PRESEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN VA TINE UN DISCURS IN LEGISLATIVUL DE LA CHISINAU

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua vineri o vizită în Republica Moldova. Pe lîngă întrevederile programate la Chișinău, oficiala va ține un discurs în fața deputaților, care se vor întruni în ședință cu această ocazie, transmite IPN.

În debutul ședinței Parlamentului de joi, președintele legislativului, Igor Grosu, a declarat că vineri, începînd cu orele 10.00, Roberta Metsola va veni cu un apel în fața deputaților. „După care, va urma un atelier de instruire cu deputați din Parlamentul European, la care vom avea ocazia să împărtășim experiența noastră legislativă, dar și să înțelegem mai bine procesul legislativ din cadrul Parlamentului European”, a notat Igor Grosu.

La Chișinău, președinta Parlamentului European are programate întrevederi cu conducerea țării. Recent, Roberta Metsola a spus într-un interviu pentru presa din România că Republica Moldova are nevoie de o atenție sporită întrucît, pe lîngă faptul că este vulnerabilă din cauza frontierei cu Ucraina și a problemelor cu alimentarea cu electricitate, se confruntă cu o situație în care oricînd o opoziție ostilă poate face pasul înainte.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26