Cine produce acela domină 

O economie care nu produce suficient pentru a asigura cu cele necesare populaţia unei ţări e ca şi cum n-ar exista. Nu degeaba se spune că lideri reali ai economiei globale nu sînt statele care îşi închipuie că se află în epoca post-industrială, ci ţările care au dezvoltat sfera producţiei: agricultură, industrie sau orice alt domeniu creator de bunuri. Experţii internaţionali arată că cele mai puternice economii ale lumii dezvoltate, precum Norvegia, Canada, Australia, multe ţări din Golful Persic, produc gaze şi petrol, cărbune, minerale industriale sau alimente pentru piaţa globală, aflată în continuă expansiune.

Se afirmă, bunăoară, că China, o adevărată poveste de succes, a ajuns a doua economie din lume într-un timp record, tocmai graţie faptului că şi-a bazat creşterea în special pe producţie. La fel, Brazilia a devenit o mare putere economică după ce a mărit în mod considerabil producţia de energie, care a devenit un sector industrial puternic, şi a înregistrat cel mai mare volum de exporturi de produse agricole, după Statele Unite ale Americii.

Ar mai fi de precizat că chiar şi în SUA cele mai puternice domenii din ultimul deceniu, după ponderea în  produsul intern brut şi numărul locurilor de muncă şi a salariilor, sînt ramurile producătoare de bunuri materiale. De exemplu, economiile statelor americane, precum Dakota de Nord şi Dakota de Sud, Wyoming şi Nebraska, Texas, în care domină sferele de producţie se atestă cea mai scăzută rată a şomajului, de 4-6 procente, în timp ce acest indicator la scara ţării se ridică la aproape 10 procente.

Astăzi, cînd întreaga lume este marcată de realizările erei informaţionale, se sugerează că "creierele" sînt mai importante pentru domeniile IT decît pentru sfera producătorilor tradiţionali. Mai mult ca atît, unii, potrivit Forbes, au mers pînă la ideea că lipsa resurselor materiale necesare din unele ţări, gen Japonia sau Taiwan, generează creştere economică, iar prezenţa unor masive resurse materiale ar putea încetini progresul. Atunci, este nimerit să ne întrebăm cum de au reuşit ţările care se bazează pe munca manuală să întreacă statele care se bazează pe "creiere"? Răspunsul ni-l oferă experţii străini care spun că succesul constă în cererea imensă de produse, combustibil şi orice altceva din ţările în curs de dezvoltare, mai ales din Asia de Est şi America Latină, pieţe de sute de milioane de persoane care de abia acum încep să-şi permită ceea ce locuitorii ţărilor dezvoltate au de zeci de ani.

Un argument în favoarea dezvoltării domeniului IT, ca sector dominant al unei economii, folosit des după izbucnirea crizei mondiale ar fi că acest sector este mai imun, mai statornic în condiţiile recesiunii, iar economiile bazate pe producţia de bunuri suferă recesiuni ciclice ori de cîte ori cele cîteva ţări bogate şi consumatoare, de felul UE, Japoniei şi Americii de Nord, se confruntă cu o încetinire a creşterii economice.

 În replică, se vorbeşte de formarea unei noi naturi de consumatori care generează creştere chiar şi cînd ţările bogate sînt în recesiune. De aceea, în prezent, preţurile se bucură de o stabilitate rar întîlnită în trecut. Deşi nu se exclude o catastrofă economica mondială majora sau o revoluţie tehnologică în energie sau agricultură care ar putea conduce la scăderea preturilor, totuşi, specialiştii de peste hotare, bazîndu-se pe tendinţa actuală, declară că producătorii de bunuri ar trebui sa nu aibă probleme economice în următoarele două decenii.

Deşi se spune că prezenţa unor resurse materiale masive este în măsură să încetinească progresul, tocmai Statele Unite ale Americii, cea mai mare putere economică din lume, dispun de cele mai multe materii prime în comparaţie cu principalii săi concurenţi: Uniunea Europeană, India, China şi Japonia. Doar Federaţia Rusa le poate face concurenţă, dat fiind că regiunea siberiană rămîne una dintre cele mai bogate zone în resurse minerale din lume.

Cît priveşte agricultura, principalul concurent al SUA este China, care consumă aproximativ 60 la sută din exporturile de soia şi 40 procente din cele de bumbac. Se mai vorbeşte că SUA trec printr-o nouă eră industrială, datorită dezvoltării tehnologice în domeniul exploatării gazelor de şist, devenind mai puţin dependentă de resursele energetice străine. Potrivit analiştilor, datorită energiei ieftine sectorul manufacturier înfloreşte, iar boom-ul energetic ar trebui să conducă la înfiinţarea a peste un milion de locuri de muncă în următorul deceniu.

În acelaşi timp, unii dintre aceştia consideră creşterea economiilor producătoare drept o "bulă" care se va prăbuşi în curînd. Argumentele lor ţin de îngustările de infrastructură şi de insuficienţa de personal calificat, care vor impune o încetinire a creşterii economice faţă de anii trecuţi.

 Care-i situaţia domeniului producător în economia ţării noastre? Dacă e să ne luăm după capitolul bunuri, adică agricultura şi industria, care reprezintă ponderea ramurilor producătoare în produsul intern al ţării pentru 2012, atunci avem un înalt nivel al producţiei, aproape 25 procente, în ultimii cinci ani. Se poate de spus că sectorul producător al ţării nu numai că şi-a revenit după şocul crizei mondiale din 2009, cînd a căzut mai jos de nivelul de 22 procente din PIB-ul ţării, ci s-a ridicat cu peste 2 puncte procentuale în comparaţie cu cel mai bun an, 2007.

Deşi producerea bunurilor este în creştere, nu putem să ne mulţumim cu actuala stare de lucruri atîta timp cît importurile de mărfuri străine continuă să depăşească exporturile produselor agenţilor economici autohtoni. Desigur, acest decalaj nefavorabil poate fi raportat la problemele provizorii ale economiei europene. Dar să nu scăpăm din vedere handicapul mărfurilor noastre generat de calitatea scăzută a lor care rezultă din nivelul deplorabil ai aplicării inovaţiilor în sfera producerii, din care cauză ne poziţionăm după acest criteriu pe locul 126 în clasamentul mondial al competitivităţii întocmit de Forumul Economic Mondial. Înlăturarea acestui handicap ar readuce industria noastră pe linie de plutire după ce a luat apă acum ceva vreme.

Vlad LOGHIN