România vremurilor trecute era împînzită cu bordeluri în care dame de companie îşi atrăgeau clienţii prin diferite „tehnici“. De la dame de companie de lux şi pînă la prostituate de cartier, fiecare practicantă a sexului plătit avea clienţi fideli pe care îi căuta sau care o găseau pe „preferata“ lor.

Maratonuri sexuale şi prostituate celebre în Bucureştiul de altădată

Cea mai veche meserie a continuat să existe de-a lungul timpului fără să ţină cont de îngrădirile politice existente. În Bucureştiul vechi, exista un număr impresionant de bordeluri, de la cele mai luxoase, la cele mai ieftine. Prostituate celebre şi „anonime de cartier“ munceau zi de zi, alegîndu-şi clienţii sau intrînd într-un adevărat maraton sexual.

Casa de Piatră era printre cele mai frecventate zone din Capitală, atunci cînd tineri ori bărbaţi trecuţi de prima tinereţe se duceau să-şi caute o doamnă ori o domnişoară care pentru cîteva ore şi pentru o sumă modică de bani să le alunge singurătatea.

La intrarea în bordelurile din acea zonă, la poarta fiecăruia se găsea un felinar roşu, care odată cu lăsarea serii se aprindea. Acesta era un fel de indicator discret pentru faptul că acolo se găseau femei dispuse să întreţină relaţii sexuale contra cost.

Bordelurile de altădată ale oraşului cosmopolit. Legenda „La noi la Brăila, la tanti Elvira“

Clădirile care altădată erau cuiburile prostituatelor au devenit ruine, iar bordelul lui tanti Elvira, aflat în port, a fost demolat. Brăila interbelică, unul dintre cele mai mari porturi la Dunăre din România, a adăpostit peste 80 de bordeluri în Centrul Vechi şi în zona portuară, acolo unde se afla şi spelunca matroanei Elvira din cîntecul dedicat acesteia.

„Paşa“, „Sonia“, „Chiva" sau „Rozmănica“ – sunt doar cîteva din „numele de scenă" folosite de prostituatele care, în anii 1936-1937, bîntuiau prin casele de toleranţă.

Puţini brăileni mai ştiu astăzi versurile cîntecului respectiv şi, şi mai puţini, cunosc faptul că, la Brăila, la Arhivele Naţionale, se mai păstrează şi astăzi un Registru al prostituatelor, un document în care Poliţia le-a luat în evidenţă pe toate damele de companie din perioada 1927-1948.

Prostituatele din vechiul tîrg al Focşaniului aduceau venituri Primăriei

Acum mai bine de 100 de ani, în Focşani, prostituţia a fost în atenţia autorităţilor, care au elaborat pentru controlul ei norme şi regulamente. Din răsfoirea arhivelor vremii, se cunoaşte că, în anul 1897, Consiliul Comunal Focşani a dispus ca viaţa prostituatelor din oraş să fie una strictă, prin controale medicale permanente, nu ca în cazul practicantelor din ziua de azi, adevărate bombe biologice, bolnave chiar de SIDA.

Damele de companie din acea perioadă erau înscrise de secretarul serviciului sanitar într-un registru special, nu înainte de a li se explica fetelor consecinţele înregistrării, fiind povăţuite să-şi caute o ocupaţiune onestă.

Dacă prostituatelor nu le convenea regimul din casa unde munceau, erau libere să plece unde doreau. La plecare, avutul lor nu putea fi sechestrat de către patroana casei, iar din banii cîştigaţi de o prostituată patroana putea opri cel mult două treimi ca plată de locuinţă, încălzire, mîncare, serviciu şi spălatul rufelor.

Prostituţia în vechiul Ploieşti

Documente despre fenomenul prostituţiei în Ploieşti există încă de la 1877, din timpul Războiului de Independenţă. Instituţia a evoluat de la „stabilimente cu grizete“, la bordelurile legale, cu felinare roşii şi prostituatele independente cu „condicuţă“. Aprige din fire, la 1908, nevestele din Ploieşti au reuşit să alunge nouă „tălănite“, provocînd o adevărată „revoluţie“ în oraş.

Potrivit regretatului istoric ploieştean Paul D. Popescu, care a scris o mică istorie a prostituţiei din oraş, în 1908, ispravnicatul Prahova adresa o scrisoare autorităţilor ruseşti de ocupaţie, în care era vorba despre o aşa-zisă răzmeriţă la Ploieşti. Probabil cineva îi informase exagerat pe ruşi şi scrisoarea căuta să restabilească adevărul.

