REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (7 martie 2019)

Recolta de struguri din 2018 a fost cea mai bogată din ultimii 10 ani

Anul vitivinicol 2018 a marcat o creștere a recoltei de struguri, a suprafețelor de viță-de-vie pentru producerea vinurilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP), dar și a valorii exporturilor. Cifrele se conțin în raportul de activitate al Oficiului Național al Viei și Vinului și au fost făcute publice în cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței Naționale a Filierei Vitivinicole „Anul Vitivinicol 2018”, desfășurate la Chișinău. Evenimentul, la care au participat reprezentanții sectorului vitivinicol, a adus în prim plan bilanțul activității ONVV în anul 2018, politicile și conjunctura vitivinicole, particularitățile recoltei etc.

 

Vama și ANSA examinează extinderea numărului posturilor de inspecție

Directorul Serviciul Vamal, Vitalie Vrabie și Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula au reînnoit Acordul de colaborare, semnat de cele două autorități în data de 07 iunie 2016. Documentul a fost revizuit urmare a modificărilor din legislație operate după încheierea celui din 2016, dar și a noilor proiecte de modernizare derulate. Astfel, Acordul stabilește modul de colaborare dintre cele două instituții și posibilitatea de a extinde numărul de posture vamale.

 

Noua „Balenă Albastră” a ajuns și în R. Moldova

Un nou joc online periculos pare să ia amploare în rîndul copiilor și adolescenților. Este vorba de „MOMO challenge” care provoacă participanții la diferite acțiuni, amenințîndu-i chiar și cu moartea în cazul în care nu-și îndeplinesc sarcina. Jocul a ajuns și în R. Moldova. În centrul acțiunii este o păpușă înspăimîntătoare inspirată dintr-un personaj popular japonez.

 

270 de şoferi au rămas fără permis de conducere

Doar în primele două luni ale anului, agenţii de patrulare au documentat 300 de conducători, iar 270 dintre ei au fost lipsiţi de acte şi documentaţi penal. Potrivit Poliţiei de patrulare, amenzile care încep de la 25 de mii de lei şi privarea de dreptul de a conduce autovehiculul au scopul de a reduce numărul de accidente rutiere soldate cu decese.

 

Elevii au plecat în vacanța de primăvară

Pentru elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale a început vacanța de primăvară. Aceasta va dura patru zile, copiii urmînd să revină la ore luni, 11 martie. Perioada vacanțelor elevilor în anul de studii 2018-2019 a fost stabilită de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în planul-cadru pentru învățămîntul primar, gimnazial și liceal. Următoarea vacanță, elevii o vor avea de Paști – în perioada 27 aprilie - 6 mai. La 31 mai, odată cu încheierea anului de studii, copiii urmează să plece în vacanța de vară.

 

În următoarele zile vom avea vreme frumoasă

Vreme frumoasă şi caldă promit meteorologii în următoarele zile, dar mai cu seamă vineri, 8 martie, cînd este sărbătorită Ziua Internaţională a Femeii. Astfel, conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), mîine se aşteaptă temperaturi de-a dreptul văratice, mercurul termometrelor ajungînd pînă la 20 de grade de căldură, ziua. Se va încălzi şi noaptea - în această perioadă valorile termice se vor situa între 4-8 grade Celsius. Sîmbătă şi duminică, deşi va fi la fel de cald, în mare parte de ţară se aşteaptă ploi de scurtă durată.

 

Termenul de achitare a impozitului pentru bunuri imobiliare expiră la 25 martie

La 25 martie curent expiră termenul de achitare a impozitului funciar și a celui pe bunurile imobiliare, aferent perioadei fiscale a anului 2018, pentru bunurile dobîndite după 30 iunie 2018. Serviciul Fiscal de Stat a precizat că persoanele care nu vor achita impozitele respective în termenul prevăzut, riscă o penalitate de 0,0329% pentru fiecare zi de întîrziere.

 

Pensiile vor fi indexate cu 5,3% de la 1 aprilie

Pensiile vor fi indexate cu 5,3 la sută începînd cu data de 1 aprilie. Cifra este aproape dublă față de ce era prevăzut. Anunţul a fost făcut de către președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Potrivit sursei citate, indexarea se va face prin asumarea răspunderii de către executiv.