Guvernul Elveţiei a anunţat că Rusia nu a fost invitată la negocierile de pace privind Ucraina de la jumătatea lunii Iunie

Guvernul elveţian a anunţat, Joi, că, "în această etapă", Rusia nu se numără printre cele 160 de delegaţii invitate la negocierile care urmează să aibă loc în Elveţia, la jumătatea lunii Iunie, şi care au ca scop obţinerea păcii în războiul dintre Moscova şi Kiev, informează Reuters.

"Elveţia este convinsă că Rusia trebuie implicată în acest proces. Un proces de pace fără Rusia nu este posibil", a declarat guvernul elveţian, într-un comunicat.

Guvernul elveţian a insistat că a arătat întotdeauna deschidere faţă de invitarea Rusiei, dar a remarcat că Moscova a subliniat, în mod repetat, că nu are nici un interes să participe la primul summit.

Oficialii ruşi au făcut referire la adoptarea de către Elveţia a sancţiunilor UE împotriva Moscovei din cauza invaziei Ucrainei şi au susţinut că, prin urmare, Elveţiei îi lipseşte credibilitatea ca mediator neutru.

Elveţia a anunţat, în Ianuarie, că va găzdui un summit de pace la cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Delegaţiile invitate includ membri ai grupurilor G7, G20, BRICS, UE, organizaţii internaţionale şi doi reprezentanţi religioşi, a explicat Guvernul elveţian.

Executivul de la Berna a reiterat că doreşte să creeze un cadru pentru realizarea unei păci durabile în Ucraina, precum şi o foaie de parcurs pentru participarea Rusiei la procesul de pace.

Discuţiile vor avea loc în perioada 15-16 Iunie, în staţiunea Burgenstock, din cantonul Nidwalden, la periferia oraşului Lucerna. 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40