druță e marcat de suferință evidentă și durere pentru soarta poporului și a pămîntului. Dar numai de asta? ”Cît de nemilostivă e soarta față de patria mea mică! Pentru nimic nu vrea să-i ofere mijlocul de aur. Ori sîntem la început, ori la sfîrșit. Ori sîntem în rîndul de sus, ori de jos. Primul loc în Europa după densitatea populației – o sută douăzeci și cinci la kilometru pătrat. Și, ca înadins, ultimul loc la rezervele de apă. În plus, pînă nu demult, eram pe primul loc în Uniune la capitolul concentrării puterii necontrolate într-o singură mînă. Și ultimul loc în ceea ce se numește transparență!”. Declarație durăa maestrului! Declarația unui om care s-a pomenit în conflict cu conducătorul R.S.S.M. Ivan Ivanovici Bodiul, care timp de 19 ani, cu mînă de fier, a promovat reformele industriale în R.S.S.M. ! Succesele gospodarului Bodiul sînt incontestabile. Multe din ceea ce menține Moldova de astăzi și enclava separatistă (sper că nu pentru totdeauna) din stînga Nistrului au fost construite pe timpul lui Bodiul. Ivan Ivanovici Bodiul a fost autoritar, hotărît și intolerant față de orice manifestare a naționalismului. Druță a fost curajos, el simțea puterea talentului său, și considera că originea națională este cea mai importantă în viața oricărui om. Acesta a fost mărul discordiei. Geniul literaturii a intrat în conflict cu geniul gospodăresc. Toate acestea s-au întîmplat cu mult timp înaintea restructurării lui Gorbaciov, încă în anii 60 ai veacului XX, cînd nivelul de trai în R.S.S.M. , deschiderea instituțiilor de învățămînt superior cu predare în limba rusă și moldovenească, precum și posibilitatea statului de a direcționa resurse financiare pentru construcția cinematografelor, au determinat apariția intelectualității de creație. Druță era unul dintre mai mulți literaţi venit de la sat, ce-i drept, talentul lui era mult peste nivelul mediu. Ca un mare scriitor moldovean care-l zeifica pe Tolstoi, Druță este aproape de spiritul acestui mare creator rus. Ca și Tolstoi, Druță este un naiv în politică și pe parcursul întregii creații a căutat ”Pomul adevărului” și acea rețetă inexistentă a corectării rasei umane, care a devenit piatra de temelie și pentru Tolstoi. Acel Lev Tolstoi care în cele din urmă a proclamat strania teorie a ”neîmpotrivirii răului prin violență”. Neîmpotrivire pentru păstrarea purității morale! Sună frumos. Însă a nu te neîmpotrivi răului înseamnă marșul lui victorios, nenorocire și suferință, deoarece e spus și demonstrat de practica comunităților umane că ”existența determină conștiința”. Deși, desigur, și conștiința influențează existența. Conflictul dintre Druță și Bodiul era cunoscut la Moscova. Liberalii moderați din conducerea de atunci a URSS l-au ajutat pe scriitor să-și găsească un loc printre intelectualitatea rebelă a Moscovei. De atunci, marele scriitor moldovan cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o departe de Moldova, de altfel reacționînd la toate schimbările din patria mică. Este evident faptul că presiunea ideologică în timpul guvernării lui Bodiul asupra acestei pături a intelectualilor ieșiți în mare parte din masele de țărani ai satului moldovenesc a anilor 60 și 70 a veacului XX era foarte mare.

