Jocul politicienilor cu minţile oamenilor

Autor: Mihai CONŢIU

Scrierea acestui articol mi-a fost sugerată de un altul publicat în Adevărul.ro de către jurnalistul român Adi Zăbavă, intitulat sugestiv „Este Republica Moldova o temă de campanie cu miză?” Pe de altă parte, este vorba şi despre revenirea la un subiect pe care, de-a lungul anilor, l-am tot abordat în paginile ziarului nostru din felurite perspective. În articolul lui Adi Zăbavă este abordată poziţia cointeresată a candidaţilor la Preşedinţia României faţă de Republica Moldova într-un an electoral, miza fiind voturile moldovenilor cu cetăţenie românească, însă eu voi încerca să deschid alte file.

Republica Moldova a devenit o miză electorală pentru politicienii şi unele partide din România din clipa în care preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat-o astfel, mai cu seamă după cîştigarea celui de-al doilea mandat prezidenţial. El a fost primul! Rememorînd cîştigarea pe muchie de cuţit a celor două mandate prezidenţiale de către Băsescu, plus referendumul privind demiterea sa din vara anului 2012, ajungem să comparăm rolul votanţilor din R. Moldova cu cel din Florida la alegerile prezidenţiale din SUA, cînd cîteva mii de voturi sînt decisive.

Ca o paranteză, amintim că indiferent de numărul de votanţi, Băsescu a jonglat sfidător la adresa românilor atunci cînd, în marea lor majoritate, l-au demis la referendumul din 2012. Atunci, din „numărul total” şi neverificat al cetăţenilor cu drept de vot care, chipurile, s-ar fi ridicat atunci la 18.292.464, la urne s-au prezentat 46.24% din români. 87.52%, 7.403.836 au votat DA, fiind în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. 11.15%, 943.375 persoane au votat NU, fiind contra demiterii preşedintelui. La data de 21 august, Curtea Constituţională a României a invalidat referendumul cu 6 voturi contra 3 pe motiv că referendumul nu a întrunit cvorumul necesar.

Cîţi moldoveni cu cetăţenie română votează?

Potrivit statisticilor Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, furnizate de instituţii abilitate ale statului român, la mijlocul anului precedent, existau aproximativ 250 de mii de români care aveau şi cetăţenie moldovenească. Dintre aceştia, aproximativ 100 de mii aveau domiciliul în România, numărul celor cu domiciliul în Republica Moldova fiind puţin mai mare.

În cazul prezenţei acestora la urnele de votare, cifrele de mai sus îşi pierd absolut orice valoare şi iată de ce: La alegerile prezidenţiale din anul 2009, în Republica Moldova, au votat puţin peste 8.700 de moldoveni cu cetăţenie românească în primul tur de scrutin, iar în al doilea tur de scrutin au fost în jur de 12 mii. La alegerile europarlamentare din luna mai a anului în curs, în Republica Moldova s-au prezentat la vot aproximativ 10 mii de moldoveni cu paşaport românesc.

Ce înţelegem din aceste date? Întrucît 10-12 mii de voturi ale moldovenilor pot fi atît de importante, deducem că popularitatea politicienilor este jalnic de slabă în rîndul electoratului din România. În continuare, să reţinem că cele 10-12 mii de voturi ale moldovenilor se împart între cei mai proeminenţi candidaţi, pentru moldoveni, la viitoarele alegeri prezidenţiale din România. În această conjunctură, importanţa acestor voturi devine discutabilă, dacă nu chiar nulă, iar asta şi în raport disproporţionat cu sumele incalculabile cheltuite în R. Moldova în campania electorală.

Afirmăm aceasta deoarece dacă pînă acum Băsescu avea un control dominant asupra votanţilor lui din R. Moldova, acum el este nevoit să admită că nu mai poate vinde nici o iluzie electorală de perspectivă moldovenilor. Se află la final de mandat prezidenţial, familia sa este zguduită de grave acuzaţii penale după arestarea fratelui său, el însuşi riscă aceeaşi soartă după pierderea imunităţii, iar partidul său de buzunar, Mişcarea Populară, este aidoma unui ONG oarecare.

