"Aveam misiunea de a-i urmări pe Belodedici şi Balint să nu rămînă în străinătate", mărturiseşte primul fotbalist român care a pus mîna pe Cupa Campionilor Europeni

Născut pe 24 iunie 1957 în Piteşti, Ilie Bărbulescu a jucat fotbal de la vîrsta de 9 ani. Primul său antrenor "meseriaş" a fost eternul Lenci Ianovschi, care a scos 57 de jucători ce au evoluat în Divizia A.

La 17 ani debuta pe scena primei divizii la FC Argeş. Tot de atunci, "Balamuc", aşa îi spun prietenii şi duşmanii, a fost selecţionat la toate loturile naţionale de juniori, tineret olimpic-naţionala "B" şi cea mare. La loturi, Bărbulescu a disputat peste 110 meciuri.

"Pentru faptul că eram un rebel şi nu mă sfiam să mă contrez cu adversari, antrenori, arbitri sau prieteni, mi s-a spus «Balamuc», şi aşa mi-a rămas numele", povesteşte Bărbulescu.

La FC Argeş a jucat în perioada 1974-1983. La început, primele de joc erau modeste: 500 de lei pentru victorie acasă şi 1.000 în deplasare. Ani de-a rîndul, preşedintele de atunci al clubului, Bebe Barbu, "şi-a vîndut maşina de vreo 30 de ori ca să ne plătească primele de joc", era o glumă care circula atunci în rîndul fotbaliştilor. "Pentru titlul de campioni naţionali din 1979, am primit cîte 5.000 de lei. Poate alţi colegi de-ai mei au luat mai mult, aşa cum s-a auzit mai tîrziu", îşi aminteşte Ilie. Şi pentru că primele de joc nu erau prea mari, jucătorii găsiseră o modalitate să mai facă rost de bani. Pariau. Cu cine? Cu antrenorul Halagian. Ei mizau o sumă, 4.000 sau 6.000 de lei, şi, în caz de victorie sau egal, primeau dublu de la Halagian. "Mereu îl «făceam» pe Armeanu’, care ne plătea mereu. Nu a fost niciodată «Mega» (n.n. adică ţepuitor). Oricum, nu cred că ne dădea banii de la el", îşi reaminteşte Ilie în timp ce zîmbeşte şi mai trage lung dintr-o ţigară.

Vîndut pe motorină

În timpul unui antrenament, antrenorul Halagian l-a pus pe Moisescu paznic la Dobrin: "Să nu prindă mingea". Moisescu făcea tot ce-i stătea în putinţă să-l ţină pe Dobrin. Gîscanul primeşte o minge şi, în apropierea tuşei, pune piciorul pe ea, oprindu-se. "Bă, speriatule...", zice spre Moisescu. Mirat, Moisescu îi răspunde: "Nea Gică, eu sînt Moisescu, Speriatu e în poartă...".

În 1983, Bărbulescu este transferat la Scorniceşti. Preţul? Mai multe vagoane de motorină pentru agricultura argeşeană, care se afla în mare impas deoarece nu avea carburant pentru recoltarea grîului. "La Scorniceşti, ca să nu întîrziem la antrenamente, o tăiam prin lanul de porumb, iar saună făceam la o ţeavă pe care ieşeau aburi. După ce a venit Halagian la echipă, primele de joc erau mult mai mari: 2.000 acasă şi 4.000 afară", spune Ilie. În ziua meciului la Scorniceşti, unul mergea cu o talangă mare prin sat şi, bătînd-o, striga cît îl ţineau plămînii: "Azi e fotbal! Toată lumea să vie la stadion!" Şi ţăranii veneau...

"Doi mari mafioţi ai fotbalului"

De la Scorniceşti, Bărbulescu a fost transferat la Petrolul. După numai un tur de campionat, Ilie a fost înregimentat de Steaua. Suma de atunci a transferului a fost ţinută în cel mai strict secret pentru că, la ora aceea, întrecea orice închipuire: un milion de lei! (era în 1984). "Ştiu că era vorba de un sac de bani, cred că vreun milion, dar nu ştiu sigur. Oricum, Steaua le-a dat şi trei jucători petroliştilor", îşi reaminteşte Bărbulescu.

Pentru acea vreme un milion de lei era o cifră astronomică. Se puteau cumpăra 12 Dacii sau 5-6 vile... La Steaua, Bărbulescu a jucat din '84 pînă în '87, timp în care a terminat Academia Militară, secţia TCM. A fost locotenent-major şi a trecut în rezervă cu gradul de căpitan. "Dacă ar fi să mă reactivez, acum aş fi cel puţin colonel", spune Ilie. Cît timp a jucat la Steaua, Bărbulescu avea o funcţie de general şi un salariu de 7.500 de lei. Primele de joc erau ca la Scorniceşti: 2.000 acasă şi dublu afară.

