PROGRAM REDUS PENTRU PIETELE SI CENTRELE COMERCIALE DIN CHISINAU

Piețele din municipiul Chișinău vor activa în baza unui program redus, iar în week-end doar jumătate de zi. Conform programului redus vor activa și centrele comerciale, iar în zilele de sîmbătă și duminică acestea vor fi închise.

Piețele din municipiul Chișinău vor activa de marți și pînă vineri, de la ora 05.00 pînă la ora 16.00. În zilele de sîmbătă și duminică programul va fi de la ora 06.00 și pînă la ora 14.00. Zilele de luni vor fi zile sanitare pentru toate piețele din municipiul Chișinău, indiferent de forma de proprietate.

Centrele comerciale și unitățile comerciale specializate din cadrul acestora, care și-au reluat activitatea din 8 iunie, vor activa de luni și pînă vineri, de la ora de la 10.00 pînă la ora 16.00. Zilele de sîmbătă și duminică sînt zile libere.

Primăria capitalei menționează că măsura a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău în contextul evoluției epidemiei și a creșterii în ultimele zile a numărului de infectări cu noul coronavirus, întru prevenirea agravării situației epidemiologice.

Sursa: IPN