REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (1 septembrie 2020)

De astăzi începe sesiunea de toamnă a Parlamentului

Sesiunea de toamnă a Parlamentului începe de astăzi. Speakerul Zinaida Greceanîi a semnat dispoziția de convocare a Legislativului în sesiunea ordinară. Astfel, Biroul permanent urmează să stabilească data primei ședințe plenare din sesiunea de toamnă, după pregătirea proiectului ordinii de zi. Potrivit Regulamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii decembrie.

 

Anul școlar începe în Chișinău cu un deficit de cadre didactice

Instituțiile municipale de învățămînt au un deficit de 600 de cadre didactice. Viceprimarul Angela Cutasevici a declarat la ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău că “în instituțiile municipale de învățămînt există un deficit de 600 de cadre didactice”. “Este lipsă de peste 300 de profesori de matematică, fizică și chimie, dar și de cadre pedagogice în instituțiile de educație timpurie - educatori”, a spus Cutasevici. La 1 septembrie, în cele 142 de instituții de învățămînt din municipiul Chișinău își vor începe activitatea peste 9000 de cadre didactice și 120 mii de elevi.

 

Peste 13.300 de persoane au traversat frontiera de stat în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 13 301 traversări. Pe sensul de intrare în R. Moldova s-au înregistrat 8 369 traversări persoane, dintre care: 5 568 treceri la frontiera moldo-română; 1 316 treceri la frontiera cu Ucraina; 1 485 treceri aeriene prin Aeroportul Internațional Chișinău. În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 13 301 persoane și completate 8 369 fișe epidemiologice individuale.

 

Astăzi începe depunerea documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă

Începînd cu ziua de 1 septembrie 2020, grupurile de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al R. Moldova pot depune documentele necesare pentru înregistrare la Comisia Electorală Centrală (CEC). Conform prevederilor Codului electoral, grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului se constituie din cel puțin 25 de persoane și cel mult 100 de persoane cu drept de vot. Grupul se formează în urma unei adunări, la care se susține candidatul la funcția de Președinte al R. Moldova, se alege conducătorul grupului și se aprobă lista membrilor acestuia.

 

Consiliul Municipal Chișinău a votat pentru redeschiderea instituțiilor municipale de învățămînt

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat un proiect de decizie prin care a aprobat redeschiderea instituțiilor municipale de învățămînt. După mai multe ore de dezbateri, consilierii municipali au aprobat raportul prezentat de către viceprimarul Angela Cutasevici, în care a specificat că cele 130 de instituții de învățămînt sînt pregătite pentru reluarea proceselor educaționale. Potrivit unui amendament, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, și viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, vor fi responsabili pentru controlul și verificarea condițiilor întreprinse de Direcția generală educație, tineret și sport pentru desfășurarea procesului de învățămînt în condiții de reducere a riscurilor de infectare cu COVID-19.

 

În luna august s-a înregistrat un număr record de cazuri de coronavirus în Chișinău

În prezent, 60 la sută din numărul total de infectări cu COVID-19 înregistrat în R. Moldova se atestă în municipiul Chișinău. Reprezentantul Direcției asistență socială și sănătate a Primăriei municipiului Chișinău, Violeta Baltă, a declarat că “pentru capitală, luna august a fost o lună record de infectări cu coronavirus – 60 la sută din numărul de infectări cu COVID-19 existent în R. Moldova se află în municipiul Chișinău”. Potrivit oficialului, la data de 31 august, în municipiul Chișinău se înregistrează 15 125 de cazuri de coronavirus, dintre care 804 sînt copii și 600 angajați ai sistemului municipal de sănătate.

 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării lansează Linia Verde a Siguranței în Educație

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu organele locale de specialitate în domeniul învățămîntului, lansează Linia Verde a Siguranței în Educație. Acțiunea are loc în contextul reluării procesului educațional în instituțiile de învățămînt și are ca scop oferirea suportului informațional necesar tuturor elevilor, cadrelor didactice/ manageriale și părinților în gestionarea comportamentului în situații de criză, provocate de pandemia virusului COVID-19. Astfel, la nivelul fiecărui raion a fost desemnată o persoană responsabilă de monitorizarea cazurilor de infectare cu virusul COVID-19 în instituțiile de învățămînt.

 

Meteorologii au extins Codurile Galbene de caniculă și pericol excepțional de incendiu

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat că prelungește Codul galben de caniculă și cel de pericol excepțional de incendiu, pînă pe data de 4 septembrie. Potrivit meteorologilor, în acest interval de timp, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între +33+35°C. În acest context, medicii atenţionează în special persoanele în vîrstă, femeile însărcinate, copiii şi pacienţii cu maladii cardiovasculare şi respiratorii, alergicii, să evite expunerea la soare, să opteze pentru haine deschise, de preferat din pînză naturală, să-şi acopere capul şi să aibă grijă de hidratare.

 

A fost făcută publică lista țărilor pentru care este stabilit regimul de autoizolare de 14 zile

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale /MSMPS/ a publicat lista țărilor pentru care este stabilit regimul de autoizolare de 14 zile, la intrare pe teritoriul R. Moldova. Documentul cuprinde 53 de state și va fi actualizat odată la 14 zile. În listă se numără state precum România, Ucraina, Franța, Spania, SUA, Israel, India, Croația, Albania, Armenia, Kazahstan, o serie de state din America Latină și din Africa. Lista va fi publicată și pe site-urile Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne și Agenției Naționale de Sănătate Publică.

 

A fost inaugurat primul stadion de fotbal de plajă din R. Moldova

Federația Moldovenească de Fotbal a inaugurat în parcul “La Izvor” din capitală, primul stadion de fotbal pe plajă din R. Moldova. Ceremonia de deschidere a stadionului a avut loc în prezența președintelui Igor Dodon, secretarului de stat Ion Gheorghiu, președintelui de onoare al Federației Moldovenești de Fotbal, Pavel Cebanu, viceprimarul capitalei Ilie Ceban și alte persoane oficiale. Arena de fotbal pe plajă are o capacitate de 1024 de locuri, inclusiv 244 de locuri în tribuna VIP, cu posibilitate de adăugare a încă 500 de locuri pentru spectatori.