De ce se preface UE că nu există şi alte paradisuri fiscale pe teritoriul său în afară de Cipru?

Cazul Ciprului nu este unul izolat: Gibraltarul, Malta, sau Luxemburgul, teritorii ale Uniunii Europene, se încadrează prin definiţie în paradisurile fiscale.

Cele trei economii au apărut pînă în 2011 pe „lista neagră” elaborată de OCDE, alături de alte ţări europene precum Andorra, Liechtenstein sau Monaco. Din acel an, toate aceste teritorii au semnat un acord cu OCDE privind supravegherea depozitelor străine, motiv pentru care organizaţia le-a şters de pe listă. Însă realitatea demonstrează că aceste paradisuri fiscale nu au dispărut, notează miercuri ziarul spaniol ABC.

Gibraltarul este un teritoriu care aparţine Marii Britanii şi face, prin urmare parte, din Uniunea Europeană. Cu aproape 30.000 de locuitori, puternicul sector financiar al Stîncii Gibraltar s-a impus repede asupra altor activităţi specifice teritoriului, precum pescuitul sau turismul. Datorită sectorului financiar, acest teritoriu de circa 7 kilometri pătraţi obţine un excedent de circa 30% din PIB alături de miracolul ocupării tuturor locurilor de muncă.

Gibraltarul are însă şi o fiscalitate permisivă care atrage o multitudine de companii şi este scutit de impozitul pe consum, ceea ce permite preţuri competitive. Rezultatul: Gibraltarul a atras peste 80.000 de firme, mai mult de două pe cap de locuitor. Totuşi UE nu pare dispusă să atragă atenţia Marii Britanii asupra acestui lucru şi nici să pună reflectoarele pe unul din membrii săi cei mai vechi.

Aflat în inima Europa, micul Ducat al Luxemburgului face parte din Uniunea Europeană încă dinainte ca ea să existe ca atare. Cu doar 2.500 de kilometri pătraţi, Luxemburgul este sediul a 150 de entităţi bancare, ale căror active sunt de 20 de ori mai mari decît PIB-ul ţării. Sectorul afacerilor are toate caracteristicile unui paradis fiscal.

În Luxemburg există 9.000 holding-uri înregistrate; Tax Justice Network estimează că 13% din piaţa mondială a companiilor offshore se află în Luxemburg. Ţara s-a simţit vizată cînd şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a spus că economiile cu un sector bancar supradimensionat sunt predispuse să aibă aceeaşi soartă cu Ciprul. Iar ministrul luxemburghez de finanţe, Luc Frieden, a luat notă de avertisment.

Potrivit ziarului Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, Luxemburgul preconizează să-şi sporească transparenţa sistemului său bancar pentru a ajuta în lupta împotriva evaziunii fiscale. „Tendinţa internaţională merge în direcţia unui schimb automat de informaţii privind depozitele bancare. Nu ne vom mai opune acestui lucru”, a mărturisit ministrul ziarului german.

Din dorinţa de a-şi spăla imaginea, Frieden a insistat că guvernul său „vrea să întărească cooperarea cu autorităţile fiscale din alte ţări”, deoarece sistemul bancar şi financiar al Luxemburgului „nu se bazează pe clienţi care vor să eludeze plata impozitelor”. Potrivit postului britanic BBC, Frieden a reiterat că obiectivul guvernului său este să atragă clienţi prin calitatea lor, nu prin opacitatea cu care operează'.

Şi totuşi, cazul Maltei este poate cel mai asemănător de cel al Ciprului. Ambele sunt insule cu puţini locuitori şi ambele au devenit membre ale UE în 2004. Companiile stabilite pe insulă beneficiază de o fiscalitate laxă, care permite obţinerea de beneficii fiscale foarte mari. Deşi impozitul pe firmă este poate cel mai mare din Europa (35%), numeroasele deduceri fac ca impozitul final să fie de între 0% şi 6,5%.

În pofida numeroaselor apeluri în favoarea transparenţei lansate de UE, Europa a admis ca membre astfel de ţări şi a încheiat tratate comerciale cu state avînd aceleaşi caracteristici, precum Elveţia sau Liechtenstein. Presupusa luptă a UE împotriva paradisurilor fiscale se face vinovată de politica dublei măsuri: pe de-o parte, îngrădeşte aspru sistemul bancar cipriot şi, pe de altă parte, deschide uşa avariţiei celor care (deocamdată) nu o deranjează.

Sursa: Capital.ro