Poporul moldovenesc – singurul popor divizat în spațiul european (III)

Acest pas trebuie să-l facă acei ce se conștientizează drept purtători ai adevărului istoric despre restabilirea dreptății în privința Moldovei, care fără îndoială a meritat unirea și continuarea căii istorice într-o singură comunitate politică, culturală și socială, sau într-o formă sau alta de statalitate. Nici un popor nu se poate păstra fără memorie istorică, fără protecție spirituală. Această protecție întotdeauna a fost asigurată de lideri spirituali, de eroii modești ai eforturilor cotidiene pentru unirea purtătorilor ideii unirii de pe ambele maluri ale Prutului. Nici un popor în istoria omenirii nu s-a păstrat ca o comunitate în dezvoltare fără a crea un complex unic al moștenirii istorice, care oferă repere și formează principiile autodeterminării.

Virajele bruște și provocările care au căzut pe capul Moldovei pe parcursul întregii sale istorii, cu precădere în secolul XX, s-ar părea că ar fi trebuit să creeze un astfel de fundament de protecție existențială a valorilor național-istorice. Însă ceea ce observăm în zilele noastre demonstrează faptul că acest fundament a fost aruncat în aer din interior de către acei care în condiții obișnuite ar trebui să asigure păstrarea și consolidarea rădăcinilor istorice ale neamului. Anume reprezentanții muncii intelectuale în RSSM, iar apoi în Republica Moldova din diferite motive au devenit acea forță care pe parcursul tuturor anilor de independență a Republicii Moldova asigurau procesul de autoidentificare negativă, care se exprima în dezicerea de naționalitatea moldovenească în favoarea celei românești. 

Astăzi acest fapt influențează obiectiv distrugerea statalității moldovenești și a Republicii Moldova ca subiect al dreptului internațional. Din acest motiv este foarte important de a-i uni pe acei care pe ambele maluri le Prutului și ale Nistrului vor spune răspicat și deschis: ”Sunt moldovean și prețuiesc acest lucru!”

Evenimentele istorice, mai ales cele legate de vicisitudini, războaie și recroirea frontierelor lasă urme adînci în memoria popoarelor. Asemenea evenimente în istoria poporului moldovenesc și a pământului pe care a fost restabilită statalitatea moldovenească, au fost cu vîrf și îndesat. Istoria scotea în prim-plan personalități foarte diferite. Mulți dintre acestea nu reprezentau deloc valorile creștine. Însă este oare acesta un motiv pentru a-i uita pe ei și contribuția lor în dezvoltarea țării care, obiectiv vorbind, a avut loc?  Este important ca în procesul formării concepției istorice să fie abordată memoria trecutului cu respect, fără speculații și interpretări negative.

Din păcate, la noi s-a întâmplat altfel. În istoria oficială a Republicii Moldova, inclusă lesne în așa-zisa ”Istorie a românilor”, este legiferată noțiunea de ”străin”, cu care sunt marcate toate personalitățile politice și publice, care într-un fel sau altul optează pentru Statul Moldovenesc independent. Cu același zel sunt etichetați ca ”străini” și ponegriți în istoriografia oficială acei care au construit, au apărat și au dezvoltat statalitatea moldovenească în cadrul proiectului transcontinental – URSS, acei care în componența armatei sovietice au zdrobit fascismul hitlerist.  În conștiința poporului noțiunea de ”străin” tot timpul a fost interpretată ca ”periculos” sau ”dușman”.

Pentru moldoveni și memoria lor colectivă a fost important să analizeze minuțios și obiectiv, ce urme au lăsat acele popoare cu care pe parcursul secolelor au fost nevoiți să coexiste. Ce a oferit istoria pentru poporul moldovenesc din contactele strânse cu turcii, rușii, românii?  Anume aceste popoare au lăsat cele mai adînci urme în mentalitatea poporului moldovenesc.

Nu este un secret că timp de mai multe secole influența turcească asupra politicii domnitorilor Moldovei era dominantă. Apoi a venit dominația rusă. Astăzi domină influența României, Uniunii Europene și a SUA. Este caracteristic faptul că interpretările istoriei Moldovei și a poporului ei, propuse de ”curatori”, adică de comisarii europeni, coincid cu presupusele valori globale, al căror generator principal este peste ocean. Tot acolo sunt  elaborate ”vectorul valorilor”, dar și criteriile de definire a ”prietenilor” și ”dușmanilor”.

În general, poporului moldovenesc, care de veacuri muncea din greu la pămînt, îi sunt caracteristice și toleranța, și adaptarea la conviețuirea cu alte grupuri etnice. Însă, se pare că nu tot poporul e atît de tolerant. Anumiți reprezentanți ai etniei moldovenești, ocupați în sfera  nematerială – mediul cultural și scriitoricesc, medici și învățători - începînd cu anii 90 ai secolului XX, au promovat mesaje despre inferioritatea moldovenească, ceea ce a generat procesul de formare a complexului de inferioritate a propriei istorii și culturi în raport cu alta (asemănătoare, dar diferită) – cultura română și ca urmare – dezicerea de propria identitate.

Cu treizeci de ani în urmă, în Uniunea Sovietică, cuprinsă de febra restructurării, au demarat discuții publice privind rezultatele căii parcurse de această enormă țară. Tonalitatea acestor discuții a fost dată de reprezentanții intelectualității. Acea intelectualitate ”creatoare”, care îi datora puterii sovietice toată bunăstarea – apartamente, onorarii, tiraje și case de odihnă. De menționat că acești ”creatori” au atacat agresiv bazele ordinii socialiste, invocînd drame, tragedii și eșecuri, care au fost suficiente în istoria URSS. Ce a fost a fost! Însă la fel se poate afirma că tragedii și eșecuri au avut  loc în istoria tuturor țărilor mari, ale căror popoare ba se aflau pe valul istoriei, ba cădeau în abisul incertitudinii.

