REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (20 septembrie 2021)

Ministerul Mediului anunță că nivelul apei în Nistru corespunde normelor

În contextul speculațiilor din ultima perioadă, despre presupusa secare a fluviului Nistru din cauza Complexului Hidro Energetic (CHE) Nistrean, Ministerul Mediului anunță că “nivelul apei în Nistru corespunde normelor, insulițele sînt un fenomen anual obișnuit, iar tratativele cu Ucraina decurg într-un cadru constructiv”. Într-un comunicat emis de instituție se spune că măsurătorile recente efectuate pe Nistru indică o situație normală a regimului hidrologic de cca 120-130 m3/s (indicatorul minim necesar fiind de 100 m3/s). Nivelul apei la stația de pompare a apei de la Coșernița se menține stabil mai sus, sau egal, față de nivelul minim necesar pentru exploatare.

 

CNAM are restanțe la finanțarea spitalelor din Chișinău

Primăria municipiului Chișinău a solicitat Guvernului, Ministerului sănătății și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină /CNAM/ să demareze de urgență achitarea plăților restante și finanțarea ritmică a instituțiilor municipale spitalicești care au tratat/tratează pacienți bolnavi de coronavirus. Ion Ceban, a anunțat astăzi, că spitalele se confruntă cu restanțe la plata din partea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. „S-au acumulat datorii către furnizorii de consumabile, iar în unele cazuri, companiile refuză să mai livreze către spitale produsele medicale conform contractului. Este o situație care poate duce la dificultăți serioase în activitatea spitalelor și în tratamentul pacienților”, a specificat Ceban.

 

Peste 180 de infracțiuni au fost înregistrate în stînga Nistrului

Un număr de 182 de infracțiuni au fost înregistrate în ultima săptămînă în stînga Nistrului, în 139 de cazuri suspecții fiind identificați, a anunțat departamentul de interne de la Tiraspol. Potrivit sursei citate, în perioada 10-16 septembrie s-au înregistrat 34 de cazuri de furt și trei infracțiuni ce ţin de traficul de droguri. De asemenea, au fost reținute șapte persoane anunțate în căutare. În cursul săptămînii trecute, pe traseele din stînga Nistrului, agenții de patrulare au întocmit 1 325 de procese-verbale, dintre care 21 pentru condus în stare de ebrietate.

 

Bienala internațională de pictură-2021 anunță Ediția a VII-a

Cea de-a VII ediție a Bienalei Internaționale de Pictură Chișinău – 2021 se va desfășura în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. În cadrul expoziției vor fi prezentate 192 de lucrări semnate de 186 de artiști originari din 35 de țări. Vernisajul va avea loc pe 22 septembrie, la ora 17:00, în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei. Pentru prima dată, în această ediție vor fi etalate într-o expoziție aparte lucrările laureaților din anii precedenți.

 

La alegerile din Găgăuzia s-a înregistrat prezență scăzută la vot

La alegerile pentru Adunarea Populară din UTA Găgăuzia locuitorii din regiune au avut un grad scăzut de participare. Din această cauză, în 11 circumscripții electorale din autonomie se va desfășura, pe data de 3 octombrie, un al doilea tur de scrutin. De asemenea, tot din cauza prezenței reduse la vot, în șase circumscripții electorale alegerile nu au avut loc. În aceste circumscripții, turul doi al alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei va avea loc peste două săptămîni, la data de 3 octombrie.

 

Primăria Chișinău analizează construcția a 25 de blocuri în centrul istoric

Primăria municipiului Chișinău va trimite săptămîna aceasta către Ministerul culturii dosarul a cinci construcții problematice existente în centrul istoric al orașului. Viceprimarul Ilie Ceban a anunțat astăzi că Primăria capitalei a format un grup de lucru pentru analiza, din punct de vedere juridic, construcția a 25 de blocuri cu 10-15 etaje în centrul istoric al orașului. Oficialul a declarat că toate aceste clădiri au primit avize pozitive de construcție în perioada 2016/2020.

 

Autoritățile municipale au solicitat să fie activat încă un spital pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19

Autoritățile municipale au solicitat să fie activat Spitalul Clinic Municipal „Sfîntul Arhanghel Mihail” pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de primarul general al capitalei, Ion Ceban, care menționează că „cele două instituții medicale unde sînt internați pacienții infectați cu noul coronavirus sînt pline”. „Statistica ne arată că din numărul total zilnic înregistrat aproximativ 1/3 sînt raportate cazuri în Chișinău. Centrul COVID și Spitalul Clinic Municipal unde se internează pacienții cu COVID sînt pline”, a spus Ceban.

 

Municipiul Cluj va oferi Chișinăului un plan de mobilitate și strategia de dezvoltare

Primăria municipiului Cluj, România, va oferi municipiului Chișinău, cu titlul gratuit, planul de mobilitate și strategia de dezvoltare aplicată în acest oraș. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că va semna, în curînd, parteneriate și acorduri de înfrățire cu municipiile Sibiu, Piatra Neamț și Constanța din România.

 

Peste 600 de milioane de lei au fost încasate de Serviciul Vamal

În perioada 13-19 septembrie curent, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la circa 610 milioane de lei /circa 30 mln de euro/, fiind perfectate 12879 de declarații vamale. Potrivit Serviciului de presă al instituției vamale, pe parcursul săptămînii trecute, fluxul mijloacelor de transport a constituit 67804 traversări, iar cele mai tranzitate posturi vamale au fost Leușeni și Sculeni. În aceeași perioadă au fost constatate 185 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 164 mii de lei.

 

Geniștii au lichidat mai multe obiecte explozive la Ștefan Vodă

Militarii din Batalionul de Geniu „Codru” au intervenit duminică, 19 septembrie, în satul Răscăieții-Vechi, raionul Ștefan Vodă, unde au neutralizat 160 de obiecte explozive și 2 221 de cartușe. Gheorghe Racu, comandantului unității, a menționat că printre munițiile depistate de echipa de geniști erau mine antipersonal de producţie germană, grenade de mînă de tip F-1, RPG și RG-42, precum și focoase UZRGM. El a precizat că obiectele explozive, care prezentau un pericol iminent pentru localnici, erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiții de maximă siguranță.

 

Nicu Popescu l-a primit pe ambasadorul Turciei la Chișinău

Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene l-a primit astăzi pe ambasadorul Republicii Turcia în R. Moldova, Gürol Sökmensüer. Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, oficialii au avut un schimb de opinii privind stadiul cooperării bilaterale și dinamica relațiilor comercial-economice. Șeful diplomației moldovene a menționat importanța finalizării, cît mai curînd posibil, a procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere.

 

Peste 2.000 de șoferi s-au ales cu amenzi în zilele de odihnă

În zilele de odihnă, peste 2 300 de șoferi au fost documentați de către angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică /INSP/ pentru că au condus cu abateri, dintre care 1 772 de conducători auto au depășit limita de viteză. Potrivit INSP, tot în această perioadă, 52 de șoferi au fost depistați la volan în stare de ebrietate. Dintre aceștia, 40 se aflau în stare avansată de ebrietate, șase au refuzat să treacă testarea alcoolscopică, iar alți șase s-au ales cu dosare contravenționale. În același timp, 233 de conducători auto nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră, 106 au încălcat regulile de oprire şi neacordare de prioritate pietonilor, iar 83 de pietoni au traversat strada în locuri interzise.

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
03.12.24 - 01:00
05.12.24 - 00:24
05.12.24 - 15:13
03.12.24 - 00:51
04.12.24 - 00:32
06.12.24 - 16:24
02.12.24 - 15:12
03.12.24 - 00:53
01.12.24 - 15:14