REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (22 noiembrie 2019)

Expoziția World Press Photo a revenit pentru a treia oară la Chișinău

La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost vernisată pentru a treia oară expoziția Internațional World Press Photo, ediția 2019, cea mai importantă competiție fotografică la nivel mondial. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu suportul Regatului Țărilor de Jos. Potrivit organizatorilor, expoziția reunește cele mai bune 140 de fotografii realizate în anul 2018.

 

La Ministerul de Externe a avut loc reuniunea raportorilor CALRE

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Aureliu Ciocoi a participat la reuniunea comună a raportorilor pentru R. Moldova ai Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa (CALRE), care efectuează o vizită de post-monitorizare în țara noastră. Ministrul Ciocoi a reiterat angajamentul Guvernului de a continua implementarea măsurilor de sporire a democrației la nivel local, de a asigura condițiile necesare pentru elaborarea și aplicarea politicilor de descentralizare şi autoguvernare.

 

Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a fost reținut

Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale /PCCOCS/ a fost reținut joi, 21 noiembrie, de procurorii anticorupție, fiind suspectat de îmbogățire ilicită. Potrivit Procuraturii, temei pentru inițierea urmăririi penale au servit investigațiile jurnalistice. Ex-şeful de la PCCOCS este bănuit că ar deţine un bazin acvatic pe teritoriul unei localități din raionul Ungheni şi mai multe hectare de teren agricol. Potrivit Codului Penal, dacă va fi găsit vinovat de îmbogăţire ilicită, fostul şef de la procuratură riscă amendă de pînă la 500 mii de lei sau închisoare de la şapte la 15 ani.

 

Euro se va scumpi, iar dolarul se va ieftini

La sfîrșitul acestei săptămîni, euro se va scumpi, iar dolarul se va ieftini, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Astfel, euro va costa, în următoarele trei zile, 19 lei și 32 de bani, cu patru bani mai mult decît ieri. Pe de altă parte, dolarul va pierde un ban. Prețul oficial al acestuia va fi de 17 lei și 43 de bani. Leul românesc se va aprecia cu un ban, pînă la cotația de 4 lei și 04 bani. Rubla rusească va costa 27 de bani, iar hrivna ucraineană își va păstra prețul de 72 de bani.

 

PSRM are un nou deputat

Curtea Constituțională a validat mandatul de deputat al lui Mihail Paciu, candidat supleant pe lista PSRM. Mandatul de deputat în fracţiunea PSRM a devenit vacant după demisia lui Ion Ceban, în urma alegerii acestuia în funcția de primar general al municipiului Chișinău. Mihail Paciu este fermier și om de afaceri din Brăviceni, Orhei.

 

Premierul Ion Chicu participă la Londra la un summit pentru investiții în țările Parteneriatului Estic

Premierul Ion Chicu participă vineri, 22 noiembrie, la Londra la un prim summit pentru investiții în țările Parteneriatului Estic, printre care se numără și R. Moldova. Vizita vine la scurt timp după ce șeful noului executiv moldovean a fost miercuri la Moscova, unde a discutat despre ieftinirea prețului gazelor rusești și un posibil credit rusesc pentru modernizarea infrastructurii rutiere din R. Moldova. După revenirea de la Moscova. Chicu a spus că va încerca să obțină și la Londra fonduri pentru infrastructură.

 

Guvernul a alocat peste 480 de milioane lei pentru achitarea salariilor

Peste 480 de milioane de lei vor fi repartizate autorităţilor publice locale de ambele niveluri. Banii provin din alocaţiile prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2019 şi vor transferaţi pentru acoperirea parţială a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Hotărîrea privind repartizarea unor alocaţii aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova.

 

O navă sub pavilionul R. Moldova a eșuat lîngă Odesa

Nava cisternă „Delfi”, sub pavilionul R. Moldova, a eșuat joi, 21 noiembrie, în golful de lîngă Odesa. Echipajul navei a refuzat să se evacueze. Potrivit mass-mediei ucrainene, nava a eșuat la un kilometru de mal. Echipajul format din 15 persoane a rămas la bord. Scurgeri de petrol nu au fost observate.

 

Peste 4700 de consumatori au fost deconectați de la gazele naturale din cauza datoriilor

Furnizarea gazelor naturale către 4 705 consumatori finali a fost sistată din cauza neachitării datoriilor în valoare de 17,7 mln de lei. Potrivit SA „Moldovagaz”, din totalul consumatorilor deconectați de la gaze, 4146 sînt casnici, aceștia acumulînd datorii de 7,4 mln de lei. Restul 559 sînt consumatori noncasnici, datoriile cărora au atins cifra de 10,3 mln de lei.

 

Regulamentul privind organizarea și funcționarea IGP a fost publicat în Monitorul Oficial

Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) a fost publicat vineri, 22 noiembrie, în Monitorul Oficial. Documentul stabilește misiunea, domeniile de activitate, funcțiile de bază, atribuțiile, drepturile, precum și modul de organizare și funcționare a IGP. Potrivit Regulamentului, Inspectoratul este condus de șef, asistat de trei adjuncți, numiți în funcție publică cu statut special, eliberați sau destituiți din funcție de către ministrul Afacerilor Interne, la propunerea șefului Inspectoratului. 

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37