REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (30 mai 2019)

În zilele ultimului sunet va fi intensificat controlul în pieţele de flori

În perioada evenimentelor prilejuite de Ultimul sunet al anului de studii 2018/2019, organizate în zilele de 30-31 mai, Serviciul Fiscal de Stat va intensifica acțiunile de conformare prin instituirea posturilor fiscale pe întreg teritoriul țării, în special în pieţele de flori. Potrivit instituţiei, scopul acțiunilor constă în prevenirea cazurilor de încălcare fiscală.

 

Autonomia Găgăuză, Ocnița și Basarabeasca au fost înfrățite cu regiuni din Rusia

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, în timpul vizitei în Republica Başkortostan din Federația Rusă, a avut loc o ceremonie de semnare a acordurilor de înfrăţire între regiunile din Başkortostan și Autonomia Găgăuză, raioanele Ocnița și Basarabeasca. „Am constatat cu satisfacție că cifra de afaceri dintre Moldova și Rusia in anul 2018 este de aproape un miliard de dolari. În scopul consolidării relațiilor dintre statele noastre, l-am invitat pe Radiy Khabirov să viziteze R. Moldova”, a precizat Dodon.

 

OSCE a salutat o decizie a executivului moldovenesc

Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Claus Neukirch, a salutat decizia Guvernului R. Moldova de a simplifica procedura de recunoaștere și înregistrare a actelor de stare civilă ale locuitorilor din stînga Nistrului și municipiul Bender. Potrivit sursei citate, prin adoptarea acestei decizii, guvernul protejează drepturile omului în raport cu persoanele care locuiesc în regiunea transnistreană, iar noile proceduri vor contribui la îmbunătățirea accesului persoanelor la educație, asistență medicală și alte servicii vitale de bază.

 

Serviciul Vamal simplifică procedura de declarare a mărfurilor

Întreprinzătorii mici și mijlocii care exportă, prin intermediul trimiterilor poștale, cantități mici de produse vor fi scutiți de necesitatea depunerii declarațiilor vamale pentru fiecare tranzacție. Inițiativa îi aparține Serviciului Vamal, iar un proiect de instrucțiune în acest sens este supus, de astăzi, consultărilor publice. Potrivit instrucțiunii, antreprenorii care exportă mărfuri a căror valoare facturală per livrare nu depășește suma de 1.000 de euro, vor putea depune o singură declarație.

 

R. Moldova va stabili relaţii diplomatice cu Grenada

R. Moldova va stabili relaţii diplomatice cu Grenada. Un protocol în acest sens a fost semnat de preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, şi va fi publicat vineri, 31 mai, în Monitorul Oficial. Protocolul cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice între R. Moldova și Grenada va intra în vigoare la data publicării. Grenada este o ţară insulară în partea sud-estică a Mării Caraibelor, ce are capitala la Saint George's.

 

Regulamentul cu privire la modul de stabilire a indemnizației pentru închirierea spațiului locativ militarilor a fost modificat

Decizia de modificare a Hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizației lunare pentru închirierea spațiului locativ militarilor prin contract ai Armatei Naționale va fi publicată mîine în Monitorul Oficial. În decizie va fi inclusă o nouă prevedere care stabileşte că „plata indemnizației lunare pentru închirierea spațiului locativ militarilor prin contract se va efectua din sursele bugetare ale structurilor de forţă, la locul de îndeplinire a serviciului militar/special, concomitent cu plata salariului”.

 

Comisarul Johannes Hahn va face o vizită la Chișinău

Comisarul european pentru politica vecinătății și negocieri de extindere, Johannes Hahn, urmează să vină la Chișinău săptămîna viitoare. Anunțul vine pe fundalul crizei postelectorale de la Chișinău, unde, la peste trei luni de la alegerile parlamentare de pe 24 februarie, partidele cîștigătoare nu reușesc să formeze guvernul.

 

Un bust al regelui Ferdinand I va fi instalat la Varniţa

Hotărîrea cu privire la instalarea bustului regelui Ferdinand I în satul Varniţa, raionul Anenii Noi, va fi publicată mîine în Monitorul Oficial. Bustul va fi instalat pe terenul aferent al Școlii de arte din localitate. Monumentul va fi edificat conform unui proiect avizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, iar cheltuielile pentru elaborarea documentaţiei de proiect, executarea, edificarea bustului şi amenajarea terenului aferent vor fi acoperite din donaţii.

 

Un tînăr de 20 de ani a fost condamnat după ce a violat o bătrînă

Un locuitor al raionului Floreşti, în vîrstă de 20 de ani, a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru violul unei localnice, iar complicele acestuia, în vîrstă de 21 de ani, va sta 4 ani şi 6 luni închisoare pentru favorizarea la comiterea infracţiunii. Potrivit în anul 2018, fiind în stare de ebrietate, inculpaţii au pătruns în casa unei vecine, de 60 de ani, unde, în timp ce unul dintre inculpaţi o viola, celălalt îi ţinea astupată faţa pentru ca să nu poată fi recunoscuţi. Victima însă a recunoscut vocea unuia dintre agresori, anunţînd ulterior poliţia.

 

Expert-Grup: Perpetuarea instabilității politice constituie un factor de risc

Perpetuarea instabilității politice constituie un factor de risc pentru creșterea economică, care afectează activitatea investițională și menține suspendate o serie de programe din partea partenerilor de dezvoltare, apreciază economiștii de la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Directorul executiv al „Expert-Grup”, Adrian Lupușor, a estimat că instabilitatea legată de formarea guvernului „alimentează un nivel înalt de incertitudine, care este unul dintre principalele pericole pentru creșterea economică”.

 

La Chișinău a demarat Forumul Internațional, ediția I

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi în capitală și-a început lucrările Forumul Investițional Chișinău, edițiaI. Proiectul aparține Administrației publice locale și are drept scop atragerea fluxurilor investiționale pe domenii cu potențial de dezvoltare în municipiul Chișinău, prin intermediul investitorilor străini. Reuniunea este prevăzută pentru zilele de 30 – 31 mai a.c., și se desfășoară la „RadissonBluLeograndConvention Center”.