R. MOLDOVA A REAFIRMAT ÎN CADRUL ONU SOLIDARITATEA CU POPORUL UCRAINEAN
Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a participat la cea de-a 11-a sesiune specială de urgență a Adunării Generale ONU asupra Ucrainei, care și-a reluat lucrările la New York pentru a supune dezbaterilor și a adopta proiectul de rezoluție, co-autorat de Moldova şi intitulat „Principiile Cartei ONU ce stau la baza unei păci comprehensive, juste și de durată în Ucraina.”
În discursul său, oficialul s-a referit la faptul că războiul injust și neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei a pus sub semnul amenințării nu numai integritatea și suveranitatea Ucrainei, dar și a destabilizat securitatea europeană, subminînd ordinea juridică internațională prin încălcarea flagrantă și continuă a Cartei ONU și a principiilor dreptului internațional și umanitar.
A fost exprimată admirația pentru curajul și reziliența ucrainenilor în lupta pentru libertate, justiție și supraviețuire și a fost transmis un mesaj de solidaritate cu familiile victimelor.
Secretarul de stat a reiterat angajamentul internațional al țării noastre de a asigura protecție refugiaților ucraineni, inclusiv prin activarea de către Guvernul Republicii Moldova a mecanismul de protecție temporară. De asemenea, a exprimat deschiderea Republicii Moldova de a continua oferirea sprijinului umanitar Ucrainei și facilitarea tranzitului de bunuri.
Oficialul a vorbit despre obligația - inclusiv morală - a comunității internaționale de a continua sprijinul pentru Ucraina și focusarea asupra necesității de a trage la răspundere agresorul pentru toate atrocitățile comise.
Diplomatul moldovean a menționat că Ucraina și întreaga comunitate internațională au nevoie de o modalitate sustenabilă de ieșire din acest război și a opinat că formula păcii propusă de către președintele Volodimir Zelensky este o inițiativă cuprinzătoare, ce are toate ingredientele necesare pentru instituirea unei păci durabile în Ucraina.
Diplomatul a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a pledat pentru încetarea imediată a războiului de agresiune și retragerea de către Rusia a forțelor militare de pe teritoriul Ucrainei.
Sursa: mfa.gov.md