Nu şi această idee trebuie aruncată din cap. Tendinţa guvernării şi a unei părţi din populaţie de a se îmbogăţi brusc, aderînd la UE, nu poate fi conştientizată logic şi este similară cu un comportament deviant. Aceşti cetăţeni presupun că, odată cu intrarea în UE, ei vor avea acces la pensii şi salarii europene, aşa cum le-a promis odată domnul Filat. Cu părere de rău, ţările din UE nu au un salariu fix, iar remunerarea este în funcţie de cît de rezultativă şi profitabilă este economia fiecărei ţări luate în parte. Pentru a le afla pe toate este destul să accesaţi motoarele internetului, unde pot fi găsite lefurile medii pe ţări, ţinînd cont şi de veniturile milionarilor. În fapt, salariile reale ale angajaţilor sînt de trei ori mai mici.

Aşadar, leafa medie (după ce a fost impozitată) în Germania este de 2270 euro, Spania – 1745 euro, Ungaria – 669 euro, Finlanda – 2509 euro, Polonia – 763 euro, Bulgaria – 413 euro, Grecia – 905 şi Albania – 330 euro. După cum se vede, aderarea la UE nu prevede fericire, ci dependenţă economică şi politică. Pe fundalul divergenţelor dintre Occident şi Rusia, care este consumatorul de bază al producţiei agricole moldoveneşti, aderarea la UE pentru Moldova este de-a dreptul contraindicată. Europa se autoasigură din belşug cu mărfuri agrare şi caută nişe pentru exportul propriei producţii, fiind concurentul Moldovei. Europa are aici interese coloniale şi geostrategice, care n-are nici un rost să fie susţinute de Moldova.

Aderarea la UE n-o să-i aducă nici o bucurie Moldovei, în schimb va favoriza migrarea populaţiei pe „tărîmuri mai mănoase”, pentru totdeauna. Iată aceasta şi va fi lichidarea Moldovei ca stat. Domnii de la guvernare visează să se alipească la UE ca să se minuneze fără vize cu peisaje româneşti sau europene. Salariile pe care şi le-au stabilit le permit acest lucru. Însă nu se prea observă să-i deranjeze cumva situaţia din sectorul agricol al ţării, soarta ţăranilor şi a muncitorilor întreprinderilor prelucrătoare. Germania, Franţa, Marea Britanie trăiesc bogat nu numai pentru că au pămînturi bune şi soare mult ca şi în Moldova, ci pentru că dispun şi de resurse suplimentare cum ar fi cărbunele, petrolul, gazele, metalele, dar şi destulă minte de la mama-natură în aşa fel ca toate aceste bogăţii să fie gestionate eficient pentru asigurarea necesităţilor umane şi crearea posibilităţilor de export.

Statele amintite au ramuri agrare eficiente, dotate cu echipamente moderne şi tehnologii avansate, în timp ce ponderea lor în produsul intern brut naţional (PIB) constituie circa 1-2% şi numai în Finlanda – 4%. Productivitatea muncii în domeniul agricol din aceste ţări este foarte înaltă, aici fiind antrenate 2% din resurse umane (în Finlanda – 8%), bogăţiile principale fiind obţinute industrial. În toate ţările procesul de producere agricolă se realizează din dotaţii. Pe cînd în Moldova nu există condiţii pentru susţinerea unui înalt nivel de producere industrială. Pentru a avea în Moldova un nivel european de viaţă, trebuie şi să se producă proporţional numărului de populaţie, la nivelul Europei.

Germania produce peste şase milioane de automobile pe an, avînd o populaţie de 81 mln de oameni. Proporţional, Moldova ar trebui să producă 259756 de automobile pe an. Dacă să comparăm cu Cehia, care cu o populaţie de 10 mln 627 de mii de oameni produce peste 1,3 mln de automobile pe an, atunci Moldova ar trebui să producă 436386 automobile pe an. Totodată, Germania, Cehia, afară de automobile mai produc şi altceva – locomotive, vagoane, trenuri accelerate, avioane, diferite utilaje. Or, este lesne de închipuit că toate acestea Moldova nu le poate produce nu numai din motivul lipsei posibilităţilor tehnice, ci şi a celor psihologice. Pentru că jurnalistica analfabetă în economie şi alte „sloiuri intelectuale” au tot trimis blesteme în adresa uzinelor construite de puterea sovietică, incitînd poporul la revolte pentru „aerul stricat” şi presupunînd că se poate de trăit bogat şi fără industrie, numai din ramura agrară. Dar nu este aşa.

