PRESEDINTA MAIA SANDU S-A INTILNIT CU MEMBRII DELEGATIEI UE LA COMITETUL PARLAMENTAR DE ASOCIERE R. MOLDOVA – UE

Șefa statului s-a întîlnit cu delegația UE la Comitetul Parlamentar de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, condusă de Președintele delegației, Siegfried Mureșan. Președinta Maia Sandu a discutat cu membrii delegației despre agenda europeană a țării, despre acțiunile întreprinse de autorități pentru a îndeplini condițiile formulate de Comisia Europeană și despre necesitatea de a stabili următorii pași.

Șefa statului a vorbit despre eforturile de reformare a justiției, reușitele și obstacolele în calea acestei reforme. Discuția s-a axat și pe criza energetică și necesitățile imediate ale țării pentru a face față acestei crize, dar și pe planurile pe termen mediu pentru asigurarea securității energetice a țării.

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit partenerilor de la Bruxelles pentru suportul acordat țării noastre în obținerea statutului de țară candidată la aderare în UE și pentru sprijinul financiar din ultimele luni.

Sursa: presedinte.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40