PREVIZIUNI ASTRALE PENTRU ANUL 2015
Berbec
2015 promite Berbecilor noutăţi şi satisfacţii, atît în plan intim, cît şi profesional. Este un an străbătut de un curent de entuziasm, mai pregnant pînă în august.
Este un an marcat de pasiuni şi emoţii intense, ce pot să rodească inclusiv în plan creativ şi îţi conferă o mare expresivitate şi darul de a-ţi promova excelent talentele, produsele, imaginea.
Anul 2015 are o amprentă socială puternică, fiindcă toate cele trei cicluri ale retrogradării lui Mercur se produc în case sociale ale Berbecului. Mercur se va afla între 5 ianuarie şi 13 martie 2015 în casa relaţiilor de grup (prieteni, cluburi, asociaţii, fundaţii şi colectivităţi diverse, care reunesc oameni cu idealuri sau interese comune); între 1 mai şi 8 iulie 2015 în casa intelectului, a drumurilor, a comunicării, a fraţilor şi surorilor; între 27 august şi 2 noiembrie 2015 în casa relaţiilor Berbecului (cuplu, colaborări, asocieri dar şi duşmani, rivali, concurenţă).
Mercur insistă asupra acestor domenii, doreşte să revină asupra unor aspecte, să le analizeze, să le lămurească, iar uneori o face prin intermediul unor evenimente care le scot în evidenţă punctele sensibile sau prin intermediul unor probleme pe care ţi le dă spre rezolvare.
De reţinut că deciziile cele mai pertinente referitoare la situaţiile vizate se iau către finele intervalelor sau imediat după ce acestea se încheie.
2015 semnează şi începutul unui proces lent de evaluare şi organizare a conceptelor şi a scărilor de valori ale Berbecilor, care se va încheia abia în 2018.
Taur
Pentru Tauri, anul 2015 se arată promiţător în ceea ce priveşte dragostea, căminul şi proprietăţile.
Prima parte a anului, pînă în august 2015, avantajează în mod deosebit casa şi familia Taurilor. Se poate să te muţi într-o locuinţă mai mare, să construieşti, să renovezi, să redecorezi, să închiriezi profitabil etc.
În 2015 sînt de aşteptat investiţii imobiliare, achiziţii de bunuri de folosinţă îndelungată şi chiar de bunuri de patrimoniu.
Taurii se bucură de sprijinul părinţilor şi al clanului, familia prosperă, în casă domneşte o atmosferă de siguranţă şi optimism. Se poate pune problema naşterii unui copil sau, dacă ai deja copii, aceştia pot fi un motiv de mîndrie şi mulţumire.
Relaţiile Taurilor încep să se relaxeze încă din preajma Crăciunului 2014, după circa doi ani în care se poate să fi fost mai reci, mai încordate sau supuse anumitor presiuni exterioare. Ameliorarea vizează atît relaţiile de cuplu ale Taurilor, cît şi relaţiile de muncă, de afaceri sau de prietenie.
Totuşi, unele probleme mai pot reveni în atenţie în iunie-septembrie 2015, pentru a fi definitiv soluţionate sau clarificate.
Pe 11 august 2015, Jupiter intră în casa iubirii Taurului, făgăduindu-ţi douăsprezece luni incitante, pasionale, bogate în plan emoţional şi erotic.
În carieră, în 2015 s-ar putea să apară necesitatea de a lua unele decizii, dar va trebui să o faci cu răbdare şi grijă.
Sănătatea Taurului trebuie monitorizată: atenţie în martie-aprilie şi în septembrie-decembrie 2015 (chiar dacă începînd din august pari să dispui de mai multă energie).
Gemeni
Relaţiile şi cunoaşterea sînt pentru Gemeni plăcile turnante ale anului 2015.
Prima parte a anului favorizează apariţia unor personaje noi în viaţa ta, care-ţi pot deveni prieteni, colaboratori, suporteri, sfătuitori sau chiar parteneri de cuplu. Dar nu oricine e binevenit. Ai criterii de selecţie exigente, te apropii doar de oameni inteligenţi (nu este o noutate, dar tendinţa se accentuează), vioi şi originali (nici asta nu este o noutate), dar musai serioşi (asta este o noutate!).