Se spunea în corespondenţă că, în Primăvara acelui an, un hangiu, anume Marcu, din „mahalaua Sfinţilor Voievozi“, cam pe strada Ştefan cel Mare de azi sau de pe cele vecine, adusese la han „femei proaste“. Patru erau de la Bucureşti şi cinci de la Brăila. După nici două săptămîni, „aţîţate de una Safta, colivăreasa la biserica popii Dinii“, vreo sută de muieri s-au adunat în curtea hanului încercînd să intre spre a le părui pe „stricatele alea“

Bordelurile de altădată, o afacere profitabilă în perioada interbelică

Cele mai cunoscute bordeluri de lux erau Pelican Bar (din Piaţa Sfatului) şi Parisien Girl, din strada Nicolae Bălcescu de azi. Cei cu venituri modeste mergeau în Ţigănie, pe strada Negoiu. Cele mai căutate erau „Clopotul de Aur”, de pe strada Castelului şi două bordeluri cu numele „La Sebeni”, unul în apropierea străzii 13 Decembrie de azi, al doilea pe o străduţă din spatele Hidromecanicii.

Totul era bine pus la punct. Fetele aveau un registru în care erau trecute toate analizele medicale, dar şi toţi clienţii. Pe baza acestei condici, se stabilea impozitul, care era la vremea aceea 10% din venituri. Oamenii cu stare mergeau la bordeluri de lux. Elevii de liceu şi bărbaţii cu posibilităţi financiare reduse mer­geau în Ţigănie, pe strada Negoiu. Aglo­meraţia cea mai mare era în zilele de simbrie. Nevestele lăutarilor se pro­stituau pentru a-şi rotunji venitul. În timp ce bărbaţii lor cîntau în local, femeile mergeau cu clienţii în camerele din spatele localului, scrie casasfatului.ro.

Prostituţia în Sibiul interbelic: fetele au condicuţe şi pot fi găsite pe străzile Olari, Blănari şi Bumbului

Un studiu publicat în revista Sibiul Medical, în anul 1940, face o radiografie extrem de amănunţită a fenomenului prostituţiei în Sibiu, fiind făcută inclusiv evaluarea intelectuală şi psihologică a prostituatelor. Pentru a le „stimula” să renunţe la un moment dat la meserie, autorităţile le obligă să pună lunar la CEC bani din care, odată strînşi, multe şi-au cumpărat case şi s-au retras din branşă. Studiul este elaborat de două asistente sociale, M. Teodorescu şi C. Camuescu, şi este intitulat „Contribuţiuni la problema prostituţiei în Sibiu – Aspecte sociale, ereditare şi psihologice”.

Asistentele descriu măsurile luate de autorităţi după anul 1930 cînd, odată cu noua lege sanitară, bordelurile au fost desfiinţate. Cum cea mai veche meserie din lume se practica în continuare, în case particulare închiriate în centrul oraşului, autorităţile, prin Serviciul Sanitar Municipal, se văd nevoite să ia măsuri.

Prostituate de lux la Hanul Roşu

A doua construcţie ca vechime din Severin a avut, de-a lungul timpului, atracţiile ei. Printre ele, femeile de moravuri uşoare care îşi ofereau serviciile bogătaşilor ce se cazau în stabiliment.

După schimbarea numelui, din Hanul Roşu în Hotel Central, clădirea a căpătat o altă dimensiune. S-a transformat peste noapte din han negustoresc, în loc de petrecere a timpului liber pentru crema societăţii. Grădina hotelului era folosită deseori pentru proiecţii cinematografice, începînd cu anul 1907. De altfel, un întreprinzător severinean de la începutul veacului, Leopold Bauch, ar fi dorit să înfiinţeze un cinematograf permanent, în grădina hotelului. Proiectul nu s-a materializat, dar stabilimentul, cu locurile sale de cazare şi restaurantul pretenţios, a rămas un hotel de lux.

În perioada interbelică, hotelul capătă o atracţie specială. Prostituatele de lux ale vremii erau din ce în ce mai prezente în zonă, ajungînd să îşi racoleze clienţii chiar de la restaurantul sau recepţia hotelului.

Obligaţiile prostituatelor din Alba Iulia, în perioada interbelică: să se înregistreze la Poliţie şi să meargă lunar la un control medical

Alba Iulia avea în perioada interbelică stabilimente de lux pentru prostituate. Informaţiile păstrate în documente de arhivă arată că cele mai multe prostituate „oficiale“ îşi făceau meseria la „Hotel Bulevard“ şi „Hotel Dacia“. Majoritatea erau şcolite, iar unele cunoşteau chiar trei limbi străine.