În republicile sovietice tonalitatea discuțiilor o dădeau ori disidenții antisovietici, ori cei care într-un fel sau altul au fost ignorați de putere sau au avut de la aceasta anumite daune morale. Este evident faptul că presiunea ideologică pe acest strat subțire al intelectualității moldovenești din RSSM, apărut din mediul țărănesc al satului moldovenesc în anii 60 și 70 al secolului XX, a fost foarte mare. Acestea au fost costurile parcursului istoric: războiul civil și Marele Război pentru Apărarea Patriei, ruina și tendința aparatului partinic de a soluționa toate problemele în stil militar – mobilizare și șocuri strategice pe direcțiile importante. Această presiune și dictatură au condus la un anumit fel de interpretare a evenimentelor din trecut și prezent, la o anumită perversiune, la un paradox al modului de gîndire al intelectualității de primă generație, care a simțit pe propria piele presiunea culturii și ideologiei rusești, apoi a celei sovietice. A apărut o formă devastatoare pentru fundamentul moldovenesc, o formă a protestului interior, caracterizată printr-o ciudată autoidentificare negativă. Problema este atît de natură socială, cît și de natură psihologică.

Prima generație a celor plecați din sate întotdeauna s-a afirmat activ în viața urbană. Și dacă teza ”lupta cu rusificarea” era cumva argumentată, fie și nefundamental, înclinarea spre ”românism” și dezicerea de propriile rădăcini moldovenești este mai aproape de nebunie și psihoză.  În plus, pentru ca etno-negativismul să condiționeze și renunțarea la propria identitate  este nevoie și de factori de influență externă. În condițiile anilor 90 ai secolului trecut un astfel de factor a devenit influența ideologilor din România vecină, care au ridicat steagul ”Marii uniri a tuturor românilor”. În acest mod problema psihologică a devenit una politică.

Istoria cunoaște mai multe exemple cînd elitele unei țări sufereau de complexul inferiorității față de alte culturi. De regulă, acestea sunt costurile procesului istoric de constituire a statalității. Astfel, elita rusă suferea de complexul inferiorității față de cultura franceză. A fost necesară invazia lui Napoleon pentru ca să se trateze de această boală. Intelectualitatea coreeană timp de secole tindea să vorbească limba japoneză. Mongolii și triburile nomade înrudite încercau să se afirme prin realizările culturale ale Chinei. Toate aceste exemple nu sunt nici măcar din secolul XX! Și doar în Republica Moldova, în secolul tehnologiilor informaționale și frontierelor deschise, autoidentificarea negativă este o modalitate de a atinge scopuri politice.

După cum demonstrează experiența altor țări, modalitatea sigură pentru depășirea acestui complex este integrarea în elita culturală și guvernatoare a ”străinilor” despre care am pomenit mai sus. Pentru toți cetățenii – indiferent de apartenența națională – pe principiul inteligenței și profesionalismului. Să luăm ca exemplu SUA. În elita acestei țări sunt asemenea nume ca polonezul etnic Zbigniew  Brzeziński, niponul Francis Fukuyama, emigrantul rus Vasili Leontiev, urmașul mafioților italieni  Francis Sinatra și mulți alți activiști, departe de originile anglo-saxone...

...Nici un popor nu se poate păstra fără unitate, fără renașterea și perpetuarea memoriei istorice, fără protecție spirituală existențială, care ar permite fără războaie și vărsare de sînge să reconstituie teritoriul istoric comunitar.  Apărarea poporului și unirea – nu a ”românilor” artificiali, ci a moldovenilor fundamentați istoric -, o vor asigura nu cei săraci cu duhul, complexați și speriați de schimbări, trădători ai propriilor rădăcini, ci promotorii reunirii eroice, cu toate provocările și dificultățile acestui proces – oamenii de pe ambele maluri ale Prutului și Nistrului, în sfîrșit, acei eroi și genii care provin din masele populare.

Urmează să apară personalități marcante, necomplexate, care se vor developa. Personalități care văd ziua de mîine a poporului moldovenesc de pe ambele maluri ale Prutului și ale Nistrului, cei care nu au suferit niciodată de complexul inferiorității.  ”Moldovean” și ”moldovenesc” sunt termenii care determină identitatea poporului și a statului. Statul – Republica Moldova – astăzi e grav bolnav, boala a contaminat și poporul.  Slavă Domnului, nu întregul popor! Doar o parte, și nu cea mai bună! E timpul pentru lansarea tratamentului.  E timpul de a coase la loc rupturile conștiinței de sine a poporului.   Pentru asta trebuie făcut primul pas – de citit și conștientizat cele spuse, de discutat cu oameni cu viziuni asemănătoare, și, în sfârșit, de a-i găsi pe acei care împărtășesc ideea necesității reunificării poporului Moldovei. La urma urmei, e timpul ca toți moldovenii, de pe ambele maluri ale Prutului și ale Nistrului, să conștientizeze responsabilitatea pentru popor, pentru țară, pentru Moldova! Actualul veac trebuie să devină etapa istorică de reunificare a poporului Moldovei. Noi credem – așa va fi!

Conferința Națională a Tuturor Moldovenilor Iași-Chișinău