Autor: Mihai CONŢIU

Oricît de plin de mînie ar fi cineva că îi sînt demolate argumentat anumite convingeri, oricît de frustrat s-ar simţi sau indiferent de cît de mult i-ar fi antipatic scriitorul şi jurnalistul român Cristian Tudor Popescu, atunci cînd vrea să-l combată, ar trebui să se gîndească bine dacă îi poate face faţă logicii şi argumentelor de bun simţ ale acestuia.

Mai mulţi dintre „partizanii” unirii Republicii Moldova cu România au sărit ca fripţi, după ce Cristian Tudor Popescu, în calitate de invitat, în cadrul emisiunii „Jurnal de seară” de la „Digi24”, a răspuns „deranjant” la cîteva întrebări, din care vom reproduce cîteva. Fiind întrebat despre ce mai înseamnă, acum, Basarabia pentru români şi ce se ascunde în spatele dorinţei de unire, de ambele maluri ale Prutului, Cristian Tudor Popescu a răspuns astfel:

„În spatele dorinţei de unire se ascunde o mărire, o formă de naţionalism, o nostalgie a României Mari. Ideea e să se mărească România, de fapt, asta e în spatele dorinţei, să luăm un teritoriu şi să mărim România, nu e vorba de oamenii de acolo, de fraţii noştri, cum îi tot numesc marii noştri naţionalişti, pentru că ce se întîmplă cu oamenii ăia nu ne interesează. Pot să moară acolo, nu fac ştire, aici, în România”.

La întrebarea dar moldovenii de ce vor unirea, Cristian Tudor Popescu explică: „Pentru că e o scurtătură spre UE. Şi asta o spune dna Pavlicenco, şefa PNL din R. Moldova, singurul partid care are în statut prevăzută unirea! Aşa ne văd pe noi fraţii moldoveni: ca o scurtătură către UE, nu ca fraţi. Sună cinic şi trist, dar am fost de vreo trei ori în Basarabia, ştiu ce e acolo. Eu, ca bucureştean, ca român din vechiul regat, în clipa în care îmi auzeau accentul ăsta al meu dă Bucureşti, nu pot să spun că erau foarte fericiţi. Nici nu mă urau pentru asta, dar nici nu se bucurau.”

Pe mai departe, Cristian Tudor Popescu mai face şi următoarele constatări: „Lucrul cel mai trist în legătură cu ce se întîmplă în Republica Moldova este locul pe care îl ocupă în ştirile din România, în presa din România. Nu ştiu dacă se califică pentru locul 4. Sau chiar deloc. Noi acum vom cădea în audienţa emisiunii, pentru că vorbim despre Republica Moldova. Probabil că ar trebui să moara vreo mie de oameni în Piaţă, acolo, ca să ajungă pe locul 2-3 o ştire din Chişinău. Asta în ciuda faptului că aproape 70% dintre români, potrivit unui sondaj recent, se declară în favoarea unirii cu Republica Moldova.”

„Cu cine doresc ei să se unească? Şi eu doresc, dar cu cine dorim să ne unim, de vreme ce nu vrem să le vedem feţele acestor oameni, nu ne interesează vieţile lor, nu ne interesează ce se întîmplă? Şi se-ntîmplă lucruri cu ei, acolo, teribile! În clipa de faţă, Moldova este în pragul destrămării ca stat”.

„Stalin spunea că dacă într-o ţară sînt fracturi prea mari economice între diverse regiuni, posibilitatea dezmembrării e mare, indiferent de poduri de flori, de Ştefan cel Mare, limbă, tradiţie, cultură, Ion şi Aldea Teodorovici şi ce mai vreţi dumneavoastră.”

Despre actuala guvernare, Cristian Tudor Popescu declară: „Au compromis opţiunea proeuropeana acest guvern, pe bună dreptate. Ăsta nu e un Guvern proeuropean, e un Guvern pro-euro, pro un miliard şi ceva de Euro furat din bănci, între care una de stat, şi nu se ştie cine.” „Oamenii ăia de acolo strigă să vină DNA, au şi ei o caricatură de DNA acolo, CNA îi zice, un fel de PNA al lui Amariei de pe vremea lui Năstase (Adrian Năstase, fostul premier român; n.n.)”.

„Distinşi intelectuali basarabeni”, supăraţi pe aceste afirmaţii

Un anume Ioan Popescu este contrariat teribil de afirmaţiile reputatului jurnalist român, motiv pentru care, citîndu-l într-un articol din Timpul.md, îl „amendează”, indirect, prin preluarea unor opinii exprimate de o „distinsă intelectuală” din Chişinău, d-na Dina Diaconu, pe Facebook. Singurele opinii personale sărace ale numitului Ioan Popescu le găsim astfel: a) în titlul articolului – Ideea reunirii Basarabiei cu ţara nu e o nostalgie, ci un ideal naţional, d-la CTP; b) în întrebarea idioată de la începutul materialului – Ce face Cristian Tudor Popescu, cînd nu prea are ce face?; c) în afirmaţia că întrebarea despre „ce mai înseamnă, acum, Basarabia pentru români şi ce se ascunde în spatele dorinţei de unire, de ambele maluri ale Prutului” este „vădit tendenţioasă, irealistă, aşa cum va fi şi răspunsul lui CTP”; d) în afirmaţia că doamna de pe Facebook este o „distinsă intelectuală”, care, chipurile, ar avea suficientă autoritate morală şi… patriotică spre „a-l pune la punct” pe cunoscutul jurnalist român. Dar să le luăm pe rînd!