După proclamarea independenţei s-ar fi putut de dezvoltat sectoare ce nu ar fi cerut multe resurse şi materie primă, bunăoară, electronic sau farmaceutic. Numai că aceste domenii necesită un înalt potenţial intelectual al factorului uman, un înalt nivel de instruire şi educaţie. Iar cu toate acestea noi avem probleme. 40% din absolvenţii liceelor nu au susţinut în 2017 probele de BAC, în 2016 – 48%. Iar ca să pui pe roate astfel de domenii este nevoie nu doar de ingineri calificaţi şi cadre ştiinţifice, ci şi de genialităţi. Însă genii în Moldova sînt doar în muzică şi în hoţie. Iar majoritatea din noi nu sînt în stare să priceapă nu doar tehnologiile moderne, dar deseori nu dispun de o elementară logică economică – să gestioneze corect ceea ce este disponibil. Este vorba de o alegere corectă a pieţei de desfacere pentru propria producţie agricolă, precum şi a partenerului strategic, care ar fi bucuros să achiziţioneze marfa moldovenească. Un asemenea partener ar putea fi doar o ţară rece cu un sector agrar problematic, cum este Rusia şi Uniunea Economică Euroasiatică. Acestea cheamă Moldova la colaborare, însă guvernarea Moldovei face totul ca această cooperare să nu aibă loc. Şi se sfătuie nu cu propriul popor, ci cu ambasadorul SUA ori şeful Delegaţiei UE, scopurile geostrategice ale cărora se deosebesc de interesele Moldovei.

Pe la televiziuni deseori urmărim programe cu participarea a feluritor politologi, ce uimesc prin faptul că sînt elementar necărturari economic, prin angajare politică, prin lipsă de grijă faţă de pămîntul natal şi ţăranul care-i hrăneşte. Timpul de emisie este umplut de un soi prost de demagogie, care n-are nimic comun cu interesele economice de piaţă. Or, asta înseamnă că în şcoli trebuie introdusă disciplina de gramatică financiar-economică şi strategică, astfel încît poporul să poată evalua de sine stătător interesele economice şi strategice ale statului, deosebind demagogia politică de adevăr, iar la votare să facă alegerea corectă. Un exemplu elocvent şi un reprezentant al păturii demagogice a intelectualităţii moldoveneşti este activistul antirus şi antisovietic Oazu Nantoi, care nu demult convingea de pe ecrane că, aderînd la UE, Moldova va atinge nivelul de trai ca în Finlanda. Demagogia analfabetă promovată de asemenea domni poate ucide.

În Finlanda, cu o populaţie de 5,5 mln de oameni, venitul în urma vînzării numai a telefoanelor companiei „NOKIA” constituie peste 38,6 miliarde de euro pe an (2011). În timp ce la noi, miliardul de dolari furat a creat o catastrofă naţională. Numai că în Finlanda sfera producerii include nu doar „NOKIA”. Acolo este bine dezvoltată ramura de prelucrare a lemnului, construcţia de maşini, unelte, de electrotehnică, vase maritime şi navale, industria metalurgică, cea alimentară etc. Agricultura este din dotaţii, dar acolo există suficiente surse pentru dotări. PIB-ul Finlandei (2016) se cifrează la 236 mlrd de dolari, din care 4% revin agriculturii, 60% - sferei prestări servicii, 28% - industriei. Pentru comparaţie, PIB-ul Moldovei în 2014 a fost de 17,72 mlrd de dolari, însă nimeni nu poate jura că această cifră este veridică, pentru că în 2012 PIB-ul era de 7,559 mlrd de dolari. Apare întrebarea: de unde s-au luat aşa cifre în doi ani? Probabil că acestea rezultă din faptul că pentru denaturarea datelor statistice în ţara noastră nu se aplică nici un fel de sancţiuni, iar asemenea măsuri sînt folosite pentru a arăta cumva „istoria de succes”.

Sînt absurde speranţele că UE va lua Moldova la întreţinere sau va crea aici o industrie concurentă. Pentru Moldova rămîne o singură cale rezonabilă – să-şi menţină la un nivel potrivit ramura agricolă, să se ţină din răsputeri de piaţa de est şi să se liniştească în privinţa „bunăstării occidentale”, deprinzîndu-se cu un nivel modest de trai. Se pare că în timp la această idee va ajunge şi Ucraina. În plan strategic acest fapt promite o diminuare a tensiunii internaţionale şi ameninţările unui nou război (atomic) mondial. Pericolul pentru lume vine nu din partea Rusiei, ci de la NATO, care a distrus fără careva pricini Iugoslavia, Iraqul, Libia, iar acum încearcă să desfiinţeze Siria. Jurnaliştii oneşti le-au numit războaie pentru resurse. Rusia, chiar dacă şi ajută pe cineva cu forţe militare, atunci o face ţinînd cont de opţiunea poporului regiunilor implicate, ceea ce nu contravine principiilor democratice, atît de mult promovate în lume de către America. Aşa a fost în Abhazia, Osetia, Transnistria, Crimeea şi Donbass, unde nazismul cu bîta în mîini, pietre, „coctailuri Molotov” şi arme încalcă elementare norme democratice şi norme pur şi simplu omeneşti, dreptul de a vorbi în limba în care doreşti şi de a prieteni cu cine îţi place.

Conducătorii statelor care cîndva şi-au minţit poporul cu demagogii despre înflorirea împreună cu Occidentul, se tem să desfăşoare referendumuri, au frică de faptul că poporul se va dezmetici. Sondajele din Ucraina arată că majoritatea populaţiei pledează pentru pace în Donbass. Însă guvernarea isterică, speriată de nazişti, care constituie minoritatea şi acaparînd puterea în urma unui puci, a devenit deja antipopulară şi se înarmează, visează la noi omoruri, la un blitzkrieg. Deşi se putea şi fără asta. Înarmarea şi urmările războiului vor cădea ca o grea povară pe umerii poporului. Ceea ce este trist de înţeles.

Pavel AVERKIN