Acestea au fost costurile căii istorice precedate de războiul civil și Marele Război pentru Apărarea Patriei, starea de ruină și tendința de a soluționa problemele în stil militar: prin mobilizare și mișcări strategice în direcțiile principale. Ivan Ivanovici Bodiul înțelegea foarte clar care sînt direcțiile principale. Iată ce scrie el în cartea sa de memorii ”Pe calea vieții”: ”Către anii 60, în Moldova activau 290 de întreprinderi industriale, la care lucrau 439 de mii de muncitori și funcționari. Printre întreprinderile care activau majoritatea erau fabricile de industrie ușoară și alimentară, unde munca era plătită prost. Mai multe întreprinderi de prelucrare activau sezonier, în timpul prelucrării produselor agricole, după care personalul era redus pînă la minimum. Oamenii îşi căutau un alt lucru. Erau doar cîteva întreprinderi industriale tehnice unde muncitorii lucrau tot anul și la care se plătea mai bine. Nivelul de trai al populației, nu doar rurale ci și urbane, era scăzut, majoritatea aveau un trai modest, locuitorii satului aveau multe necesități… Pentru a ieși din aceste situații și pentru a crea posibilitatea dezvoltării puternice a industriei, inclusiv a industriei de producere a mijloacelor de producţie, unde muncitorii să primească salarii bune, trebuia soluționată cardinal problema economiei naționale a republicii. În primul rînd trebuiau înlăturate disproporțiile create între bazele producţiei și economiei în perioada de după război a dezvoltării forțelor de producţie din Moldova. Acest lucru putea fi făcut numai prin crearea unei ramuri energetice puternice și a industriei de construcție. De la asta am și început”.

Un progres în industrializare și electrificare a fost înfăptuit. Către anii 70 viața din R.S.S.M. s-a schimbat radical spre bine. Însă interpretarea acestor schimbări în creația lui Druță de după restructurare poartă un alt caracter. Conflictul cu Bodiul căruia ”activiștii tălmăcitori”, subspecii ale unionismului din Uniunea Scriitorilor R.S.S.M., i-au prezentat experiențele lui Druță drept un model de ”naționalism evident”, au influențat aprecierea valorică a creației scriitorului. Bodiul încasează critici din toate părțile. De toate se face vinovat însuși Ivan Ivanovici Bodiul! ”Dezmățul distrugerii sub drapelul creării… Haosul nervos este mediul ambiant al proștilor. Tradițiile populare și valorile morale au fost sacrificate ca ceva patriarhal care împiedică mișcarea înainte. Prostului (adică Bodiul – n.a.) îi trebuie ca totul numaidecît să înceapă cu el. Pînă la dînsul era pustiu. A venit și a început viața. Prima lovitură a primit-o intelectualitatea moldovenească, care este sensibilă la orice „fluctuații” ale tradițiilor și moralei. Imediat apar etichetări care trebuiau purtate timp de decenii. Atîtea începuturi luminoase, de care azi avem atîta nevoie , au fost nimicite din fașă!”. Acestea sînt aprecierile lui Druță. După treizeci de ani, după tot prin ce au trecut oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, după toate aceste ”furtuni și începuturi”, cuvintele scriitorului capătă o ironie amară. Intelectualitatea sensibilă a Moldovei, ”care reacționează la toate fluctuațiile tradițiilor și a moralei”, pe parcursul acestor ani s-a divizat și astăzi o bună parte a ei renunță la identitatea moldovenească în favoarea proiectului România Mare. Credea oare Druță, cînd oferea materialul redacției ”Literatura și Arta” că rezultatul după treizeci de ani de discuții despre căi și perspective, despre neajunsuri și eșecuri, va fi anume acesta? Că acea intelectualitate sensibilă, pe care el o apăra de ”prost” și dictatură se va prosti și mai mult, respingînd identitatea, limba moldovenească și dreptul poporului la statalitate? Cu siguranță nu credea. Deși, polemica este o chestiune interesantă. Așa și vrei să-l pocnești pe oponent, mai ales cînd de partea ta e forța şi anume forța opiniei publice. Și seria de materiale ale lui Druță din timpul restructurării, și cartea memoriilor lui Bodiul, toate acestea sînt despre Moldova. Despre Moldova, pe care fiecare o vedea diferit, fiecare prin dimensiunea sa. Totodată, nici unul, nici altul nu doreau răul pentru țara și poporul său. Oricum ar fi fost, și Druță, și Bodiul, în meditațiile lor se întîlnesc într-un punct: ”Unul dintre cele mai vechi dezastre ale Moldovei este lipsa cronică a apei potabile”, spune Druță. ”Moldova e amplasată pe meridianele cu insuficiență de umiditate. Mai mult ca atît, deseori precipitațiile sînt puține și nu la timp. O asemenea cădere sezonieră nefavorabilă a precipitațiilor conduce la o roadă mică de culturi timpurii… În Moldova, unde e secetă sau precipitații nedorite, pierderile agricole pot fi evitate doar prin irigarea culturilor”, spune Bodiul. Deși părerile asupra esenței problemei coincid, concluziile sînt diametral opuse. Druță în publicistica lui critică irigările de proporții, numindu-le ”monumentul prostului”, invocînd starea ecologică proastă a rîurilor mari și mici, a bazinelor acvatice, care au avut de suferit în urma acestei irigări.