Ce, în afară de lozinci siropoase şi promisiuni mincinoase, a oferit Băsescu moldovenilor?

Analizînd faptele, constatăm că preşedintele român s-a purtat cu moldovenii ca un veritabil escroc sentimental politic, ca un fel de Adrian Păunescu rupt din contextul rimelor. Spre sfîrşitul anului trecut, preşedintele Traian Băsescu declara că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, trebuie să fie unirea cu Republica Moldova: „Următorul proiect pentru România trebuie să fie «Vrem să ne întregim ţara!»”.

Vorbe goale pentru sufletul unui număr nesemnificativ de moldoveni unionişti, care au lipsă de valoare în contextul realităţilor politice de aici, cel regional (conflictul din Ucraina şi voinţa Rusiei), Transnistria, Găgăuzia etc.!

Ca să vedeţi că spunea vorbe goale, să reţinem că Băsescu nu a fost capabil să explice moldovenilor mecanismul complex de realizare a pseudo-proiectului său «Vrem să ne întregim ţara!» De ce nu mai vorbeşte despre acest proiect de anul trecut?

Băsescu nu a oferit nimic R. Moldova şi moldovenilor. Este de pomină farsa cu cele 100 de milioane oferite de Băsescu acestei ţări! Dacă, totuşi, România a făcut ceva pentru R. Moldova, meritul revine exclusiv guvernelor de la Bucureşti. Nu Băsescu oferă burse de studii moldovenilor, ci Guvernul român, nu Băsescu este campionul ajutorării R. Moldova în procesul de integrare europeană, ci Ministerul român de Externe şi europarlamentarii români, nu Băsescu are treabă cu gazoductul Iaşi-Ungheni, ci Guvernul şi donatorii europeni ş.a.m.d.

Un alt contracandidat gargaragiu al lui Băsescu, care vinde moldovenilor aceleaşi gogoşi electorale

Premierul român Victor Ponta este principalul contracandidat al lui Băsescu în R. Moldova. Modul în care Ponta acţionează în raport cu moldovenii ne aminteşte de aceiaşi candidaţi electorali care împart cu dărnicie pomeni electorale, iar cînd sînt aleşi uită definitiv de alegători.

Ponta şi-a făcut intrarea electorală în R. Moldova şi prin „prietenia” lui cu premierul moldovean Iurie Leancă. Suportul electoral pe care i l-ar putea acorda Leancă stîrneşte controverse în condiţiile în care Vlad Filat, liderul PLDM şi, implicit, şeful de partid al premierului, şi-a păstrat relaţia constantă de colaborare politică şi de prietenie cu Băsescu.

Şi în cazul lui Ponta remarcăm aceeaşi escrocherie sentimentală, numai că el, din poziţia de şef al Executivului, încearcă să-i dea o aură lucrativă, eficientă, benefică pentru moldoveni, numai că lucrurile stau taman pe… tradiţionalul populism ieftin, de trei parale. Oarecum, Ponta a reuşit să cîştige lupta de imagine cu Băsescu în privinţa asumării „meritului” datului în funcţiune a gazoductului Iaşi-Ungheni, din a cărui inaugurare a făcut un spectacol mediatic de-a dreptul penibil. Băsescu s-a dus repejor pe mare, să găsească rezerve de gaze pentru moldoveni pentru anul 2020!

Acest politician imatur, de Ponta vorbim, lipsit de charismă şi incapabil de proiecte politice de mare amploare, a vrut ca prin inaugurarea gazoductului să fie văzut de moldoveni ca un zeu venit aici cu flacăra olimpică pentru întreaga ţară. În pofida acestui succes real şi valabil doar pentru regiunea Ungheni, ţara va mai rămîne nişte ani dependentă de cheremul ruşilor. Să fim realişti: Nu cu banii lui Ponta sau ai partidului său a fost construit acest gazoduct, căci dacă nu existau banii UE… - gazoductul ar fi avut aceeaşi soartă ca şi cele 100 de milioane de euro oferite de Băsescu R. Moldova! Iar pentru aducerea conductei la Chişinău mai trebuiesc cam 70 milioane de euro.

