REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (24 ianuarie 2019)

Ex-președintele Academiei de Științe va fi judecat

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis instanței de judecată spre examinare, cauza penală în privința ex-președintelui Academiei de Științe din Moldova, Gheorghe Duca, și soției acestuia. Procuratura incriminează depășirea atribuțiilor de serviciu, săvîrșite în perioada de timp cuprinsă între 1 ianuarie 2011 și 30 iunie 2016, cu cauzarea daunelor considerabile. Temei pentru începerea urmăririi penale a servit sesizarea unui angajat al Academiei de Științe, precum şi rezultatele inspectării financiare tematice.

 

Pentru ziua alegerilor se pregătesc mai multe postere cu informații electorale

Pentru ziua de vot se pregătesc mai mult de 10 postere cu informații despre lista candidaților, procedura de vot și alte proceduri electorale din ziua scrutinului. De asemenea, pentru o informare mai bună a cetățenilor despre modalitatea de vot și sistemul electoral mixt, Centrul de instruire continuă în domeniul electoral (CICDE) organizează mai multe campanii în toată țara. Directorul CICDE, Pavel Cabacenco, spune că, la începutul lunii ianuarie, a fost lansată o campanie pe rețelele de socializare cu denumirea „18+”, destinată tinerilor care vor vota pentru prima dată. Anul acesta vor vota pentru prima dată în istoria alegerilor acei tineri născuți în secolul 21, cei numiți „generația Z” sau „nativi digitali”.

 

Prognozele agricole pentru 2019 sînt optimiste, susține ministrul degrevat

Ministrul degrevat al agriculturii Nicolae Ciubuc, susține că prognozele agricole pentru anul 2019 sînt ”destul de optimiste”, deoarece există precipitații suficiente iar suprafețele însămînțate se dezvoltă corespunzător. „Avem peste 300 de mii de hectare însămînțate cu culturi de toamnă. Dacă vorbim de o comparație, este practic același nivel de suprafețe însămînțate ca și în 2017și 2018. Starea culturilor este satisfăcătoare ceea ce ne creează premise să constatăm că nu va fi un an atît de rău”, a declarat funcționarul.

 

Drumarii continuă lucrările de deszăpezire şi combaterea lunecușului

Pe întreg teritoriul țării ninge, iar drumarii au continuat noaptea trecută lucrările de deszăpezire şi combaterea lunecușului. Șeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţină, a menționat că, noaptea trecută, la nord și centru au căzut ninsori, iar în zona de sud s-au înregistrat precipitații sub formă de ploaie cu trecerea în lapoviță și ninsori slabe. „La curățarea drumurilor au intervenit 121 de autospeciale și 170 de muncitori. Drumarii au utilizat peste 854 de tone de material antiderapant. Circulaţia rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă. Sectoarele periculoase sînt monitorizate și după necesitate se intervine”, a spus Căpățină.

 

A început depunerea declarațiilor de avere și interese personale

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) îndeamnă subiecții declarării să își depună declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2018. Termenul-limită pentru completarea declarațiilor anuale este 31 martie. De la începutul anului curent, doar 6564 de persoane din totalul de aproximativ 65 de mii de subiecți ai declarării, cu obligația de a-și declara averea și interesele, și-au făcut publice declarațiile pentru 2018. Depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale, iar nedepunerea acesteia - cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale.

 

Va fi organizat un concurs pentru șefia Curții de Conturi

Președintele Parlamentului i-a solicitat Comisiei economie, buget și finanțe să organizeze un concurs public pentru identificarea candidaților la funcția de Președinte al Curții de Conturi. Anunțul a fost făcut în cadrul întrevederii pe care a avut-o joi, 24 ianuarie, cu fostul președinte al Curții de Conturi, Veaceslav Untilă, promovat în funcția de Director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

 

Șeful statului a avut o întrevedere cu președintele Asociației Obștești „Uniunea Veteranilor de război din Afganistan”

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu președintele Asociației Obștești „Uniunea Veteranilor de război din Afganistan”, Mihail Mocan, în cadrul căreia s-a discutat despre activitatea organizației și planul de acțiuni pentru anul curent. Șeful statului a acceptat invitația de a participa la evenimentele din 15 februarie, organizate cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. În legătură cu instituirea Crucii Comemorative „Participant la acțiunile de luptă din Afganistan (1979-1989)”, Mihail Mocan s-a adresat către Igor Dodon cu rugămintea de a înmîna această distincție membrilor Uniunii.

 

Ministrul de externe a avut un schimb de opinii cu Secretarul General al ONU

În cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, ministrul de externe Tudor Ulianovschi a avut un schimb de opinii cu Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. În cadrul discuţiilor a fost comunicată dorința conducerii R. Moldova de a avea o prezenţă mai activă a militarilor moldoveni la operaţiunile de menţinere a păcii sub egida ONU.

 

Andrian Candu promite să ofere observatorilor toate informaţiile necesare

Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Misiunea OSCE/ODIHR de observare a alegerilor parlamentare din R. Moldova, condusă de Mátyás Eӧrsi. Discuţiile au vizat acţiunile întreprinse de autorităţi pentru a asigura desfăşurarea unui proces electoral conform standardelor internaţionale. Candu a dat asigurări că eforturile sînt îndreptate pentru ca alegerile să fie libere, corecte, transparente, să reflecte voinţa cetăţenilor şi să fie recunoscute atît la nivel naţional, cît şi internaţional. El a precizat că reprezentanţii Parlamentului sînt deschişi pentru a oferi informaţiile necesare misiunilor de observatori şi a răspunde la întrebările lor.

 

Ninsorile şi lapoviţa se vor menţine pînă la finele săptămînii

Precipitaţiile sub formă de ninsoare şi lapoviţă, de intensitate diferită, se vor menţine pînă la sfîrşitul săptămînii curente, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). Cele mai intense precipitaţii, sub formă de ninsori, ploaie şi lapoviţă se vor menţine pe parcursul zilei de astăzi. De mîine, însă, acestea treptat vor ceda din putere, astfel încît duminică se prevede vreme frumoasă şi liniştită, izolat cu soare iernatic. În perioada de referinţă, ziua se aşteaptă temperaturi pozitive, pe cînd noaptea maximele termice vor indica minus 6-8 grade Celsius. 

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:27
03.05.24 - 00:16