REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (30 iunie 2020)

Piețele din municipiul Chișinău vor activa în regim nou

Începînd cu 1 iulie, piețele din municipiul Chișinău vor activa cu program stabilit, iar copiii mai mici de șapte ani vor avea acces interzis pe teritoriul acestora. Decizia a fost aprobată în cadrul Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău. Conform hotărîrii, din 1 iulie 2020, piețele din municipiul Chișinău vor activa cu program stabilit de la 5.00 pînă la 19.00, inclusiv în zilele de odihnă, cu interzicerea comerţului ambulant în preajma lor. Zilele de luni vor fi zile sanitare pentru toate piețele din municipiul Chișinău, indiferent de forma de proprietate.

 

Salvatorii au consolidat mai multe diguri pentru a preveni inundațiile

Pe parcursul ultimelor 24 de ore angajații IGSU în comun cu autoritățile publice locale au lucrat la fortificarea digurilor de protecție în mai multe localități din țară pentru prevenirea riscului de inundații. Potrivit IGSU, un dig pe o distanță de peste 100 m a fost consolidat pe rîul Prut între localitățile Ghioltosu și Țiganca din raionul Cantemir. Lucrări de fortificare a barajelor au avut loc în satul Dancu, raionul Hîncești. Aici salvatorii în comun cu localnicii au întărit digul folosind 150 saci de argilă nisipoasă. Activități de prevenire a riscului de inundații au fost întreprinse și în localitățile din lunca rîului Nistru.

 

În conturile MF pentru donații destinate combaterii COVID-19 au fost acumulați peste 25 mln lei

În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, au fost încasați 25.414.401,80 lei, dintre care: 25.102.395,06 lei, 3560 euro și 13.298 dolari SUA. Potrivit Ministerului Finanțelor, banii au fost transferați în Fondul de Intervenție al Guvernului. Conform Hotărîrilor Executivului nr. 245/2020, 250/2020, 287/2020 și 422/2020, pînă în prezent au fost repartizate mijloace financiare în sumă totală de 23,528 milioane lei, încasate sub formă de donații de la persoane fizice și juridice, destinate pentru combaterea COVID-19.

 

PSRM anunță că singura cale de depășire a crize politice este desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate

Conducerea fracțiunii parlamentare a PSRM a emis o declarație prin care condamnă plecarea lui Ștefan Gațcan și i-au cerut să își depună mandatul. Formațiunea anunță că “singura cale de depășire a actualei crize politice este doar desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, conform sistemului proporțional”. În declarație, PSRM își exprimă indignarea în legătură cu acțiunile fostului deputat PSRM, Ștefan Gațcan. “Ieșirea sa din fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor, cu sprijinul căreia el a învins la alegeri, reprezintă un pas imoral”.

 

În R. Moldova au fost înregistrate 16357 cazuri de infecție COVID-19

Pînă la ora actuală, în R. Moldova au fost confirmate 16357 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1217 în stînga Nistrului. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 483 persoane infectate se află în stare gravă, 30 pacienți sînt conectați la aparate de respirație asistată, iar 1115 sînt internați în stare de gravitate medie. Pînă la data de 30 iunie, au fost confirmate 2408 cazuri de infectare în rîndul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 606, farmaciști - 28, asistenţi medicali - 966, felceri - 123, personal auxiliar - 685 persoane.

 

Încă 40 de tineri și-au cumpărat locuințe prin programul „Prima Casă”

Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate pînă în prezent 4450 locuințe, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,234 miliarde lei. Potrivit Ministerului finanțelor, din cei 4450 beneficiari, 3116 sînt familii, iar 1334 - tineri necăsătoriți. Vîrsta medie a solicitanților este de 31 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 648 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1713 – prin programul Prima Casă 3, iar 357 – prin programul Prima Casă 4.

 

Primarul Capitalei Ion Ceban își sărbătorește ziua de naștere

Primarul general Ion Ceban împlinește astăzi vîrsta de 40 de ani. De cînd este edilul capitalei, a reușit să curețe Chișinăul de panourile publicitare ilegale, să dea în exploatare mai multe străzi reparate, să recupereze municipalității mai multe terenuri acaparate, să reabiliteze mai multe zone verzi și parcuri și să lupte ferm cu corupția în municipalitate. În cariera sa de politician a reușit să fie de 3 ori deputat, unde a venit cu multe inițiative legislative, proiecte care au ajutat cu adevărat cetățenii.

 

Cupa Moldovei va avea o nouă deținătoare

Astăzi, pe stadionul Zimbru va avea loc cea de-a 29-a finală a Cupei Moldovei la fotbal. Se vor duela Petrocub și Sfîntul Gheorghe, care țintesc primul trofeu din istorie. În semifinale, Petrocub a eliminat deținătoarea în exercițiu a trofeului, Sheriff. Sfîntul Gheorghe a jucat în ultimul act al Cupei Moldovei și anul trecut, dar a fost învinsă de Sheriff cu 0-1. „Este a doua noastră finală și vom da totul pentru a obține cupa, ceea ce nu ne-a reușit anul trecut”, a spus antrenorul formației Sfîntul Gheorghe, Serghei Cebotari.

 

Peste zece elicoptere produse clandestin în Criuleni, găsite de poliție

Oamenii legii anunță că timp de mai multe luni au documentat activitatea ilegală a unui grup de persoane specializat în producerea elicopterelor. Aparatele de zbor, la aspect exterior identice modelului de elicoptere ”Ka 26” erau produse în condiții clandestine, urmînd a fi exportate ilegal în statele din spațiul CSI, se spune într-un comunicat al Poliției. În urma unor percheziții efectuate la 30 iunie, au fost găsite pe liniile de producere peste 10 elicoptere. Pentru aceste acțiuni, legislația R. Moldova prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare.