PRESEDINTELE IGOR DODON A VIZITAT AMBASADA R. MOLDOVA DIN JAPONIA

“În Japonia am vizitat Ambasada Republicii Moldovala Tokyo și am discutat cu angajații misiunii diplomatice.

Țin să menționez că relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Japonia au fost stabilite la 16 martie 1992, iar inaugurarea reciprocă a ambasadelor la Tokio și Chișinău a avut loc în anul 2016. Actualmente cadrul juridic bilateral cuprinde 37 de acorduri încheiate între Guvernul Republica Moldova şi Guvernul Japoniei.

Pe parcursul ultimilor ani relațiile bilaterale moldo-nipone au cunoscut o dinamizare semnificativă, Japonia fiind unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova. Din momentul stabilirii relațiilor diplomatice, Japonia a acordat asistență financiară țării noastre în valoare totală de peste 150 de milioane de dolari, preponderent în domeniul agricol, dezvoltare regională și ecologie.

În Republica Moldova activează 13 întreprinderi cu capital japonez, cu investiții în valoare de 115.104 mii lei. După numărul companiilor ce beneficiază de investiții, Japonia se află pe locul 40 printre principalii investitori ai Republicii Moldova, iar după volumul investițiilor efectuat în capitalul social, aceasta se află pe locul 43.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Japonia a înregistrat în anul 2018, suma de circa 54 592.48 mii USD. Comparativ cu anul 2016-2017, acest indice s-a majorat, iar tendința pozitivă se înregistrează și în anul 2019”, a scris şeful statului pe pagina sa oficială de facebook.