Modelul islandez privind prezentul și viitorul tinerilor

La mijlocul anilor 90, adolescenții islandezi erau printre cei mai mari băutori și fumători din Europa. Astăzi, Islanda se află în fruntea listei țărilor europene în care se află cel mai sănătos stil de viață al adolescenților (tineri cu vîrste cuprinse între 13 și 19 ani).
Oamenii de știință islandezi au încercat să descopere procesele biochimice care provoacă dependență. Harvey Milkman, profesor american de psihologie, acum conferențiar la Universitatea din Reykjavik, a concluzionat că alegerea alcoolului sau a drogului depinde de modul în care corpul uman este obișnuit să facă față stresului.
Se pare că există multe substanțe diferite care provoacă procese biochimice în creier, de care corpul devine apoi dependent. Oamenii de știință au căutat apoi acțiuni care stimulează aceleași procese în creier.
Potrivit lui Milkman: ”S-ar putea să fii dependent de tutun, alcool, cola, băuturi energizante și anumite alimente. Am decis să oferim adolescenților ceva mai bun.
Am constatat că dansul, muzica, desenul sau sportul au provocat și procese biochimice în creier care au făcut totul posibil, dar au fost și o soluție inofensivă la stres, iar în ceea ce privește efectul emoțional, aceste acțiuni ar trebui să aibă același efect asupra adolescenților ca și stimulanții, alcoolul sau tutunul. De acolo, le-am oferit programe gratuite de masterclass în orice sport sau artă ar dori să studieze. Orele suplimentare, de trei ori pe săptămînă, au fost finanțate special de stat. Fiecare adolescent a fost rugat să participe la program timp de trei luni, dar, în cele din urmă, mulți dintre ei au urmărit aceste programe timp de mai mult de cinci ani”.
Autorităţile au fost nevoite, de asemenea, să modifice legea pentru a aborda problemele dependenței de nicotină şi alcool în rîndul adolescenților. Astfel, Islanda a interzis reclamele la țigări și băuturi alcoolice și a creat organizații speciale pentru părinți care, în colaborare cu școala, să ajute elevii în problemele lor psihologice.
Din această cauză, Islanda, în ultimii 20 de ani, a reușit să reducă numărul adolescenților
care beau regulat de la 48% la 5%, și cei care fumează de la 23% la 3%.
Oamenii de știință islandezi sugerează utilizarea unor metode similare în alte țări.
Întrebarea este să știi: cine va permite să se întîmple asta?
Aceasta va fi o pierdere uriașă pentru multinaționalele. Nu au nici un interes ca adolescenții să devină conștienți de sine și să evite calea dependenței de alcool, țigări și stimulente umane pînă la moarte. Vor utilizatori!
(Sursa: Le Monde Litteraire. Traducere: Terapia Prin Cultură)












