REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (26 decembrie 2019)

Meteorologii au anunţat ninsori pentru următoarele zile

Iarna va intra în drepturi, cu răcirea sesizabilă a vremii şi ninsori, care se aşteaptă, în mare parte a teritoriului ţării, de vineri, 27 decembrie. Potrivit meteorologilor, primele ninsori serioase din iarna curentă se aşteaptă în regiunile de centru şi nord, fiind însoţite periodic şi de soare. De sîmbătă, 28 decembrie, ninsorile se vor intensifica, extinzîndu-se pe întreg teritoriul ţării. În perioada de referinţă, se aşteaptă valori termice încadrate între minus 2-plus 5 grade Celsius, ziua, şi pînă la minus 6 grade, noaptea.

 

Peste 7000 de păsări au pierit într-un incendiu la Orhei

Circa 7400 mii de pui au pierit după ce o fermă din Orhei a luat foc. Potrivit serviciului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul a izbucnit în seara de 24 decembrie la o fermă de pui din localitatea Seliște, raionul Orhei. Focul a cuprins acoperișul construcției. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri, care au reușit localizarea arderii către ora 22:27. Incendiul a fost lichidat total la ora 01:30.

 

Șeful statului a felicitat circa 400 de copii din toate raioanele țării

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a felicitat circa 400 de copii defavorizați din toate raioanele țării, inclusiv din Găgăuzia și regiunea transnistreană. Vizitatorii au efectuat o excursie în sediul instituției prezidențiale, s-au familiarizat cu activitatea acesteia și au asistat la un spectacol extraordinar prezentat de Orchestra Prezidențială și micuții din ansamblul „Picături Muzicale”. Șeful statului le-a urat tuturor sărbători luminoase și un An Nou fericit. Din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, Igor Dodon le-a oferit cadouri cu prilejul Anului Nou.

 

În 2019, dialogul strategic moldo-rus a înregistrat o consolidare semnificativă

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov. Potrivit Serviciului prezidențial de presă, oficialii au făcut bilanțul anului curent cu privire la relațiile bilaterale și au constatat cu satisfacție restabilirea și consolidarea semnificativă a dialogului strategic în toate domeniile, în pofida perioadei politice dificile din R. Moldova. De asemenea, părțile au examinat planul de acțiuni al țărilor noastre pentru anul 2020. În special, a fost menționat interesul comun față de semnarea și ratificarea cît mai rapidă a peste zece acorduri bilaterale în domeniul protecției sociale, readmisiei, migrației și alte probleme actuale, a căror rezolvare o așteaptă ambele părți.

 

Premierul Chicu a efectuat o vizită de inspectare la nodul feroviar Basarabeasca

Prim-ministrul Ion Chicu a mers joi, 26 decembrie, la Stația feroviară Basarabeasca, unde a discutat cu angajații și managementul întreprinderii Calea Ferată din Moldova (CFM). Premierul s-a informat despre situația cu achitarea salariilor angajaților CFM de la nodul feroviar Basarabeasca și viziunile managementului de depășire a dificultăților economice și financiare cu care se confruntă întreprinderea. Conducerea instituției a prezentat prim-ministrului detalii despre acțiunile întreprinse pentru a redresa situația întreprinderii, dar și viziunea de modernizare a infrastructurii menită să crească competitivitatea transportului feroviar în Moldova.

 

Peste 3800 de locuinţe au fost cumpărate prin programul Prima Casă

De la lansarea Programului guvernamental „Prima Casă” şi pînă în prezent, prin intermediul acestuia au fost procurate peste 3 800 de locuinţe. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de peste 1,9 miliarde de lei, iar suma totală a garanţiilor – aproape 957 de milioane. Din beneficiari, majoritatea sînt familii, iar puţin peste o mie sînt tineri necăsătoriţi. Vîrsta medie a solicitanţilor este de 31,3 ani.

 

Numărul populației R. Moldova va fi revizuit

Biroul Național de Statistică (BNS) a dat start unui nou proiect de modernizare a colectării și producerii datelor statistice despre populație. Proiectul cu o durată de doi ani este susținut de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și își propune să revizuiască numărul populației pe vîrste și sexe, cu aplicarea definiției internaționale de „reședință obișnuită”, pentru perioada 2014 2019 din fiecare localitate. De asemenea, BNS va estima migrația internă și migrația internațională la nivel teritorial.

 

Un copil de 12 ani a ajuns la spital după ce a fost tamponat de un autoturism

Un băiat de 12 ani din raionul Briceni a fost internat la spital, după ce a fost tamponat de o mașină condusă de un şofer aflat în stare de ebrietate. Potrivit poliţiei, accidentul s-a produs în seara zilei de 25 decembrie, în localitatea Caracușenii Vechi, raionul Briceni. Minorul se deplasa pe partea dreaptă a carosabilului şi a fost tamponat de un autoturism de model Volkswagen Caddy. În urma accidentului, copilul a fost transportat în stare gravă la spital. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au testat cu alcooltestul şoferul care s-a dovedit a fi în stare de ebrietate.

 

Trei persoane au decedat în ultimele 24 de ore în urma accidentelor

În ultimele 24 de ore s-au produs 15 accidente rutiere, soldate cu trei persoane decedate și 17 traumatizate. Trei femei au decedat și un minor se află în stare gravă, fiind implicați în accidente rutiere, în calitate de pietoni. Primul accident a avut loc ieri dimineața, pe traseul R-6, în satul Ciocîlteni, raionul Orhei. O femeie de 64 de ani, a decedat după ce a fost lovită în plin de o mașină chiar pe trecerea de pietoni. Un alt caz a avut loc pe traseul Bălți-Florești, în apropierea orașului Biruința. Un automobil de model BMW a tamponat o femeie, în vîrstă de 41 de ani, care în urma traumelor primite a decedat pe loc. Tot ieri, o femeie de 47 de ani, a decedat după ce a fost lovită de un automobil în satul Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei.

 

Un lot de ajutor umanitar din Franța a fost primit de Serviciului medical al MAI

În cadrul unui eveniment organizat de Serviciul medical al Ministerului Afacerilor Interne, la care a participat ministrul Pavel Voicu alături de reprezentanți ai Ambasadei Franței și angajații Spitalului MAI, a fost oferit un ajutor umanitar din partea Organizației “Pharmacie Humanitaire Internaționale Anjou” din Franța, prin intermediul Asociației Obștești „Degețel” din or. Ungheni. Acest lot conține echipamente și materiale medicale necesare în activitatea Serviciului medical al MAI. Pînă în prezent această Organizație a oferit 30 de camioane cu ajutoare umanitare instituțiilor din R. Moldova.