Ca să-l năucească electoral pe Băsescu în R. Moldova, staff-ul lui Ponta a ştiut bine cum să-i ameţească pe virtualii alegători moldoveni printr-o pomană electorală, aflată doar la îndemîna decît unui prim-ministru care gestionează şi finanţele ţării. Astfel, cu prilejul inaugurării gazoductului, Ponta a mai adus în dar moldovenilor inaugurarea unui centru SMURD, donarea unui număr de 100 de microbuze pentru transportul şcolar, donarea a 25 de mii de volume bibliotecii din Chişinău, a promis că VA DONA Muzeului naţional de Artă un milion de euro pentru a-şi finaliza restaurarea şi multe alte vorbe. Şi Ion Sturza a promis un milion de euro raionului care-l va vota pe el şi formaţiunea pe care o reprezenta formal.

Probabil că toţi moldovenii ar trebui să danseze într-una de bucurie cînd văd atîtea dovezi de dragoste frăţească, numai că nu pot din cauza lacrimilor vărsate din cauză că sînt atît de singuri şi rîvniţi de „doi fraţi mai mari”. Unul cu arme, altul cu… limba română!

Aşadar, cei 10-12 mii de votanţi moldoveni fac parte din acea categorie a alegătorilor unionişti captivi. Aceştia sînt la fel de captivi ca şi alegătorii tradiţionali ai comuniştilor. Cine le vorbeşte mai convingător despre unirea R. Moldova cu România – pe acela îl votează. Acest lucru s-a dovedit întotdeauna nociv şi pentru românii majoritari care au votat destituirea lui Băsescu, dar şi pentru moldoveni, iar aici este vorba despre votarea celor mai primitivi, exaltaţi, incompetenţi şi iresponsabili politicieni „unionişti” – Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, moşul şi nepotul care au distrus Chişinăul.

Aşa cum moldovenii cu paşaport românesc nu au habar de însemnătatea reinstaurării monarhiei în României, la fel nu-l vor vota nici pe Klaus Iohannis la funcţia de preşedinte al României, de departe cel mai responsabil candidat.

Îmi vine să rîd de pe acum cum vor fi manipulaţi moldovenii ca s-o voteze pe „metresa politică” a lui Băsescu, pe Elena Udrea!

Dar cu R. Moldova cum rămîne sau ce va mai rămîne din ea?

Credem că este clar pentru toată lumea că R. Moldova nu este decît o miză strict electorală pentru politicienii români, dar şi o placă turnantă de spălare de bani prin intermediul diferitelor proiecte, granturi româneşti etc.

Să fim serioşi, dar ce politician responsabil din România şi-ar dori, la modulreal, unirea celor două ţări? Cu care R. Moldova să se unească România – cu cea a transnistrenilor, a găgăuzilor, a celor de la Bălţi şi Taraclia, cu a lui Igor Dodon, a comuniştilor sau cu cea a moldovenilor „salarizaţi” de Renato Usatîi? Cu Partidul Democrat al lui Plahotniuc?

Cum poţi să-i crezi oneşti pe politicienii care vorbesc de unire cînd securea războiului a fost dezgropată de mult de către Rusia în Ucraina, iar celei din R. Moldova parcă deja i se vede muchia ieşind din groapa în care este ascunsă din 1812?

Onest este politicianul român influent care vorbeşte strict despre integritatea teritorială a R. Moldova, consolidarea statalităţii ei şi viitorul european. Dacă ar fi existat vreun preşedinte sau premier român care să fi dorit unirea celor două ţări din 1991 şi pînă astăzi, atunci ar fi acţionat eficient altfel – ar fi făcut ca România să pătrundă aici în şi cu alte profunzimi, nu prin lozinci ineficiente, provocatoare şi de scindare pe criterii etnice cum sînt cele ce ţin de limbă şi istorie. Nu are rost să insist asupra acestui aspect deoarece am făcut-o de prea multe ori!

Grija politicienilor români nu trebuie să fie cele cîteva amărîte de mii de voturi pe care le-ar putea smulge de aici, ci faptul că R. Moldova se află la cea mai cumplită răscruce din scurta sa istorie, iar aici este vorba despre alegerile din noiembrie. Vom reveni asupra subiectului deoarece este extrem de… cald!