PREȘEDINTELE MAIA SANDU, LA FORUMUL ECONOMIC MONDIAL DIN DAVOS
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a început vizita la Forumul Economic Mondial din Davos cu o întrevedere cu Prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel.
Interlocutorii au discutat despre securitatea din regiunea noastră, marcată de război, sprijinul de care are nevoie Republica Moldova în contextul crizei energetice precum și despre cooperarea între cele două țări pentru a avansa agenda de integrare europeană a Moldovei. „I-am mulțumit premierului Bettel pentru sprijinul oferit în domeniul umanitar și al apărării și pentru susținerea parcursului nostru european”, a spus Președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a reiterat invitația adresată prim-ministrului luxemburghez de a veni la Chișinău pe 1 iunie, la reuniunea Comunității Politice Europene.
* * *
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întîlnit cu Alain Berset, noul Președinte al Confederației Elvețiene. Șefa statului i-a mulțumit Președintelui Berset pentru susținerea consecventă din partea Elveției pentru reformele și eforturile de modernizare ale Republicii Moldova, exprimîndu-și în același timp dorința de a consolida în continuare parteneriatul moldo-elvețian.
„I-am transmis Președintelui Berset recunoștința noastră pentru cooperarea excelentă pe care am construit-o cu Elveția în ultimii ani, dar și pentru programele de dezvoltare sprijinite de către Guvernul Elveției în Republica Moldova de-a lungul timpului în diverse sectoare: dezvoltare locală, infrastructură, educație și sănătate”, a spus Președinta Maia Sandu.
De asemenea, interlocutorii au discutat cooperarea bilaterală în domeniul anticorupției și în recuperarea bunurilor furate de la cetățenii noștri, dar și oportunitatea semnării unui acord de protecție socială între cele două țări. Totodată, șefa statului l-a invitat pe omologul său elvețian în vizită în Moldova: „Elveția este un important partener de dezvoltare al Republicii Moldova, prețuim și vrem să valorificăm și să extindem acest parteneriat, inclusiv prin semnarea Acordului privind zona europeană de liber schimb EFTA în interesul cetățenilor ambelor țări”.
* * *
La finalul primei zile a Forumului Economic Mondial de la Davos, Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Odile Renaud-Basso, președinta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Interlocutoarele au discutat despre programele finanțate de BERD și realizate în prezent în Republica Moldova, inclusiv programele de investiții în infrastructură și de sprijin pentru consolidarea independenței energetice, dar și despre programele de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii.
Șefa statului și-a exprimat speranța că BERD va continua programele pro-business în Moldova în noua strategie de țară pentru Moldova pentru anii 2023-2028, acestea reprezentînd un pas important pentru creșterea prosperității cetățenilor: „Trebuie să ajutăm cît mai mulți antreprenori mici și mijlocii să-și crească afacerile și să creeze noi locuri de muncă acasă dacă dorim ca oamenii din Moldova să trăiască mai bine în țara lor”, a subliniat Președinta Maia Sandu.
Sursa: presedinte.md