Saturn rămîne în casa relaţiilor Gemenilor între decembrie 2014 şi decembrie 2017 (cu o mică pauză între iunie şi septembrie 2015). Iar Saturn nu agreează frivolitatea. Prin urmare, se poate să te îndepărtezi de cunoscuţii care nu au suficientă profunzime. Relaţiile de cuplu ale Gemenilor vor trece şi ele printr-un proces de analiză complexă.
Fereşte-te de litigii şi procese, fiindcă deznodămîntul dorit este greu de obţinut!
Viaţa sociala a Gemenilor rămîne animată în 2015, mai ales în prima parte a anului, dar socializarea se coagulează în jurul unor motivaţii mature, temeinice, importante. Este posibil să te implici chiar într-o activitate colectivă energică şi bine structurată (poate în sînul unei organizaţii).
Succesul profesional al Gemenilor în 2015 are de-a face cu preocupările intelectuale, informaţia, comunicarea, scrisul, oratoria, îndemînarea, drumurile şi comerţul. Apar oameni şi evenimente care îţi deschid noi porţi către cunoaştere.
Şi o veste bună: în 2015 sănătatea Gemenilor se îmbunătăţeşte.
Rac
Cele mai reprezentative evenimente ale anului 2015 pentru Raci vizează cariera.
Adierea de înnoire care se simte de cîţiva ani încoace, prinde putere în 2015 şi se transformă într-un vînt suficient de puternic pentru a împinge "corabia" Racilor înainte, spre noi tărîmuri ce aşteaptă să fie explorate.
Trigonul Saturn-Uranus te susţine profesional pînă în decembrie 2017 şi doreşte să construieşti ceva nou bazat pe experienţa trecutului sau clădit pe fundaţii deja existente.
Ascensiunea Racului în 2015 este certă, dar se face cu efort şi seriozitate. Responsabilităţile sînt multe şi complexe. Lucrurile se leagă mult mai bine în prima parte a anului 2015, care este şi cea mai bănoasă.
Veşti bune şi pentru viaţa sentimentală a Racilor în 2015: Saturn părăseşte casa dragostei Racului. Astfel, dispar o parte dintre blocaje, restricţii, inhibiţii, ghinioane.
Viaţa Racilor devine mai veselă, se ivesc mai multe ocazii de distracţie, timpul liber este petrecut în mod mai plăcut. Ai o dispoziţie mai optimistă, inclinată spre comunicare şi socializare, mai ales în partea a doua a anului.
O veste nu tocmai bună este că Saturn intră în casa bolilor Racului, unde va sta 3 ani (cu o mică pauză între iunie şi septembrie 2015). Rezistenţa organismului scade şi pot apărea diverse afecţiuni, unele către care ai deja o predispoziţie înnăscută, iar altele tipic saturniene, care vizează oasele, articulaţiile, pielea, parul, unghiile. Va trebui să fii atent şi prudent, fiindcă bolile netratate tind să se cronicizeze.
Leu
Marele aliat al Leilor în 2015 este Jupiter.
Jupiter - supranumit şi Marele Benefic - se află în Leu pînă pe 11 august 2015 şi este considerat ca fiind aducător de noroc, optimism şi expansiune.
Cu Jupiter alături, ai un moral foarte ridicat şi nimic nu ţi se pare prea greu de înfăptuit. Vezi latura pozitivă a lucrurilor, ai un simţ al umorului dezvoltat, eşti deschis(a) către oameni şi idei noi, iar natura ta sinceră şi generoasă este mai bine pusă în evidenţă.
În 2015 călătoreşti mai mult, mai departe sau către destinaţii mai exotice decît de obicei. Se poate să vii în contact cu străini, cu firme multinaţionale sau să stabileşti relaţii la distanţă.
Jupiter favorizează cunoaşterea la nivel superior, aşa că-i poate îndrepta pe Lei către activităţi educative, ştiinţifice, editoriale, culturale sau spirituale, cu atît mai mult cu cît Jupiter formează un frumos trigon cu Uranus, care este situat în casa mentalului superior, al conceptelor şi al gîndirii abstracte.
În prima jumătate a anului 2015, Jupiter face un trigon şi cu Saturn. Este un aspect constructiv, cu mari virtuţi administrative şi organizatorice, care îi susţine pe Lei în îndeplinirea dorinţelor şi a proiectelor, le aduce echilibru şi stabilitate.
