Zilele trecute m-am întîlnit cu o veche prietenă, care tocmai trece printr-o grea şi complicată perioadă de post-divorţ. Bine că era week-end şi am avut timp destul să ascult totul despre „idiotu’, măgarul şi potlogarul”, să pun umărul şi băsmăluţa pentru şuvoaie de lacrimi, dar şi să aflu mai multe variante de strategii de comportament cu „fostul”, care se aseamănă mai mult cu un război de partizani.

Înţeleg că sărmana femeie este pe cale să „moară de dragoste rănită”, dar am înţeles încă o dată că cele mai mari prostii se pot face anume atunci cînd rănile sufleteşti „sîngerează”. Or, pentru că tot păţitul este priceput, cum aş fi, bunăoară, chiar eu şi care ştiu foarte bine că timpul într-adevăr vindecă, dar şi în baza intenţiilor auzite de la o proaspătă victimă a unei căsnicii ratate, se poate de făcut un îndrumar pentru situaţiile cînd în viaţa unei femei apare aşa un personaj ca „fostul”.

Nu căuta arme secrete care garantat o să-l facă şi pe el nefericit, dar şi să înţeleagă neapărat ce-a pierdut. Că nu poţi să ştii, poate nici nu te-a iubit vreodată şi iată abia acum a ajuns să respire uşor. Fără tine.

Nu-i scrie mesaje. Nu-l suna. Chipurile din întîmplare sau chit că ai avea nevoie de telefonul „aceluia de la fisc, care odată l-a ajutat pe X”. Ori ce este şi mai grav: „am sunat pur şi simplu să văd ce faci”. Mori, dar nu suna. Pe urmă vei regreta atît de mult aceste sunete, de-ţi va veni să-ţi rupi părul din cap de ciudă. Merită oare nervii?

Evită pe cît se poate locurile, unde ştii că poate apărea el. Parcă „neprevăzut”. Nici măcar chitită şi aranjată superşic. Nu-ţi trebuie ţie acum nici un fel de demonstraţie. Cu timpul, cînd se vor linişti valurile de emoţii, cînd îţi vei recăpăta calmul şi prezenţa de spirit, şi cînd chiar pe bune va fi din întîmplare. Dar pînă atunci…gîndeşte-te că ar putea să nu fie singur, cu alta de pildă. La toată tragedia care s-a întîmplat îţi mai trebuie oare încă o mică moarte?

Lasă baltă interpretările. Chiar nu mai contează dacă are ochi trişti în fotografiile postate în reţelele de socializare (poate e mahmur după o beţie, dar nu în urma regretelor). Dacă a plecat în alt oraş sau ţară, poate a făcut-o doar ca să nu te mai vadă niciodată, şi mai puţin ca să-şi lingă rănile la depărtare. Şi dacă s-a însurat, poate e pentru că într-adevăr v-aţi despărţit din cauza că a îndrăgit pe altcineva, dar nu ca să-ţi facă ţie inimă rea.

Şi, bineînţeles, în timpul procesului de cicatrizare renunţaţi la reţele de socializare. Mai multe plimbări, ieşiri cu prieteni, colegi sau oameni apropiaţi. Ocupaţi-vă la maxim timpul liber: cărţi, serviciu, dacă sînt, atunci mai multă atenţie copiilor, o curăţenie generală sau o reparaţie în casă, nişte cursuri, orice numai nu bocete şi jale, mai ales în spaţiul virtual. Zău că nu face să vă exteriorizaţi toată drama personală. Aceasta va trece, dar undeva, la cineva se va depozita anume acest moment cînd aţi dat dovadă de slăbiciune. Şi, desigur, fără statusuri în Facebook de tipul: „Mintea lasă, iar inima ţine”; „Dragostea e ca o ceaşcă de cafea – te poate încălzi, dar te poate şi frige”; „Trebuie să poţi închide o carte plictisitoare, să pleci de la un film prost şi să te desparţi de oameni care nu te preţuiesc”. Şi în mod special - nu scrieţi aiureli de felul – „Cînd pleci, lasă-mă sub ploaie ca să nu plîng singură”!

P.S. Desigur că în orice caz poate fi vorba de încă o şansă. Numai că „încă o şansă” este ceva care se alimentează din ambele părţi, care se conştientizează la rece de cei doi participanţi, mai întîi la frumosul eveniment de cuplare, iar apoi la mizeria divorţului. „Încă o şansă” este fenomenul care e aproape ca la Shakespeare – „a fi sau a nu fi”. Pînă la urmă „încă o şansă” trebuie să fie dorită, să fie obţinută cu demnitate, asemuindu-se cu a doua lună de miere. Pentru că dacă la încă o şansă se ajunge cu preţul unei demnităţi trecute prin noroiul ruşinii şi unei totale lipse de respect pentru sine, atunci este vorba de încă o greblă în frunte şi nu de o nouă încercare.

Lilia GRUBÎI