PRESEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN VA EFECTUA O VIZITA DE LUCRU LA CHISINAU
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită de lucru la Chișinău. Europarlamentarul vine în săptămînă curentă, pe 11 noiembrie. Despre aceasta s-a anunțat în agenda demnitarului afișată pe site-ul Parlamentului European, transmite IPN.
Potrivit agendei, oficialul european va ține un discurs în Parlamentul Republicii Moldova și va avea întrevederi cu conducerea țării. Recent, Roberta Metsola a spus într-un interviu pentru presa din România că Republica Moldova are nevoie de o atenție sporită întrucît, pe lîngă faptul că este vulnerabilă din cauza frontierei cu Ucraina şi a problemelor cu alimentarea cu electricitate, se confruntă cu o situaţie în care oricînd o opoziţie ostilă poate face pasul înainte.
Demnitarul european a declarat că atunci cînd a început războiul din Ucraina, Republica Moldova a devenit extrem de vulnerabilă, iar decizia comunității europene de a acorda celor două state statut de țări candidate la aderare este una benefică.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat ieri, 6 noiembrie, într-o rețea de socializare că vine la Chișinău la mijlocul acestei săptămîni.
Sursa: IPN