Însă ”prostănacul” de Bodiul argumentează eforturile pentru implementarea programului de irigare strict pragmatic: ”Seceta devastatoare din anii 1944-1947, care a adus foamea și ruinarea gospodăriilor, nu a fost de învățătură. Aceste probleme fundamentale nu erau soluționate în republică. Către anii șaizeci, terenurile irigate constituiau doar 25 de mii de hectare din pămînturi răzlețite. Viața cerea cu insistență altceva, o rezervă mai mare pentru sporirea producției agriculturii, cum ar fi prelucrarea pămînturilor bine irigate. A început acest lucru enorm şi foarte complicat de la irigarea terenurilor pe lîngă rîurile Nistru și Prut”.

Cu treizeci de ani în urmă Druță, după critica irigărilor, s-a năpustit și asupra folosirii pesticidelor în agricultură. Și la această temă tabloul lui e unul apocaliptic! ”Un sfert de veac asuprea cîmpiilor Moldovei au loc furtuni chimice. De dimineața pînă seara, aproape anul întreg, decolează avioane cu pesticide și erbicide… Praful misterios este împrăștiat de avioane…. Oamenii se înăbușă, se îmbolnăvesc…” . Iată ce răspunde Bodiul: ”Structura producției agricole din Moldova întotdeauna a fost suprasaturată de culturi tehnice, etero-oleaginoase, de viță de vie, iar toate acestea necesită o luptă intensă cu dăunătorii culturilor. În raioanele de sud ale Moldovei, situate nu chiar atît de departe de Africa și Orientul apropiat, erau multe cazuri de boli de putrefacție și dăunători zburători. Care, deseori, apăreau ca norii, distrugeau totul și zburau mai departe. În anii trecuți lăcustele și unele boli pustiau cîmpurile și erau cauza foametei și sărăciei populației. Odată cu începutul mecanizării și chimizării agriculturii aceste nevoi au fost lichidate”. S-ar părea că sînt lucruri evidente, însă avîntul restructurării e mult mai ”argumentat„! Druță lovește din plin! Și în locul cel mai vulnerabil! – ”Anume copiii au primit lovitura principală în urma chimizării agriculturii. Nu e pentru nimeni un secret faptul că după afacerea cu pesticide în Moldova au început să se nască copii retardați mental… Ne pune pe gînduri și alt fapt, și anume că, fiind o republică multinațională, acest necaz a lovit doar o națiune. O sută cincizeci de școli pentru retardați și toate o sută cincizeci sînt moldovenești!”.

Da, unui asemenea knock-aut publicistic nu rezistă nici o chimizare, nici o autoritate, nici faptele! De aici pot veni și acuzaţii de genocid conștient al moldovenilor din partea anumitor ”extratereștri”, ceea ce răsuna în timpul distrugerii și ruinării bogățiilor create de-a lungul anilor.

