POLITISTII CARE AU PATRULAT LA PORTILE CIMITIRELOR NU AU DAT AMENZI

În cimitire a fost liniște de Paștile Blajinilor. Atît duminică, cît și luni, polițiștii care au patrulat la porțile cimitirelor nu au dat nimănui amendă. Informația a fost oferită pentru IPN de ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.

Autoritățile au cerut oamenilor să nu meargă la cimitire în zilele de 26-27 aprilie pentru a evita răspîndirea infecției COVID-19. În Chișinău, acces în cimitire au avut doar persoanele care participă la procesiunile funerare.

Și în contextul permiterii plimbărilor în parcuri de luni, 27 aprilie, în grupuri nu mai mari de trei persoane, cu respectarea distanței sociale de cel puțin un metru, Diana Fetco precizează că incidente nu au fost semnalate, nimeni nu a fost sancționat.

Cu procese verbale s-au ales însă cinci preoți care au oficiat duminică, 26 aprilie, slujbe cu prezența enoriașilor, lucru interzis de Comisia pentru Situații Excepționale. Cazurile au fost înregistrate în raioanele Dubăsari, Nisporeni, Ungheni, Ialoveni și Dondușeni, iar fețele bisericești riscă amenzi.

Sursa: IPN