PRIM-MINISTRUL CHICU A EVALUAT SITUATIA ASIGURARII INSTITUTIILOR MEDICALE PUBLICE CU MEDICAMENTE

Ion Chicu, asistat de dna. ministru Dumbrăveanu, a examinat subiectul asigurării instituțiilor medicale cu medicamente și dispozitive medicale.

În cadrul ședinței au fost constatate un șir de probleme de aprovizionare, ce se repetă anual, precum aplicarea eronată a cadrului legal – normativ și comunicarea defectuoasă. Acestea și alte disfuncții generează la începutul fiecărui an un deficit de asigurare cu medicamente a instituțiilor medicale. Mecanismul s-a dovedit a fi nefuncțional și ineficient.

Premierul, examinînd problemele anunțate, a decis să fie revizuite competențele Centrului pentru Achiziții Publice în Sănătate și modificarea cadrului normativ, astfel încît instituțiile medicale să poată realiza achiziții stringente de valoare mică.

Participanții la ședință au abordat aspecte importante referitoare la sustenabilitatea financiară a sistemului de sănătate național. CNAM a informat că soldul FAOAM constituie cca 400 mil. lei și rețineri de finanțare a instituțiilor nu sînt, toate plățile în avans prevăzute de legislație au fost achitate.

În cadrul ședinței a fost discutată utilitatea elaborării unui mecanism de evaluare a capacității agenților economici contractați de a-și îndeplini angajamentele asumate, respectînd termenii și calitatea produselor.

Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului RM