REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (23 ianuarie 2018)
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/b5555067d1e77d841d911f0ecf8e2fe9.jpg)
Peste 160 de persoane au suferit traumatisme din cauza ghețușului
Peste 160 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în ultimele 24 de ore, după ce au căzut şi au suferit fracturi sau traumatisme din cauza ghețușului de pe drumuri. Purtătorul de cuvînt al Institutului de Medicină Urgentă din capitală, Petru Craveţ, a comunicat că din numărul total de pacienţi, 44 de persoane au fost internate în spital, iar în privința a 14 au fost realizate intervenții chirurgicale de urgență. „În mare parte, victimele sînt persoane în etate, care au căzut în curțile blocurilor sau în stradă”, a precizat Craveţ.
Numărul cazurilor de viroze a crescut în capitală
Centrul de Sănătate Publică Chișinău a informat că s-au înregistrat 2 491 de cazuri noi de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) în perioada 15 – 21 ianuarie, cu peste 400 de cazuri mai mult față de săptămîna trecută. Morbiditatea prin IACRS a crescut cu 17,7%, comparativ cu săptămîna anterioară. S-au atestat cazuri de boală la 1 563 de copii cu vîrsta de pînă la 17 ani (62,7%). Cei mai afectaţi sînt copiii cu vîrsta de pînă la 6 ani – 968 de cazuri (61,9%), dintre ei 321 (33,2%) sînt copii instituţionalizaţi. În perioada menţionată, au fost internaţi 66 de bolnavi (2,6%), 50 dintre ei fiind copii. Rata copiilor spitalizaţi a constituit 75,8%.
Oficial rus dezaprobă declarațiile lui Candu
Declarațiile speakerului Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, potrivit cărora R. Moldova ar putea cere despăgubiri din partea Rusiei ”pentru ocupația Transnistriei”, nu este nimic altceva decît o agitare a aerului. Declarația aparține președinteluie Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru afaceri cu CSI, Leonid Kalașnikov. Potrivit oficialului, astfel de declarații se fac pentru populația băștinașă și demonstrează prostia guvernării R. Moldova. ”Aceleași reparații materiale au fost solicitate recent de Polonia și Țările Baltice de la Germania și Rusia. Același lucru a fost din partea Ucrainei față de Rusia, care nu știu de ce a decis să ceară reparații materiale, chiar dacă pînă nu demult s-a aflat într-un stat cu Rusia. Însă în această situație, este o stupiditate, și chiar îmi este incomod să o comentez. O încercare, probabil, într-un fel de a minți propriul popor cu un inamic fictiv”, a opinat Kalașnikov.
CNA s-a autosesizat în cazul femeilor care ar fi avut de suferit din cauza sistemului medical
Conducerea Centrului Naţional Anticorupţie (CAN) s-a autosesizat în cazul celor 98 de femei, care au scris despre experienţa lor în spitalele din R. Moldova. Purtătorul de cuvînt al CNA, Angela Starinschi, a specificat că luni, 22 ianuarie, directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, a avut o întrevedere cu liderul grupului de femei şi reprezentantul CrEDO în cadrul căreia au fost discutate posibilităţile de colaborare ale CNA cu societatea civilă si grupul de iniţiativă al petiţionarelor. „A fost transmis răspunsul la petiţia celor 98 de femei, în care a fost făcută o analiză a istoriilor reclamate, posibilităţile de intervenţie a CNA pe cazurile descrise, dar şi acţiunile pe care le va întreprinde instituţia pentru a combate fenomenul. Directorul CNA a discutat şi eventualitatea implicării reprezentanţilor societăţii civile în acţiunile planificate de CNA”, a spus Starinschi.
Comisia pentru securitate națională a examinat combaterea terorismului
R. Moldova ar putea adera la Programul de colaborare a statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI) în combaterea terorismului şi altor forme de manifestare a extremismului pentru anii 2017-2019. Comisia securitate a susținut, în ședința de marți, 23 ianuarie, un proiect de aderare în acest sens. Potrivit proiectului, scopul Programului este extinderea şi consolidarea nivelului de cooperare al statelor-membre ale CSI în prevenirea, depistarea, contracararea şi urmărirea actelor teroriste şi extremiste. Proiectul propune aderarea la tratat cu două rezerve. Una se referă la participarea la măsurile în domeniul luptei cu terorismul şi extremismul în cadrul CSI, în fiecare caz separat, reieşind din prevederile legislaţiei naţionale. A doua rezervă prevede că R. Moldova nu se consideră legată de angajamentele ce reies din conţinutul Programului de colaborare în partea ce se referă la armonizarea legislaţiei şi antrenamentele comune ale forţelor militare.
Italia a oferit Armatei Naționale un lot de tehnică militară
Guvernul Italiei a oferit Armatei Naţionale un lot de echipament şi tehnică militară. Contractul de donaţie a fost semnat marți, 23 ianuarie, la Ministerul Apărării, în prezența Ambasadorului Italiei în R. Moldova, Valeria Biagiotti, şi ataşatului militar italian, colonelul Andrea Tiveron. Ministrul Apărării Eugen Sturza a mulţumit părţii italiene pentru asistenţa logistică, specificînd că acest lot de unităţi de tehnică şi echipament va contribui la dotarea Armatei Naţionale şi îmbunătăţirea condiţiilor de serviciu pentru militarii moldoveni. Valeria Biagiotti a declarat că Italia este deschisă pentru intensificarea cooperării bilaterale pe dimensiunea militară prin identificarea unor noi proiecte benefice pentru ambele instituţii ale apărării.
Prețurile la benzină și motorină iarăși au crescut
Prețurile la cea mai solicitată benzină Premium-95 vor crește de miercuri, 24 ianuarie, cu 25 de bani per litru, iar la motorină cu 19 bani, după ce în perioada precedentă, benzina s-a scumpit cu 68 de bani per litru, iar prețul la pompă la motorină a crescut cu 60 de bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru perioada 24 ianuarie-6 februarie, prețul plafon de comercializare la benzina Premium-95 la nivel de 18.47 lei pentru un litru, iar la motorină de 16.51 lei. Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, și vor fi în vigoare cu începere de la 24 ianuarie pînă la 6 februarie. Operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît cele stabilite de ANRE.
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a718988ef75a5fcc3d50c618ee1cd2e4.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa” Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/0a4da12f6d6503798f2c3ac5ef97ec99.jpg)