Trigonul Jupiter-Saturn este favorabil Leilor inclusiv în plan relaţional, atît în ceea ce priveşte parteneriatele de lucru, cît şi în privinţa dragostei sau a căsniciei.
Copiii sînt un subiect important pentru Lei in 2015.
Fecioară
În 2015 Saturn tranzitează casa a patra solară a Fecioarei.
În prima parte a anului, bine asistat de Jupiter şi Uranus, Saturn poate să pună umărul la consolidarea patrimoniului Fecioarelor, la construirea, achiziţionarea sau amenajarea locuinţei, eventual la intrarea în posesia unei moşteniri.
Această poziţie a lui Saturn aduce însă Fecioarelor şi unele responsabilităţi suplimentare, îngrijorări sau dificultăţi legate de părinţi sau cămin. În casă domneşte o anumită austeritate sau o atmosferă de retragere ori însingurare.
Atmosfera generală se înveseleşte însă începînd din august 2015, cînd Jupiter intră în zodia Fecioarei. Jupiter va rămîne în Fecioară in intervalul 11 august 2015 - 9 septembrie 2016. Cu Jupiter alături, vezi viaţa în roz şi nimic nu-ţi lipseşte - ba dimpotrivă, norocul îţi dă mai mult decît de obicei.
Îţi merge bine cu dragostea, profesia şi banii. Ceea ce altădată ţi se părea imposibil, în 2015 devine mult mai simplu de realizat. Te eliberezi de îngrădiri şi temeri, vezi lucrurile îndrăzneţ şi amplu.
Ţi se trezeşte pofta să voiajezi, să-ţi lărgeşti orizontul, să-ţi extinzi cunoaşterea. Este o perioadă favorabilă iniţiativelor importante.
Sînt, însă, şi unele lucruri cu care Jupiter nu face casă bună: kilogramele suplimentare, afecţiunile hepatice şi maladiile de tip "hiper" (hipertensiune, hipercolesterolemie, hiperglicemie s.a.). Aşadar, dacă ai vreo predispoziţie de acest fel, se cuvine sa iei masuri.
Balanţă
2015 vine ca o vacanţă mult aşteptată după furtunosul 2014, care pe multe Balanţe le-a pus la grea încercare.
Dacă anul trecut Saturn şi Jupiter ţi-au fost fie indiferenţi, fie inamici, în acest an te susţin amîndoi, ceea ce e mare lucru.
În 2015 relaţiile sînt cap de afiş pentru Balanţe - relaţiile de toate genurile, de la cele amoroase sau maritale, pînă la cele de amiciţie sau colaborare.
Uranus continuă să ocupe casa relaţiilor Balanţei (2011-2018), promovîndu-şi aspiraţiile de înnoire, libertate, modernitate şi originalitate. Uranus agreează uniunile bazate pe complicitate şi respectarea reciprocă a independenţei. Non-conformismul, interesele exotice şi noutatea sînt pete de culoare care dau bine în orice conexiune de suflet sau de afaceri.
Admirabil secondat de Jupiter şi Saturn, în 2015 Uranus îţi pregăteşte surprize plăcute.
Jupiter îşi emite influenţele din norocoasa casă a unsprezecea a Balanţei, favorizînd prietenia, activităţile de grup sau de reţea, implicarea în acţiuni sociale sau în organizaţii, participarea la evenimente care reunesc persoane cu interese sau pasiuni comune.
În 21015, Jupiter în casa a unsprezecea promite Balanţelor multă socializare, multe distracţii.
În fine, pe tot parcursul anului 2015 (de fapt, între decembrie 2014 şi decembrie 2017) Saturn se află în casa a treia a Balanţei, poziţie bună pentru puterea de judecată şi capacitatea de concentrare, pentru gîndire metodică şi obiectivă, pentru analiză, studiu, aprofundare, elaborare de strategii.
2015 este un an bun pentru cunoaştere şi relaţionare. Deschide-te către nou şi neprevăzut, comunică şi împărtăşeşte!
Scorpion
Poţi să răsufli uşurat(ă): în 2015 scapi din chingile în care te-a ţinut Saturn începînd din toamna lui 2012.