În primul rînd, ideea reunirii Republicii Moldova cu România nu este un ideal naţional nici pentru România, nici pentru Republica Moldova. Nici unul dintre Guvernele celor două state nu şi-au fixat vreodată acest deziderat. Nu avem dreptul moral ca să confundăm „idealul naţional” cu ideile sau idealurile unor beţivi, ale unor fanatici manipulaţi sau ale unor politicieni „specializaţi în UNIRE”, ca afacere financiară sau politică.

În al doilea rînd, domnule muşteriu Ioan Popescu, puteţi explica unui public avizat, de pe poziţiile unui om „încătuşat de biblioteci”, care vă sînt limitele înţelegerii a ceea ce este tendenţios, irealist şi a realităţilor brutale existente, acum, în Republica Moldova?

În al treilea rînd, chiar dacă, dintr-o reticenţă profesională şi socială firească, nu ar fi trebuit, poate, să abordez chestiunea, sînt sigur că există extrem de puţini comentatori care au dreptul să sugereze că jurnalistul român „face ceva pentru că nu prea are ce face”. Asta-i o… nesimţire, iar aici nu iau doar în calcul volumul de muncă zilnic intuit, de mine, al lui Cristian Tudor Popescu, ci chiar pînă şi cel al meu, pentru că n-aş putea face ceva doar că „nu prea am ce face”!

În al patrulea rînd, „pentru a-l pune la punct” pe Cristian Tudor Popescu, entitatea umană numită Ioan Popescu preia reproşurile, mă rog, acuzele „unei distinse intelectuale din Chişinău, d-na Dina Diaconu. Departe de mine gîndul de a o ofensa pe această distinsă doamnă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mă subordonez instinctului de a spune cinstit ceea ce constat! Entitatea umană Ioan Popescu, după cum spuneam, preia „spicuiri din comentariul decent al unei distinse intelectuale din Chişinău, d-na Dina Diaconu”.

Distinsa doamnă Diaconu scrie: “Nu-i chiar aşa, dle CTP! În primul rînd, ne deranjează faptul că şi românii, şi ruşii ne socotesc analfabeţi, cu toate facultăţile noastre. Eu, care am trăit 40 de ani în URSS, pot să recunosc că nu cunosc bine nici limba rusă, pentru că în familie vorbeam româneşte şi nici limba română, fiindcă ruşii ne-au impus limba rusă şi alfabetul chirilic peste tot – şi la serviciu, şi în societate, şi în mass-media.”

Prin urmare, am sau nu dreptul să întreb entitatea umană Ioan Popescu despre dimensiunile intelectuale ale acestei doamne? Dacă nu cunoaşte bine nici limba română, nici limba rusă, atunci în ce limbă s-a manifestat ca o „distinsă intelectuală”? În familie vorbea româneşte, ruşii au obligat-o să vorbească şi să scrie în rusă, dar nu cunoaşte bine nici una dintre aceste două limbi, atunci de ce se miră că ruşii o considerau analfabetă? Cu toate facultăţile făcute!? Care şi cum au fost absolvite? A, poate că în limba chineză!

Mai la vale, „distinsă intelectuală” mai face o afirmaţie interesantă în care spune: „…ne-am născut din părinţi români – cetăţeni ai României. Numai România ne poate da acest drept, nu UE.” Nu ştiu cît de româncă s-o fi născut doamna în cauză, cel puţin în imaginaţia domniei sale, dar este clar că habar nu are de realităţile în care se plasează România ca membră a UE. Doamna Diaconu, citată de entitatea Ioan Popescu, mai crede că „basarabenii domniei sale” ar fi „cetăţeni români, pe picior de egalitate cu cei din România, că nu ar trebui să mai fie consideraşi fraţi mai mici ai României”, iar cu asta nu pot fi de acord niciodată.

Absolut toţi cei din România care vor unire chiar îi consideră pe „basarabeni” ca fiindu-le, în cel mai fericit caz, „fraţi mai mici”, ca să nu zic altfel! Cei de aici, moldovenii, sînt plătiţi ca să… se unească la… Sfîntul Aşteaptă! În acest context, ar fi un tupeu nemăsurat din parte-mi să cred că eu, român, pot să stau pe picior de egalitate cu un moldovean sau un moldovean cu mine „în context unionist”. Da, sîntem fraţi, dar după mame şi taţi necunoscuţi, străini; am plîns, ne-am bucurat şi ne-am dezvoltat după alte „ritualuri” sociale sau duhovniceşti!

Închei printr-o afirmaţie a doamnei Diaconu, citată de entitatea Ioan Popescu, care spune că „greşeala înstrăinării Basarabiei a fost a statului român, a regelui Mihai, atunci cînd ne-au aruncat din nou în mîinile ruşilor”. Nu, doamnă, România mea a fost ocupată de ruşi cu acceptul Occidentului de atunci, iar de soarta domniei voastre nu trebuie să învinuiţi pe nimeni altcineva decît pe dumneavoastră personal şi ca entitate moldovenească pecetluită de aceeaşi care ne-au dictat destinele naţionale după 1945!

Constatăm, aşadar, că adevărul îi doare al dracului de rău pe unii care şi-au făcut o profesie din „unionism” şi „românism.

Moldoveni, uniţi-vă şi consolidaţi-vă ţara, n-o furaţi!