Cu mișelia fenomenului „altădată” ne ciocnim de obicei în magazin. În faţa vreunui lucru pe care intenţionăm să-l cumpărăm. Un suvenir plăcut, o haină demult rîvnită, un cadou pentru cineva care ştim că l-ar supraaprecia, ceva sezonier şi modern care încă şi ni se potriveşte de minune. Perfect, dar nu arde, las-că altădată. Ori este de mers pînă la magazinul cu pricina şi nu-i timp, ori este vorba de o banală lene pentru toate aceste operaţiuni. Sau, ce se întîmplă de fapt de cele mai dese ori, ne zgîrcim. E bun, frumos, potrivit, dar dacă se poate de mai răbdat „fără”, atunci de ce nu? Eu, nişte vreme în urmă, am văzut undeva o chestie, care ştiu că ar fi făcut-o fericită pe o prietenă, însă pînă la ziua ei de naştere mai era timp, la fel şi pînă la Crăciun, de aceea am zis că las pe urmă, altădată. Zilele au zburat ca nebunele, iar altădată, la momentul X, obiectul respectiv nu l-am mai găsit. Şi am fost nevoită să iau în loc ceva „de serviciu”, conform cazului, dar fără acel mesaj de bucurie care ar fi tras mult mai mult la cîntarul emoţional. De fiecare dată, în asemenea situaţii, fac crize nervoase şi mă întreb: De ce?! Numai că drept răspuns universul îţi răspunde – ai avut şansa, dar ai ratat-o, cine ţi-e vinovat?

Cu valorile spirituale situaţia e şi mai complicată decît cu cele materiale. Ţin minte toate evenimentele, la care nu am participat pentru că „las c-o să mai fie”. Toate locurile, unde n-am plecat, pentru că mereu se găsea ceva mai important. Toate relaţiile, nu neapărat amoroase – amicale, profesionale, de rudenie etc. cărora nu le-am dat sorţi de izbîndă, deşi au meritat, pentru că păreau într-atîta de nesemnificative că au rămas pe altădată, unde s-au şi stins cu succes.

„Altădată” întotdeauna găseşte o cauză plauzibilă, o scuză aici şi acum, ca ceva să nu se întîmple, să nu se realizeze, să nu se dezvolte şi să nu crească. E nevoie de mare act de curaj, de o mare hotărîre, ca să laşi totul baltă şi să faci o faptă, care ar putea deveni fapta vieţii. Numai că asemenea îndrăzneală nu o avem mereu sub mînă. Iar „farmecul lui altădată” constă în ceea că tu fapta vieţii o faci, dar nu ştiu cum în viitor – altădată.

Sau încă mai avem o teribilă frică de a nu greşi. Ne trebuie timp ca decizia finală să se coacă bine şi să nu lase loc de virgule. Din care motiv rar om nu este măcinat de regrete: dar dacă atunci, cîndva, s-ar fi întors, apropiat, uitat mai atent, s-ar fi explicat, n-ar fi tăcut, ar fi dat, ar fi acceptat – cîte şi mai cîte feluri de „dacă” are fiecare dintre noi în bagajul destinului. Care poate de multe ori ar fi fost altfel, dacă odată era luată altă decizie.

Mereu se pare că în acel miraculos „altădată” va fi la fel, poate chiar mai bine. Preţurile vor cădea, va nimeri unul sau una la fel de bună şi frumoasă, poate chiar mai perfectă, se vor găsi timpul şi banii pentru a pleca în excursia dorită din copilărie sau se vor identifica alte lucruri care de foarte mult timp nu dau pace sufletului.

Şansele întotdeauna vin la timpul nepotrivit. Şi mereu se pare că dacă ţi-au ieşit în cale o dată, au să mai apară. Altădată.

Păi, iată: Nu. Nu vor mai fi. Preţurile doar vor creşte, cel sau cea care ne făceau fiori se vor căsători – nu numai că altădată, dar şi cu altcineva. Iar medicul doar o să vă privească cu amărăciune cînd o să vă spună că aţi scăpat o boală serioasă, doar pentru că nu v-aţi adresat mai înainte, cînd situaţia se putea lesne lămuri cu o mică intervenţie chirurgicală sau un tratament banal. Dar aţi lăsat pe altădată. Nu există alte şanse şi nu există altădată.

De aceea mai bine să le faci pe toate atunci cînd ai vrut şi ai simţit nevoia. Chiar dacă s-ar putea să greşeşti, numai că asta şi este viaţa. Şi trebuie trăită pentru că de alta nu ştim dacă există. Şi e mai bine să regreţi că ai făcut ceva, decît să-ţi pară rău că ai trecut pe alături. Sau ai lăsat pe altădată, care poate să nu mai fie niciodată.

Lilia GRUBÎI