Odată cu plecarea lui Saturn din Scorpion (în luna decembrie a anului precedent) simţi un fel de eliberare, îţi creşte moralul, ai mai multă energie fizică, viaţa ţi se pare mai frumoasă, iar intenţiile tale găsesc mai uşor drumul către împlinire.
2015 este un an excelent pentru cariera Scorpionilor: Jupiter se află în casa succesului şi a prestigiului Scorpionului pînă în august. Este o poziţie generatoare de şansă şi oportunităţi, care conduce la avansare, expansiune, onoruri şi succes.
Plecat din Scorpion, Saturn intră în casa banilor Scorpionului, în care va sta pînă în decembrie 2017. Este o poziţie în principiu constrîngătoare, dar, graţie configurării pozitive, în 2015 ar putea să fie foarte profitabilă: Saturn este un bun planificator şi organizator, calităţi care, aplicate în finanţe, pot aduce o creştere a veniturilor şi o consolidare a averii personale.
În altă ordine de idei, în 2015 sănătatea Scorpionilor se îmbunătăţeşte. Poţi găsi soluţii neaşteptate dacă ai anumite afecţiuni şi poţi să faci schimbări benefice în stilul de viaţă, dacă îţi doreşti acest lucru. Şi te relaxezi psihic (atît cît se poate relaxa un Scorpion).
Se mai destinde şi atmosfera din cămin, iar copiii, dacă ai, îţi oferă motive de satisfacţie şi mîndrie. Doar relaţiile sînt un pic mai trepidante.
Săgetător
Instalarea lui Saturn în Săgetător este, neîndoielnic, cel mai important eveniment al anului 2015 pentru Săgetători.
Numit şi "Marele Malefic", Saturn poate să aducă pesimism, neîncredere, inhibiţie, însingurare, scăderea rezistenţei fizice, limitarea gradelor de libertate, boală, obstacole, întîrzieri. Prin urmare, cei trei ani cît Saturn va sta în Săgetător (decembrie 2014 - decembrie 2017) pot fi marcaţi de frustrări şi restricţii.
Dar Saturn are şi o foarte preţioasă latură constructivă, asociată cu înţelepciunea, profunzimea, seriozitatea, perfecţionismul, trăinicia, prudenţa şi răbdarea. Cu Saturn alături, poţi să clădeşti lucruri solide, să atingi un grad mai înalt de maturitate şi înţelepciune, să-ţi înţelegi mai bine nevoile autentice, să-ţi organizezi şi să-ţi ancorezi mai bine viaţa.
Din fericire, în 2015 Saturn se bucură de susţinere din partea lui Uranus şi, pînă în august, şi din partea lui Jupiter, aşa că va tinde să-şi manifeste mai ales calităţile.
2015 este un an bun pentru cariera Săgetătorului: triunghiul Jupiter-Saturn-Uranus te face de neînvins în lupta pentru atingerea obiectivelor.
Prima parte a anului 2015 este favorabilă mai ales studiilor, contactelor cu mediile culturale, universitare, editoriale sau legislative, călătoriilor şi relaţiilor cu cei de departe. Partea a doua a anului se centrează pe succes, recunoaştere, avansare, dezvoltare.
Sentimental, există mult avînt şi poţi trăi experienţe unice. Dar vor exista şi subiecte asupra cărora trebuie să meditezi.
Capricorn
2015 este pentru Capricorni un an mai liniştit decît precedentul. Tocmai bun să-ţi pui gîndurile în ordine, să pregăteşti terenul şi să sădeşti seminţele succesului ce va veni peste un an-doi. Dar asta nu înseamnă ca 2015 este un an lipsit de forţă sau de acţiune.
Aflat în Capricorn de ceva vreme, Pluto continuă să-ţi insufle ambiţii şi exigente şi te îndeamnă să te concentrezi cu multă atenţie asupra lucrurilor pe care le întreprinzi. Emoţiile rămîn intense, iar atitudinea tinde să fie oarecum radicală.
Careul dintre Pluto şi Uranus încă le mai poate aduce Capricornilor unele busculări, cel mai probabil legate de casă, familie, proprietăţi sau generate de adînca nevoie de transformare, care îşi croieşte greu drumul către suprafaţă printre temerile de nou şi schimbare. Dar nu va mai trebui să faci faţă unui stres de amploarea celui din 2014.
