Justiția franceză a inculpat preventiv trei tineri pentru un plan de acţiune violentă jihadistă

Justiţia franceză a inculpat şi plasat în detenţie provizorie, Sîmbătă, trei tineri suspectaţi că plănuiau un atac cu explozivi pe teritoriul francez, a transmis Duminică AFP, citînd o sursă apropiată dosarului, confirmată de Parchetul naţional antiterorist (PNAT).

Cei trei au 19-20 de ani, unul dintre ei este student la informatică şi fiu al unui imam care lucrează într-o închisoare, iar un altul este student la chimie, au indicat două surse apropiate dosarului.

Suspecţii au fost reţinuţi Marţi şi Miercuri, la Nimes (Sud) şi Nantes (Vest), în cadrul unei anchete deschise pe 20 Noiembrie, conform surselor.

Ei sunt bănuiţi că au comandat materiale pentru a fabrica bombe artizanale. Conform unei surse, tinerii discutau pe reţelele sociale şi chiar s-ar fi întîlnit în persoană, iar cel puţin doi dintre ei ar fi încercat să confecţioneze împreună bombe artizanale într-o cameră studenţească.

”Primăria din Poitiers (Vest) figura printre ţintele avute în vedere de suspecţi, radicalizaţi în jurul unor teze jihadiste, dar ţintele nu sunt consolidate în acest stadiu al anchetei”, a nuanţat o sursă.

”Ameninţarea jihadistă reprezintă 80% din procedurile instrumentate de PNAT”, a declarat, în Septembrie, procurorul Olivier Christen. ”În primul semestru din 2024, au existat aproape de trei ori mai multe proceduri de acest tip decît în aceeaşi perioadă a lui 2023”, a adăugat procurorul.

Justiţia antiteroristă a constatat, de asemenea, o scăderea a vîrstei persoanelor anchetate în dosarele în care existau suspiciuni de planuri de acţiuni violente.

 

 

 

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
02.12.24 - 14:59
01.12.24 - 15:08
06.12.24 - 16:26
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
05.12.24 - 15:13
06.12.24 - 16:24
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
08.12.24 - 17:35
04.12.24 - 00:32