PARINTII SINT ATENTIONATI SA NU ADUNE BANI PENTRU CADOURI COPIILOR LA GRADINITA

Părinţii care au copii la grădiniţele din capitală sînt atenționași să nu colecteze bani pentru procurarea cadourilor în instituţiile de educaţie timpurie, cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Dacă cunosc despre astfel de cazuri, să le raporteze organelor de drept. Este apelul viceprimarului Angela Cutasevici.

„Este emis un ordin de interzicere a colectărilor de bani. Fiecare manager este responsabil şi este informat despre sancţiunile care urmează a fi aplicate în cazul colectărilor neformale de bani în această perioadă”, a precizat Angela Cutasevici, luni, la ședința operativă a serviciilor municipale.

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, municipalitatea a oferit peste 30 de mii de cadouri (cutii cu dulciuri) copiilor din grădiniţe. Acestea au fost repartizate deja în sectoarele capitalei. Pentru ele municipalitatea a cheltuit 766 de mii de lei.

Sursa: IPN