"Valentin Ceauşescu a făcut primul club profesionist de fotbal din România. Era mereu cu noi şi reuşise să ne adune într-o adevărată familie. Dacă nu era el, nu cred că Steaua ar fi reuşit să cîştige vreodată Cupa Campionilor. Un mare merit l-au avut şi cei mai mari «mafioţi» ai fotbalului românesc: Ion Alexandrescu şi Florin Halagian. Dar pentru că două săbii nu încap în aceeaşi teacă, Alexandrescu l-a lucrat pe Halagian", îşi reaminteşte Bărbulescu.

Ne-au dat cîte un ARO casat şi cîte 300 $!

De ce a fost el primul român care a pus mîna pe Cupa Campionilor? Iată povestea: "Fusesem nominalizat să execut al cincilea penalty, iar cei care urmau să bată trebuiau să stea în cercul de la mijlocul terenului. Duckadam a apărat al patrulea penalty şi n-a mai fost cazul să execut şi eu. Atunci m-am repezit la Cupă. Era a noastră, nu?".

La plecarea spre Sevilla, crezînd că nu vom cîştiga, Ilie Ceauşescu, şeful Consiliului Superior al Armatei, le-a promis cîte o maşină - Diesel au cerut fotbaliştii, iar Ilie Ceauşescu a fost de acord. "Ne-au dat cîte un ARO din maşinile casate ale armatei. Au luat motorul de la una, şasiul de la alta, uşile de la alta şi aşa au făcut maşinile ce ni le-au dat. Apoi nea Ion Alexandrescu s-a riscat rău de tot şi ne-a dat cîte 300 de dolari! Şi asta în timp ce spaniolii ar fi primit - spuneau jucătorii atunci - cîte 300.000 dolari. Cei 300 de dolari erau de la Real Madrid pentru că am jucat apoi într-un patrulater cu Anderlecht, Dinamo Kiev şi Real Madrid!", povesteşte Bărbulescu.

Colonelul Mutu: "Mă-mpuşcă Ceauşescu!"

A urmat finala Supercupei Europei la Monaco, unde Steaua a învins pe Dinamo Kiev cu 1-0 (gol Hagi). "Pe stadionul din Monaco erau 200 de români: 20 de microbişti şi 180 de securişti, care aveau grijă de tot", spune Ilie.

Şeful delegaţiei române era colonelul Mutu, şeful Contrainformaţiilor din România. Acesta l-a luat deoparte pe Bărbulescu şi i-a trasat sarcini: "Tu să ai grijă de Belodedici şi Balint, să nu care cumva să rămînă pe aici".

Cu o zi înaintea meciului toată delegaţia română era la plimbare prin parcul din Monaco. Atunci jucătorii i-au făcut o farsă colonelului Mutu: "Tovarăşe colonel, noi ăştia 8 (Bărbulescu, Belodedici, Balint, Bumbescu, Iovan, Stoica, Radu II, Lăcătuş) ne-am hotărît să nu ne mai întoarcem în ţară. Colonelul a pălit, s-a aşezat jos şi, gîfîind, ne-a spus: «Atunci rămîn şi eu, că dacă mă întorc fără voi, mă împuşcă imediat şeful ăl mare». Dar a fost doar o glumă din partea noastră", povesteşte Ilie Bărbulescu.

După victoria de la Monte Carlo, fotbaliştii Stelei au primit cele mai mari prime de joc: cîte 60.000 de lei. Bărbulescu nu a luat niciodată aceşti bani, pentru că "am fost tăiat de Alexandrescu şi Ilie Ceauşescu. Şi acum Steaua îmi datorează aceşti bani", spune el cu năduf.

Antrenorul Vadim

La Tokio, în finala Cupei Intercontinentale, "noi am jucat pe o basculantă de bani", glumeşte Bărbulescu.

Cu echipa a fost atunci şi Corneliu Vadim Tudor, fidel susţinător al Stelei. "Mereu ne dădea indicaţii şi sfaturi. După ce lua mai multe pahare de whisky la bord, Vadim făcea analiza jocului mai bine chiar decît un antrenor", spune Ilie.

Înaintea finalei cu Barcelona, jucătorii s-au întîlnit cu Regele Spaniei, Juan Carlos. Atunci, Valentin Ceauşescu a fost prezentat "Prinţul României".

După vreo 2-3 săptămîni fotbaliştii au fost primiţi de Nicolae Ceauşescu, care le-a înmînat Ordinul Muncii clasa I. "Trebuia să spunem «servesc patria». Dar eu am intrat şi am spus «mulţumesc». Antrenorul Emeric Ienei i-a dedicat victoria noastră, în cinstea realegerii la următorul Congres.

Pentru Ordinul Muncii ne-au dat un plic cu bani noi scoşi atunci de sub tipar. Noi am crezut că sînt dolari. Cînd ne-am uitat erau 1.700 de lei. De necaz am rupt plicul...".

Pariul cu sine

Întrebat dacă nu l-a bătut gîndul să rămînă în străinătate, Ilie glumeşte: "Păi de ce să-mi zică lumea acolo. Herr, Moosiu sau Mister? E mai bine aici, unde duşmanii mă înjură mereu. Aşa măcar m-am obişnuit".

Cristian MARINESCU