Bordelurile funcţionau legal în Alba Iulia în perioada interbelică, mai ales după 1936, dar şi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Dovezi grăitoare se găsesc în documentele deţinute de Arhivele Naţionale Alba, în care se găsesc documente cu date şi fotografii despre prostituatele care colindau bordelurile oraşului. Femeile care practicau prostituţia erau obligate să se înregistreze la Poliţie şi să meargă lunar la un control medical. Chiar dacă au fost uitate de clienţi, practicantele şi-au asigurat intrarea în paginile de istorie.

Bordelul “Şari-Neni” oferea servicii impecabile pentru doritorii de amor

Celebrul bordel din Timişoara a fost desfiinţat după Al Doilea Război Mondial. Astăzi, aici funcţionează restaurantul cu un nume predestinat: Intim. Şari-Neni este numele celui mai cunoscut bordel timişorean, de pe vremea interbelică, aflat în cartierul Elisabetin, la intersecţia străzilor Romulus şi Odobescu.

Proprietara acestuia, sau matroana, era Földessy Charlotta (Şarlota). Ea se îngrijea ca cei care trec pragul bordelului să nu ducă lipsă de nimic. Restaurantul avea la intrare un felinar roşu. Sub paravanul unui restaurant cochet şi intim, aici domnii găseau tot cea ce îşi doreau, astfel încît se întorceau cît de des puteau.

Prostituția în Arad

La începutul Primului Război Mondial, în municipiu Arad erau deschise mai multe locaţii care funcţionau ca şi bordeluri. Una dintre locaţii este imobilul situat pe strada Florilor, la numărul 1, pentru care, în anul 2012, s-a deschis o anchetă, deoarece DSP Arad plătea o chirie de 2.700 de euro pe lună pentru doar pentru 450 de metri pătraţi.

În acest bordel, dar şi în multe altele se practica pe timpuri prostituţia. Acolo doamnele şi domnişoarele se întîlneau cu clienţii. În România, prima încercare de reglementare a prostituţiei s-a realizat în 1859, după ce cu şase ani mai devreme fusese introdusa obligativitatea „conduitei”. Matroanele bordelurilor, numite „femei pezevenghi”, îşi trimiteau fetele, discret, la control medical săptămînal.

Fiica unui ministru rus practica prostituţia la Cluj, iar poze dintr-un bordel de odinioară au ajuns pe Facebook

Bordelurile au fost unele dintre cele mai frecventate localuri în perioada imperială, cînd Clujul era parte din Imperiul Austro-Ungar, dar şi în perioada interbelică, cînd prostituţia era legalizată.

Prostituţia era legală în perioada interbelică, iar pînă în 1908 au existat foarte multe bordeluri în Cluj. „Unul dintre cele mai cunoscute era pe actuala stradă Inochentie Micu Klein. Erau frecventate mai ales de către studenţime“, afirma istoricul Vasile Lechinţan, citat de jurnaliştii de la fostul ziar Clujeanu. Bordelurile erau pe categorii, atît de lux, pentru cei avuţi, cît şi pentru cei cu un buzunar mai puţin plin. Acelaşi Lechinţan povesteşte că una dintre cele mai cunoscute prostituate din istorie a trăit în perioada interbelică, la Cluj. Fiica unui ministru rus de atunci practica prostituţia la Cluj, iar poze dintr-un bordel de odinioară au ajuns pe Facebook

Cum au scăpat cîrciumăresele Iaşiului de prima reformă împotriva prostituţiei

Nicolae Vodă Mavrocordat, primul domn fanariot al Moldovei, urcat pe tron la 1710, a găsit revoltătoare moravurile uşoare de care dădeau dovadă "băştinaşii" şi a decis să închidă în beciurile Mitropoliei zeci de femei învinuite de "curvie mărturisită".

Nicolae Vodă Mavrocordat a fost intrigat mai ales de faptul că tinerele moldovence erau folosite de anumiţi interesaţi pentru a-şi burduşi cît mai mult şi cît mai repede pungile cu galbeni, fără să ţină cont ca metodele lor de înavuţire rapidă duceau, printre altele, la o degradare a moravurilor şi la generalizarea depravării. Înfuriat la culme, Vodă a dat ordin să înceteze imediat obiceiul de a pune în cîrciumi fete tinere şi frumoase, mai mult goale decît îmbrăcate, pentru ca bărbaţii, înfierbîntaţi de băutura, dar şi de nurii ademenitori ai provocatoarelor crîşmăriţe, să comande tot mai multe ulcele cu vin sau feligene cu rachiu de tescovină.

Sursa: Adevărul