PRESEDINTELE R. MOLDOVA SI PRIMA DOAMNA A TARII AU INMINAT CHEILE DE LA O CASA FAMILIEI IPATI DIN SATUL BACCEALIA

În cadrul vizitei de lucru în raionul Căușeni, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, a oferit familiei Ipati din satul Baccealia cheile de la casa în care ei au locuit, pînă în prezent, cu chirie.

Elena și Ion Ipati educă cu multă dragoste trei copii, fiind în așteptarea celui de-al patrulea. Nicolae, de 8 ani, este cu grad sever de dizabilitate și este imobilizat în scaunul cu rotile. Familia duce un trai modest. Părinții muncesc ocazional, o mare parte din timp oferindu-l îngrijirii lui Nicolae. Mereu și-au dorit o locuință proprie. Casa pe care o închiriau urma să fie vîndută, așa că familia Ipati s-a adresat Fundației de Binefacere „Din Suflet” pentru a-i ajuta să o procure.

Cuplul prezidențial a menționat că nu au putut rămîne indiferenți și astăzi au mers la Baccealia pentru a realiza visul acestei familii. Totodată, șeful statului a specificat că, pe lîngă cheile de la casă, familiei Ipati le-au mai fost oferite o mașina de spălat și alte lucruri necesare pentru gospodărie.

Amintim că, anterior, Fundația de Binefacere, patronată de Prima Doamnă a țării, a acordat suport pentru procurarea și renovarea a peste 40 de locuințe familiilor social vulnerabile.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova