Primaria Christchurch si-a concediat Vrajitorul, una dintre figurile emblematice ale orasului

După mai bine de 20 de ani, Primăria din Christchurch, oraș din Noua Zeelandă, l-a concediat pe vrăjitorul oficial, pe motiv că vrea ca localitatea să se modernizeze. În vîrstă de 88 de ani, acesta încasa aproape 11.000 de dolari pe an.

„Niște birocrați care nu au nici o imaginație”, a comentat vrăjitorul decizia consilierilor locali. El spune că nu se va opri din ceea ce face.

Christchurch era probabil singurul oraș din lume care avea un vrăjitor oficial, plătit de Primărie. Printre altele, Vrăjitorul invoca ploaia în perioadele de secetă, dar principala lui menire era, de fapt, să fie o atracție a orașului.

Considerat o operă umană vie, în 2009 primise chiar medalia Serviciilor Coroanei.

Admirat de mulți, „Vrăjitorul” nu a fost ocolit nici de scandaluri, mai ales în ceea ce privește declarațiile sale privind femeile. A spus, la un moment dat, că acestea nu trebuie lovite pentru că „se învineţesc prea repede şi le vor spune şi altora ce s-a întîmplat”.

Povestea lui Ian Brackenbury Channell

Născut în Marea Britanie, Ian Brackenbury Channell s-a stabilit în Noua Zeelandă în anii ’70, unde a devenit cunoscut ca „Vrăjitorul”. De-a lungul anilor, a devenit omniprezent în oraș. În piața pavată din fața Catedralei din Christchurch, își predica teoriile despre viață, purtînd robe de vrăjitor. A devenit o figură atît de cunoscută, încît și-a cîștigat o evaluare pe TripAdvisor (patru din cinci stele). 

Bărbatul a început să facă „acte de vrăjitorie” în public, fiind o sursă de divertisment, la scurt timp după ce a ajuns în Noua Zeelandă, în 1976. Cînd Consiliul Local din Christchurch a încercat să-l oprească, publicul a protestat.

În 1982, Asociația Directorilor Galeriilor de Artă din Noua Zeelandă a declarat că Ian Brackenbury Channell a devenit o operă de artă vie, iar apoi, în 1990, premierul de la acea vreme, Mike Moore, i-a cerut să ia în considerare posibilitatea de a deveni Vrăjitorul Noii Zeelande, relatează The Guardian. „Fără îndoială, vor exista implicații în domeniul vrăjilor, binecuvîntărilor, blestemelor și al altor chestiuni supranaturale care depășesc competența unor simpli prim-miniștri”, i-a spus Mike Moore într-o scrisoare scrisă de mînă.

De atunci, Vrăjitorul a susținut spectacole în Christchurch, iar din 1998, a fost plătit cu 16.000 de dolari neo-zeelandezi (circa 11.000 de dolari americani) pe an de către Consiliul Local al orașului Christchurch. În contract, obiectul de activitate trecut era... „vrăjitoria”.

De ce a fost concediat Vrăjitorul

Acum, Consiliul Local i-a trimis o scrisoare în care i-a mulțumit pentru serviciile aduse orașului în ultimele decenii și l-a informat despre încetarea contractului. A fost o decizie dificilă, dar Vrăjitorul va fi pentru totdeauna o parte din istoria orașului, a declarat un purtător de cuvînt.

Orașul se lansează într-o nouă campanie de promovare turistică. În conceptul care-i stă la bază – bazat pe ideea de modernitate – nu și-ar mai găsi loc rolul un vrăjitor, iar 

Vrăjitorul pare să fi înțeles asta. El a declarat că municipalitatea a decis să nu-l mai plătească pentru că nu se mai potrivea cu „vibrațiile” orașului. „Se înțelege că sunt plictisitor și bătrîn, dar nu mai există nimeni altcineva ca mine în Christchurch. Nu mă plac pentru că ei sunt birocrați bătrîni și plictisitori, și toată lumea mă place pe mine, iar pe ei nu-i place nimeni”, a comentat el.

Un chip binecunoscut locuitorilor din Christchurch, prezența Vrăjitorului în ultimii ani se diminuase, iar aparițiile sale deveniseră mai rare. El spune că autoritățile sunt cele care au vrut ca el să devină mai puțin vizibil și nu au răspuns sugestiilor sale de îmbunătățire a turismului.

Vrăjitorul promite însă că își va continua aparițiile regulate la Centrul de Artă din Christchurch și va sta în continuare de vorbă cu turiștii și localnicii. Centrul găzduiește, de altfel, luna aceasta, o expoziție despre viața sa, care este susținută de Consiliul Local.

Cînd a fost întrebat dacă va blestema Consiliul pentru decizia sa, Vrăjitorul a spus că preferă să dea binecuvîntări. „Dau copiilor vise fericite, dau sănătate generală, iar pe birocrați vreau să-i fac să devină mai umani”, a spus Vrăjitorul scos la pensie.