PRESEDINTELE MOLDOVEI A PARTICIPAT LA REUNIUNEA CONSILIULUI SEFILOR DE STATE AL CSI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la şedinţa Consiliului şefilor de state al CSI în format restrîns şi format lărgit. În cadrul discuțiilor a fost examinat un spectru larg de chestiuni cu privire la dezvoltarea de mai departe a colaborării în cele mai diverse domenii şi au fost adoptate mai multe decizii de importanţă majoră.

În discursul său, rostit cu acest prilej, Igor Dodon a menţionat importanţa existenţei CSI în interesul tuturor membrilor săi.

“Separaţi, fără o interacțiune între noi, demult am fi fost, unul cîte unu, dezmembraţi pe eşafodul geopolitic. Nu este doar o metaforă, ci şi o realitate a zilelor noastre. Mulţi dintre noi au perceput existența unor asemenea procese distructive în ţările proprii.

Nu doar dezvoltarea economică, dar şi însăşi statalitatea Moldovei depind de stabilitatea şi procesele pozitive din ţările CSI şi din UEEA. Pentru noi, existența CSI şi a UEEA este fără echivoc o chestiune de supravieţuire ca stat”, a subliniat șeful statului.

În setul de decizii adoptate se regăseşte și cea cu privire la declararea anului 2020 drept An al celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Un alt document important rezultat din întrevederea ce a avut loc este Declarația comună a șefilor de state cu privire la sprijinul institutului familiei și valorilor familiale tradiționale. Documentul semnat stipulează, în special, că susținerea institutului familiei este una dintre principalele priorități ale CSI în politicile juridică, social-economică și socio-demografică. De asemenea este menționat că familia reprezintă veriga de legătură dintre generații, constituind fundamentul în asigurarea unui viitor sănătos și stabil al societății. Declarația subliniază importanța elaborării unor măsuri organizatorico-juridice, economice şi informaţional-educaţionale eficiente, orientate spre formarea unor condiții benefice pentru crearea familiei, ocrotirea sănătății mamei şi a copilului, dezvoltarea institutului adopției, susținerea părinților tineri, grija pentru generațiile în vîrstă.

Totodată, Declarația relevă stringența interacționării întru soluționarea problemelor ce țin de violența în familie, încălcarea drepturilor copilului, inclusiv în vederea creșterii culturii în educație, a prevenirii, combaterii și anchetării abuzurilor împotriva copiilor și reducerii mortalității infantile. Textul Declarației semnate urmează a fi transmis ONU, OSCE şi altor organisme internaționale.

Au fost adoptate și Conceptele statelor-membre ale CSI privind combaterea corupţiei, combaterea activităţilor de legalizare a veniturilor obţinute pe căi ilegale, a finanţării terorismului şi distribuire a armamentului de distrugere în masă şi alte decizii.

Igor Dodon a remarcat cu regret că Moldova a ratat posibilitatea de a prelua președinția CSI în 2017, dar nu renunţă la această idee şi va depune eforturi pentru obţinerea acestui statut.

Președintele a exprimat interesul Moldovei pentru preluarea preşedinţiei în cadrul CSI, în anii următori.

”Trebuie să dezvoltăm cooperarea atît spre Vest, cît şi spre Est. Potenţialul enorm al cooperării noastre cu partenerii din Est rămîne nevalorificat pe deplin. Sînt convins că Moldova trebuie să aibă un rol mai activ în spaţiul post-sovietic, în special în cadrul CSI şi UEEA”, a mai spus șeful statului.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

Virginia Filip 24.10.2017 - 13:11

Bine ca Dodon regreta ca nu a putut prelua presedintia CSI acum, dar pentru ca nu face nimic pentru integrarea noastra in UE ii pasa? Ca pana la urma asta vrea poporul, mai aproape de Europa cu toate beneficiile care vin la pachet. Dodon mai avea putin si plangea ca nu a ajuns mai aproape sa-i pupe mana lui Putin.