REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (6 aprilie 2021)

Exporturile moldoveneşti de vinuri, divinuri şi distilate, în scădere

În anul 2020, ca urmare a secetei, recolta de struguri a scăzut cu aproximativ 39 la sută, atingînd cea mai mică valoare din anul 2010 şi pînă acum. Datele au fost prezentate de Cristina Frolov, director al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului. Potrivit lui Frolov, acest lucru a influenţat toată ramura, înregistrîndu-se şi o scădere de 42,2% a producţiei de vinuri. Totodată, exporturile de vinuri, divinuri şi distilate au înregistrat o scădere mai mică: cu circa 12 la sută. Principala piaţă de desfacere a vinului îmbuteliat în R. Moldova este România, exporturile crescînd în 2020 cu 20,2%. Pe locul doi se menţine Rusia, urmată de Polonia, Cehia şi Belarus.

 

CSE va revizui interdicția de a ieși în parcuri

Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), a declarat ieri seara că decizia de a interzice ieșirile în spatii verzi, parcuri şi terenuri, a fost „nu foarte bine gîndită” şi urmează să fie revizuită. Totodată, premierul în exercițiu a dat explicații şi pe marginea altui subiect care a stîrnit neînțelegeri şi reacții negative în societate. Este vorba de interzicerea circulației şi deplasărilor între orele 23.00 şi 5.00, în municipiile Chişinău şi Bălți. „Introducerea orei marțiale nu vine să limiteze drepturile noastre, ci are scopul să prevină abuzurile, să reducă întrunirile în familie, cu prietenii, să responsabilizeze oamenii, determinîndu-i să se autoizoleze în propriile case. Este o măsură nu foarte confortabilă, dar absolut necesară”, a explicat oficialul.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 703 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 3214 de teste, fiind confirmate 703 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care două de import. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 235 790 de cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din numărul total de cazuri, 19 sînt lucrători medicali: 5-medici, 9-asistenți medicali, 5-personal auxiliar. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 3931 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 322 în stare extrem de gravă. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 9600 de persoane, iar 19088 sînt sub supraveghere la domiciliu.

 

Un segment al traseului Porumbrei-Cimișlia este construit în proporție de 45%

Construcția a 19 km de drum, parte a traseului național M3 Porumbrei-Cimișlia, înregistrează un progres de execuție a lucrărilor de circa 45%. Tronsonul urmează a fi finalizat integral în luna ianuarie a anului 2022, transmite Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). Segmentul de drum, aflat în proces de construcție, traversează extravilanul orașului Cimișlia, satelor Iurievca, Porumbrei, Sagaidac, Gradiște, Coștangalia din raionul Cimișlia. Procesul de construcție a drumului cu două benzi de circulație se desfășoară din împrumutul cu o valoare de 30 milioane de euro, acordat de Banca Europeană de Investiții.

 

La bugetul public național au fost acumulate venituri de 16,7 miliarde de lei

În primele trei luni ale anului 2021, la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 16,7 miliarde de lei, fiind în creștere cu 1,7 miliarde de lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 17,3 miliarde de lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sînt mai mari cu 1,8 miliarde de lei. Potrivit Ministerului finanțelor, executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 563,4 milioane de lei. Soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,3 miliarde de lei. Totodată, veniturile bugetului de stat în primele trei luni a anului 2021 au constituit 10,5 miliarde de lei. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, acestea s-au majorat cu 1,2 miliarde de lei.

 

Săptămîna curentă va fi determinată de vreme variabilă şi precipitații

Primăvara cu temperaturi generoase și mult soare mai are de așteptat, or, în prima decadă de aprilie se mai prevede frig și precipitații sub formă de ninsori și ploi. Săptămîna a început cu vreme însorită şi caldă, însă noaptea se mai mențin valori termice sub zero. Astfel, marți, 6 aprilie, în ţară se prevăd temperaturi diurne încadrate între 12-17 grade, iar noaptea mercurul termometrelor va coborî pînă la minus 2 grade Celsius. Izolat sînt posibile ploi, în special în nordul țării. Miercuri, vremea se schimbă brusc, temperaturile zilei ajungînd pînă la 8 grade de căldură, iar noaptea – în jur de 0 grade Celsius. Tot miercuri, în toată țara, se așteaptă ninsori, ploi şi lapoviță. Aceleași tendințe termice se vor păstra şi în următoarele zile, cu excepţia perioadei nocturne, cînd gerul va ajunge pînă la 5 grade Celsius. De sîmbătă vremea se va încălzi, atingînd marja de 17 grade Celsius.

 

Leul moldovenesc s-a mai apreciat în raport cu dolarul

Pe parcursul unei zile leul a mai cîștigat de la dolarul american aproape trei bani, iar de la moneda unică europeană - mai mult de opt bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 6 aprilie un curs oficial de schimb valutar egal cu 18,0460 lei pentru un dolar (-2,81 bani) și 21,2032 lei pentru un euro (-8,31 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 18,0741 lei pentru un dolar şi, respectiv, 21,2862 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 6 aprilie, constituie: 0,6462 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,3135 lei pentru 1 leu românesc și 0,2364 lei pentru 1 rublă rusească.

 

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit zăcînd pe un cîmp

Descoperirea macabră a avut loc în ieri seara, în jurul orei 20:15, în localitatea Pereni, din raionul Hîncești. Preliminar s-a stabilit că victima este un bărbat în vîrstă de 59 de ani. Medicii-legiști veniți la fața locului au depistat pe suprafața cadavrului mai multe semne de moarte violentă caractristice maltratării. La fața locului a intervenit și grupul operativ din cadrul IP Hîncești, care urmează să stabilească toate circumstanțele în care a murit bărbatul, dar și cine sînt făptașii.

 

În regiunea transnistreană vaccinarea decurge lent

În primele cinci zile ale campaniei de vaccinare în regiunea transnistreană au fost imunizați în medie cîte 48 de oameni pe zi. Doar 240 de persoane, majoritatea medici, au primit prima doză de vaccin. Pe 29 martie în stînga Nistrului au fost deschise 11 centre de vaccinare. Tiraspolul are 2410 doze de vaccin AstraZeneca din donații venite din România și pe linia platformei Covax. Administrația de la Tiraspol nu explică motivul pentru care vaccinarea merge atît de lent.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:16
03.05.24 - 00:18