2015 este pentru Capricorn un an de evoluţie, în care trebuie să te mobilizezi pentru a schimba ceea ce trebuie schimbat în viaţa ta şi să te deschizi către noi posibilităţi.
Prima parte a anului, pînă în august 2015, este generoasă cu Capricornii sub aspect financiar: cîştigurile cresc, e rost de investiţii profitabile, avantaje şi beneficii.
A doua jumătate a lui 2015 te favorizează la un mod mai general şi-ţi deschide orizonturi largi, atît fizic, cît şi cultural sau spiritual.
Vărsător
Saturn părăseşte casa carierei Vărsătorului, semnalînd încheierea unei lungi etape (de peste doi ani) încărcate de responsabilităţi, limitative şi adesea frustrante, dar care, pentru Vărsătorii hotărîţi să facă treabă, trebuie să fi adus o consolidare a poziţiei şi obţinerea unor rezultate cu efect pe termen lung.
Scapă de influenţele saturniene, cariera Vărsătorului se relaxează. Vor mai fi unele lucruri de pus la punct în vară (iunie-august 2015), cînd Saturn revine în zonă, dar ce-a fost greu a trecut.
Pentru următorii trei ani, Saturn îşi îndreaptă interesul către colectivitate, prietenie, acţiuni de grup, interese organizaţionale, activism social şi poate chiar politic. În această zonă, Saturn îţi "serveşte" în 2015 o piatră de încercare, o lecţie de învăţat, dar te poate răsplăti cu realizări durabile.
Veştile frumoase pentru Vărsători vin în 2015 dinspre Jupiter, care în prima parte a anului favorizează dragostea şi mariajul, iar în extenso, relaţiile, inclusiv de colaborare sau de afaceri. Este o perioadă bună pentru viaţa intimă a Vărsătorilor, dar şi pentru lărgirea cercului de cunoştinţe, pentru legarea de noi amiciţii sau încheierea de noi contracte.
În partea a doua a anului 2015 Jupiter este prielnic chestiunilor băneşti: aduce Vărsătorilor avantaje prin terţi, contacte bune cu mediile financiare, cadouri etc. Fereşte-te, însă, de escroci şi de situaţii confuze, ilegale sau imorale!
2015 mai este excelent pentru informare, învăţare, creativitate intelectuală, comunicare.
Peşti
2015 este un an important pentru viaţa profesionala a Peştilor.
Trigonul pe care îl face Saturn, aflat în casa carierei Peştilor, cu Uranus, aflat în casa banilor Peştilor, este excelent pentru structurare, organizare, concretizare. Trigonul Saturn-Uranus îţi accentuează determinarea şi-ţi dă multă forţă în lupta pentru atingerea telurilor.
Finanţele Peştilor se stabilizează în 2015, după o perioadă destul de haotică.
Pe de altă parte, Jupiter se va afla în casa muncii Peştilor pînă în august 2015, ceea ce te face să lucrezi cu spor şi cu tragere de inimă, aduce ocazii favorabile dezvoltării profesionale şi o răsplată generoasă a eforturilor.
Tot anul 2015 este productiv, dar marele triunghi care se formează între Jupiter, Saturn şi Uranus şi care acoperă sectoarele vocaţionale ale Peştilor, promite succes în carieră şi cîştiguri financiare consistente mai ales pentru prima jumătate a anului.
Pînă în august 2015, sănătatea şi igiena de viaţă a Peştilor sînt şi ele în atenţie, iar schimbările pozitive sînt favorizate. Poţi găsi acum soluţii eficiente (şi chiar şi banii necesari) pentru rezolvarea unor probleme medicale, dar şi pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice, ba chiar şi a aspectului, dacă doreşti.
Va trebui însă să ai mai multă grijă, dacă suferi cumva de o afecţiune de tipul "hiper" (hipertensiune, colesterol, glicemie sau calcemie mărite s.a.).
Partea a doua a anului 2015 aduce Peştilor veşti îmbucurătoare pentru dragoste, căsnicie şi parteneriate diverse.
Sursa: www.eastrolog.ro