”Al doilea necaz al Moldovei, după chimizare, este cultivarea tutunului în proporții deosebit de mari… oare nu-i timpul de a împleti în stemă, împreună cu spice și struguri și o țigară?”, întreabă sarcastic Druță cititorul acum treizeci de ani. Cititorul de atunci a apreciat sarcasmul, dar și retorica a fost de folos atunci cînd se blama experienţa sovietică în agricultură. Dar cum răspunde Bodiul? ”Specializarea raioanelor de nord în creșterea culturilor tehnice de înaltă calitate a schimbat cardinal economia colhozurilor și sovhozurilor. De la vînzarea sfeclei de zahăr, tutunului și florii soarelui statul a început să obţină venituri mari bănești și să finanțeze în continuare lărgirea producţiei, construcția obiectivelor de producție și sociale și să asigure salarii bune lucrătorilor. O muncitoare sîrguincioasă (împreună cu părinții în vîrstă) la creșterea tutunului putea să cîștige în jur de șapte mii de ruble pe sezon sau și mai mult. Pe timpurile acelea, erau bani mulți. Pentru a construi o casă bună, încăpătoare, în acei ani era nevoie de circa zece mii de ruble. Casele frumoase din nordul republicii au fost construite mulțumită cîștigurilor bune din cultivarea tutunului”.

Trecutul poate fi uitat. Lipsa de memorie îi slujește bine pe conducătorii fără principii, care aruncă poporul în sărăcie și nevoi. Treizeci de ani în urmă pe teritoriul URSS au demarat procese distructive, a căror dinamică era reținută de bogățiile create de milioane de oameni ai marelui stat. Puțini își amintesc de detaliile discuțiilor de acum treizeci de ani. Însă, în aceste detalii se ascund demonii distrugerii. Cu siguranță, marele scriitor moldovean Ion Druță fără lovea în rezultatele istorice a industrializării R.S.S.M fără rea intenţie. El vedea ceva vag și bun înainte, dar încă nedeslușit. Trecutul, dar și prezentul, părea deprimant de rău și condamnat. Ivan Ivanovici Bodiul, spre deosebire de Druță, privea lumea cu alți ochi. Pentru el, a construi însemna un lucru concret, practica îmbunătățirii vieții prin crearea unei economii socialiste puternice. Nimic vag, totul foarte cert și în corespundere cu planul! Și desigur că Bodiul, ca orice om, făcea și greșeli, nu întotdeauna avea dreptate. Însă rezultatul activității lui justifică din punct de vedere istoric toate greșelile acelui conducător mare, care a lucrat pentru țară și popor. Acum treizeci de ani, talentul de polemist al lui Druță, împreună cu naivitatea politică a scriitorului, i-au jucat o farsă proastă. Gîndindu-se să facă un lucru bun, el, involuntar, s sprijinit forțele răului, ale războiului, ale distrugerii. ”Existența determină conștiința” . Da, așa este! Însă fără o anumită conștiință, existența nu poate fi schimbată spre bine. Talentul trebuie să știe măsura responsabilității pentru fiecare cuvînt aruncat în spațiul public. Iar în disputa dintre Druță și Bodiul însăși istoria trage concluziile. Aceste concluzii ne sînt evidente – renunțarea la identitate și la realizările perioadei industriale, aruncarea țării și a poporului într-un picaj infinit al scăderii nivelului de trai și deindustrializarea. Astăzi este important la nivelul existențialist ca toți adevărații patrioți ai țării și statalității să înțeleagă și poziția creației lui Druță, și activitatea lui Bodiul. Întrebarea e cum să unim energia creativă a scriitorului moldovenesc cu dezvoltarea economică în stilul ”Ivan Ivanovici Bodiul”, atunci și va fi atins succesul, și populația va înceta să fugă din locurile natale în căutarea unui trai mai bun.

Vasile LUPU